Eu nu plîng că pot a plînge
Și nici mor că știu muri,
Ci mi-i teamă că-ntr-o zi
Va s-apun-al nostru sînge.
Va fi gheață ori furtună,
Va fi floare, va fi dor, —
Mult mă frige de-un popor
Ce ca într-un trist folclor
N-a știut o clipă bună.
Hrăpăreți din zări străine
Cu dezmăț, cu jaf. O, țară
Iar te dau de spate-afară
Din viorile bătrîne
Pocituri, intruși... Păginii —
Hoarde, turme de la est,
Căror sincer și onest
Le-ai propus și vin, și pîine.
Nici o minte nu încape
(Poate doar întîmplător!)
Cum de s-a făcut c-aproape
I-au urît pîn-și al lor!
Să-i deplîngi în vreo obidă
Sau în vreo nenorocire,
Cînd în semn de mulțumire
Îți arată fața hidă?
Ticăloși de speță veche,
Furi turbați la drumul mare.
Chiar să nu cunoască oare
Că nu-și au în lumi pereche
La batjocură. Pe unde
Calcă dînșii, putrezește
Tot ce-a fost și tot ce crește.
Va da Domnul și-or răspunde.
(Crape-ți, ochiul, venetice
Nu pe arma în cătare,
Dar pe ora sunătoare
De acasă, nu de-aice).
Obiceiul — a ucide,
Datina — a ocupa,
...E amar, dar e așa
Adevărul ce-l deschide.
P.S.
Plouă molcum
peste cîmpuri și azi,
În ziua tuturor sfinților
Și stropii, nu știu cum,
Sînt mai calzi,
De parcă-s desprinși
din ochii părinților.
Sărut chipul de jos al cerului.
Ploaia,
Cu taina întreagă
Ce mă cuprinde.
Bine-am văzut și ziua de azi,
La multe ploi înainte.
21 iunie 1992
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 89 (17959), 27 iunie 1992, pagina 1, coloanele —.
