Pe cînd era în Afganistan, viitorul vicepreședinte al Rusiei Ruțkoi habar nu avea că există pe această lume pămînturi transnistrene. N-a reușit să devină acolo a doua oară erou al imperiului sovietic: oștirile Uniunii s-au retras cu obrazul rușinat. Dar bravul soldat rus, adică Ruțkoi, nu se poate ogoi, dorește să ne înveșnicească cu un monument de bronz, adică să obțină a doua oară titlul de erou, dar de acum al Rusiei.
Și iată, că actualul vicepreședinte al Federației Ruse, Ruțkoi, a aflat că foștii lui pămînteni, ce s-au dezis de propria lor patrie, în gena cărora e pusă marea «dragoste» de alte popoare, adică de pămînturi străine, vor să formeze un stat propriu la hotarele fostului imperiu. «În numele marelui popor rus, și-a zis vicepreședintele, eu trebuie să le ridic duhul, să-i încurajez».
Dar, mai întîi de toate, a hotărît să-i apere de buba dureroasă a ucrainenilor, vizitînd flota din Marea Neagră, la care Ucraina, chipurile, n-are dreptul să pretindă. Ea însă pretinde. Aceasta nu-i în favoarea Rusiei — a avea un stat puternic la hotarele apusene. Transnistria ar fi un cap de pod bun în coastele Ucrainei. Și iată-l pe Ruțkoi în Tiraspol.
— Vă rugăm să ne ajutați, domnule vicepreședinte, i se adresează smirnoviștii. Noi vrem republică separată, iar majoritatea nu vrea, și basta.
— Cîți sînteți?
— Ruși, vreo douăzeci și ceva de procente din toată populația.
— Cam puțin, se scarpină la ceafă vicepreședintele Rusiei. Ce-i drept, eu în Afganistan...
— Și noi nu-i cruțăm pe băștinași.
— Dar care-i poziția voastră... politică?
— Cea a ghekacepiștilor, domnule vicepreședinte. A lui Kriucikov, Lukianov... Vicepreședintele tușește în pumn, își netezește apoi mustățile și spune cu ton confidențial:
— Mai încet, dragii mei, mai încet. Căci pot să vă afle intențiile politice cei de la Chișinău.
— Pardon, domnule vicepreședinte! exclamă într-un glas Smirnov și Mărăcuță. Dar vizita Dumneavoastră nu e o taină.
— Tocmai de atîta și am nevoie de mostre convingătoare pentru deputații Rusiei sosiți la congresul al șaselea.
— Poftim, domnule tovarășe...
Smirnoviștii și mărăcuțenii îi pun în față cîteva fotografii.
— Numai priviți ce fac teroriștii moldoveni cu luptătorii pentru socialism și Rusia Mare.
Ruțkoi privește îndelung la fotografii și zice:
— Băieți, pe mine n-o să mă trageți pe sfoară. Mohadjerii erau cu mult mai șireți decît voi și nu m-au înșelat. Și un prost înțelege că schingiuitul din fotografia aceasta e moldovean...
— Deputații Rusiei însă n-au de unde ști! Ei trebuie să-l creadă pe vicepreședintele lor.
— Bine. Cîrmuiți băștinașii cum au fost cîrmuiți din 1812 încoace. Armata a 14-a vă va apăra...
La congresul al șaselea al deputaților poporului din Federația Rusă Ruțkoi a declarat:
— Republica transnistreană a fost și va fi... Noi trebuie să-i apărăm pe ruși oriunde ar fi ei.
Un alt orator l-a contrazis categoric:
— Vicepreședintele nostru e un soldafon și mai mult nimic. Nu posedă arta diplomatică. Dacă vrem să înșelăm popoarele că ne-am dezis de apucăturile proimperiale și Rusia dorește să devină o țară civilizată, apoi noi trebuie să ne camuflăm nițel, să ne pronunțăm, cică, pentru apărarea drepturilor omului în alte țări, inclusiv în Transnistria, de altfel vom aprinde și mai puternic focul în vatra proprie — în Transnistria, Cecenia, ...Fiți de acord, c mai bine să privești cum arde focul în casa altuia...
...Și arde focul în casa moldovenilor. Aprins de acei care nu pot să trăiască fără imperiu, fără privilegii, de acei încurajați de eroul Uniunii Sovietice, vicepreședintele rus Ruțkoi.
Să fim vigilenți: ruțkiști, smirnoviști, mărăcuțeni avem nu numai în raioanele din stînga Nistrului. Un compatriot de-al nostru din Sîngerei a primit acasă o scrisoare anonimă, în care, printre altele, se spune: «Гарантируем что вашего дома не будет, останется один пепел, а вы будете в раю царском: вызовем мы пару казаков из Приднестровья... Все равно русский сапог будет топтать постолы».
Iată de ce, domnii mei, din anul '45 încoace nici un rus n-a venit în raionul nostru, bunăoară, să lucreze la ferma de porci sau de vaci, la tutun sau la amenajarea satelor și orășelelor. Noi, moldovenii, le-am construit apartamente, le-am pus la dispoziție bunătatea pămîntului moldav și a sufletului nostru. Așa am fost.
Și ei, veneticii, ne-au considerat de opincari.
Pentru că ei, veneticii, purtau cizme imperiale.
Și astăzi tot ei, străinii, vor să strivească mica noastră țărișoară cu aceste cizme imperiale.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 27 mai 1992, pagina 3, coloanele —.
