Dar cine, de fapt, sînt și cazacii aceștia?
Consultînd diferite izvoare bibliografice, aflăm următoarele.
Marea enciclopedie sovietică (Moscova, 1973, vol. 11, p. 134, 175) determină că sînt niște oameni care s-au rupt de anturajul lor social, oameni liberi, năimindu-se la diferite meșteșugării, precum și în formațiile militare pentru a primi pămînt și leafă. Sursa lor de ființare a fost adesea captura militară, pămînturile ocupate. Această tradiție s-a transformat mai tîrziu în privilegiu oficial.
Vladimir Dal în Dicționarul său explicativ al limbii ruse vii (Moscova, 1955, vol. 2, p. 72), se pare, vorbește mai pe șleau, afirmînd că însuși cuvîntul provine de la a pribegi, a hoinări, iar pe cazac definindu-l ca militar filistin, ostaș deplasat. Adică un fel de burtă-verde.
Dar cel mai exact le scoate esența cazacilor cronicarul nostru Miron Costin în «Letopisețul Țării Moldovei». El îi numește vagabonzi, oameni fără căpătîi, de pradă, care trăiau din prădăciuni.
Însă ce rost mai are să ne documentăm atîta despre cazaci prin enciclopedii și alte surse informative? Am citit doar «Donul liniștit» și cunoaștem aventurile lui Grigorii Melehov. N-a umblat el o viață întreagă încolo și încoace, dintr-o tabără social-politică în alta, ca frunza mărului, și abia la bătrînețe, cărunt și însingurat, s-a dezmeticit ce și cum, cu toate că, după cum ne dăm acum seama, nici atunci nu s-a prea dezmeticit cum trebuie?
Ziceam, însă, că nu mai are rost să ne documentăm prea mult. Deja îi cunoaștem din intențiile și din faptele lor, săvîrșite prin localitățile din stînga Nistrului. Acum avem refugiați din această zonă de urgie mai în toate raioanele republicii și ei, martori oculari și pățiți, ne povestesc lucruri îngrozitoare, revoltătoare despre musafirii noștri nepoftiți din diferite regiuni ale Rusiei. Prădăciuni prin cotețele, șurile și beciurile băștinașilor, prin fermele și depozitele colhozurilor, bazele și magazinele comerciale, violuri, torturări, execuții fără judecată și cercetare, fără nici un motiv. Victimele lor sînt pînă și copiii.
Colega noastră de condei Ana Meleca, colaboratoare la ziarul raional din Grigoriopol, lichidat în mod barbar de către forțele de ocupație, iar acum refugiată, de răul cazacilor și gardiștilor, în Chișinău, ne-a relatat cum își scria materialele pentru ziar și pentru radiodifuziunea națională, stînd jos, pe podea, mai jos de nivelul ferestrelor, prin care, lucru știut, oricînd puteau șuiera gloanțele «neoeliberatorilor». Or, nu o dată i s-a aruncat în față: «Tî, rumînca, iarîi storonnik narodnogo fronta. Mî k tebe primem merî». Ea, româncă! Născută în fundul Rusiei, căsătorită cu un moldovean, ne-a însușit limba și datinele la perfecție! Dar ei, cazacii, pot fi crezuți, de la ei te poți aștepta la orice.
Cazacii sînt îndrăzneți, nici vorbă. Nu degeaba i-a lăudat o dată în plus și «stăpînul» impostor Igor Smirnov la mitingul de «faimă» mare din Tiraspol față de ocrotitorul ideilor sale fantasmagorice Aleksandr Ruțkoi, proslăvit și în alte afaceri de coloratură analogică. Dar, într-adevăr, nu degeaba. Lumea zice că lunar li se calculează pentru aceste bestialități chiar pînă la 10 mii de ruble imperiale. Și mai zice lumea că banca din Tiraspol a cam secătuit din cauza aceasta, că populația din partea stîngă a Nistrului e impusă să plătească deja dijmă pentru huzurul căzăcesc și gardist (gardiștii, cică, au ceva mai puțin — 6—7 miișoare pe lună). Dacă o mai ținem așa cu răbdarea, fiți siguri, scăpăm de ei în modul cel mai pașnic — vor secătui și colhozurile, și întreprinderile, și toate alimentarele. Și atunci se vor căra acasă de bună voie.
Dar despre cazaci se cuvine să se mai cunoască un lucru: ei sînt îndrăzneți doar atîta cît nu li se opune împotrivire. Dar să-i vedeți dumneavoastră cum se împrăștie ca potîrnichile, cînd sînt atacați! Nu credeți? Încercați, faceți experiență. Că la tine acasă (cine n-o știe?) pînă și gardurile, pînă și tufarii, pînă și căpițele de strujeni îți devin asociați.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 27 mai 1992, pagina 3, coloanele —.
