«Guvernul României urmărește cu atenție ce se întîmplă în Republica Moldova...» E bine: sîntem urmăriți, «cu atenție». Între timp la această atenție se adaugă contacte. Trece unul Prutul, trece altul Prutul. Încolo, încoace. Contacte cu dl. Președinte, cu domnul prim-ministru, pe ici-colo cu dl. S. Brucan — centru politologic multiplu. Și, evident (în sensul că se vede la TV), un fel de diriguitor și părinte pentru mulți dintre copiii politici, inclusiv de la noi, cu efect...
... Cîte unul din cei cu naveta la TVR. «Privet!» Zîmbesc, apoi îi dăscălesc pe frații de colo, de dincolo și încă de dincolo: «Nelizea!» Adică: fiți cuminți! Cuminți. Spre bine și spre binele celor două țări frățești și «pretine», spre liniștea, fericirea noastră. Despre ce «liniște», despre ce fel de «fericire», despre care «prosperare» și cine sînt totuși acești ai «noștri» — nu se precizează. Ei, dar așa e, boieri dumneavoastră, în politică sau — spuneți-i cum doriți. Nu se dă totul în vileag. De fapt, cei mulți pot «gîndi mult» prin sumare de detalii... Iar deplasările continuă: încolo, încoace. Cîte unul, cîte doi. De dis-de-dimineață, rapid, în plină zi (ceva mai încet) și încet-încet și misterios — în plină noapte: «Tiho!... Nelizea»... Că se duce un țăran sau țărani, că se duce un țurcan sau țurcani cu ouă, cu vin, cu brînză, da, cu ce poate fiecare — și nu numai țărani și nu numai, și nu numai țurcani nalți și deștepți (ca ai noștri toți) pe la tîrg la Ieși sau la Botoșani — e limpede. Și de fapt e limpede și atunci cînd se duc la tîrg peste apă nu numai la Ieși și Botoșani ci și mai încolo, tîrguind cum poate fiecare — de, și atunci e limpede...
... Primim pretini, așteptăm pretini. Apoi mai citim prin «Și totuși iubirea...», prin «România Mare», mai auzim prin..., mai vedem prin... că Eminescu e hulit, că Sadoveanu e hulit, că Blaga e, și Păunescu, și Sorescu, și Barbu, și Călinescu huliți sînt — păi, ce altfel e decît hulă atunci cînd cineva mai are și ochi critic, cînd își permite așa, pe neinvitate, să vorbească mai în legea lui un oarecare despre Eminescu, Sadoveanu, Păunescu?!... Dar, fie vorba între noi, noi nu vom permite, chiar și în pofida faptului că am putea să ne amestecăm inoportun (atunci se poate) în treburile altui stat — românesc și «pretin» — să fie pîngărite așa, nitam-nisam, nume sacre sau ceva mai puțin sacre. Că nu sînt hulite? Că sînt precizate spre simpla cunoaștere obiectivă a unui context și a gradului de colaborare comportarea lui Sadoveanu, Camil Petrescu, E. Jebeleanu, D.R. Popescu, E. Barbu, A. Păunescu etc. în fostul regim? Dar în rest e simplă fantezie verbală ca și cea vehiculată dintr-un fel de complacere sau frică de nu se știe ce și nu se știe cine («de ceva» și «de cineva»)... Într-adevăr, cum de la 15 ianuarie toate ziarele din România au vorbit de Eminescu, cum de este editat în premieră un roman pentru care semnatarul lui, L. Blaga, ar fi făcut în alte timpuri ani grei de temniță (în cazul cel mai bun) — «Luntrea lui Caron» etc., etc?... Sigur, manifestările nu se fac ca la noi: cu atîta elan și pompă, cu atîta dezinvoltură de tîrg frumos de primăvară sau de toamnă... Mă rog, poate și de aceea că toți scriitorii de calitate se învață fundamental în școală de toate gradele și manifestațiile de tîrg (de primăvară sau de toamnă) pur și simplu nu ar avea priză... Dar e un aspect, unul, cred, nu tocmai esențial și care nu prea are tangență cu acel «se duc, vin» despre care vorbeam: de la Nistru pînă la Tisa, pardon Cotroceni, și evident, înapoi, pînă la noi. Ce este, ce va fi — vom trăi și vom vedea. Căci... la o adică a trăi și vedea (nu numaidecît imediat) e și aceasta un mod — nu? — activ de a fi... Iar Guvernul României «urmărește cu atenție» și... nu se implică în nici un fel în treburile altui stat»... Stat «pretin» și vecin, românesc și el. «Tiho! Nelizea!... Slu...!»
Sursă: Țara, Nr. 16 (86), 14 aprilie 1992, pagina 3, coloanele —.
