[A]lcoolismul este una [din] maladiile care, de rînd cu [narc]omania, prostituția, s-au [abă]tut asupra societății noa[stre.] Și ne doare acest lucru. [Ca]r Moldova este plaiul vi[ței] de vie. Din moși-strămoși [locu]itorii gurii de rai se ocu[pau] cu îngrijirea butucilor, cu [vini]ficația, dar niciodată n-a [fost] atît de mare numărul al[coo]licilor. Totdeauna a existat [un] cult, o cultură a băuturii, [ce e]rau respectate cu sfințenie [de î]naintașii noștri. Cu părere [de r]ău, din ce în ce mai mulți […]ot duce paharul, vorba ve[che,] ci paharul îi duce pe ei. [C]auze ale răspîndirii beției [sînt] multe și de ordin obiec[tiv.] Însă am hotărît să atrag [atenți]a nu la ele, ci la modul [în ca]re sînt tratați cei con[tami]nați de acest virus. Am […]onat la secția narcomanie [a spi]talului de psihoneurologie [din] Bălți, în calitate de inter[locut]or avîndu-l pe gospodarul [secți]ei în cauză, medicul-șef […]id Simion Dimitraș.
— Domnule Dimitraș, cîți pacienți sînt la moment în secție?
— La tratament acum se află 105 bolnavi din 12 raioane ale republicii, precum și din orașul Bălți. Iar locuri pentru pacienți avem mai puține — doar 90. Dar ne dăm seama că mulți au nevoie de ajutorul nostru și sîntem nevoiți să încălcăm regulamentul de completare a locurilor pentru bolnavi, cu atît mai mult că ajutor nu prea avem de unde primi.
— Cum se efectuează spitalizarea bolnavilor: ei se adresează benevol ori îi «ajutați»?
— Semibenevol. Și vă descifrez îndată această noțiune. Vorba e că majoritatea sînt «trădați» de soți, de medicul psihiatru de serviciu, de inspectorul de sector. Sînt, de fapt, și cei care își dau seama la timp de pericolul care-i paște, dar aceștia, credeți-mă de cuvînt, constituie un număr foarte mic.
Spre marele nostru regret, cifra pacienților crește din zi în zi. Pînă în prezent la noi s-au tratat 360 de bolnavi, dintre care un procent au nimerit din nou în secție. Ne pare bine că sînt oameni care au venit din proprie inițiativă la întremare, dar e rău că bolnavii se adresează după ajutor tîrziu, adică după ce-i strînge maladia de gît.
Cred că una din cauzele care îi impun pe bolnavi să evite tratamentul este opinia publică. Vorba e că privim la ei ca la niște oameni pierduți pentru societate, fără a ne gîndi că la halul în care se află i-au adus împrejurările și condițiile zilei de azi.
Mai este o dificultate. În pofida faptului că bolnavilor li se administrează leacurile necesare, o întremare sigură este posibilă numai în cazul cînd ei își dau seama de eroarea comisă. Doar dorința de a reveni în sînul familiei, în societate ca membri cu toate drepturile, voința și puterea de caracter îi poate ajuta să se reabiliteze pe deplin în fața ochilor proprii și să scape din ghiarele «zmeului».
Apropo, anul trecut s-a deschis secția reanimație pentru bolnavii de alcoolism. Spitalul are o filială pe lîngă centrul curativ diagnostic «IGDOLAS» al Societății carității și sănătății din Moldova.
Evident, colaboratorii secției se confruntă și cu probleme. Cea mai acută pînă acum rămîne a fi asigurarea cu lucrători. Cei 105 bolnavi sînt îngrijiți doar de trei surori medicale. Adică, fiecăreia îi revin cîte 35 de pacienți. Și doar nu e secret pentru nimeni că ei au nevoie de o atenție sporită, de o grijă și o compasiune permanente.
...În coridor mă aștepta un pacient, E. Sadovnicenco:
— Aflînd că sînteți de la redacție, am dorit să vă împărtășesc gîndurile mele, poate vor ajuta cuiva. Astăzi, nu știu de ce, se scot în vileag numai lucruri murdare, urîte. Iar aici ne simțim ca acasă și chiar sîntem uimiți de atitudinea binevoitoare din partea personalului, de condițiile create pentru tratament. Mă adresez celor care se află în «pielea» noastră: apelați cît mai urgent la ajutor! Aici vă veți ispăși păcatele de care sînteți împovărați.
Bălți—Chișinău
Sursă: Vocea Poporului, Nr. —, 30 iunie 1992, pagina 5, coloanele —.
