Noi, femeile membre ale L.D.C.F.M., sîntem profund îngrijorate de situația care s-a creat în stînga Nistrului.
Ceea ce ni s-a promis atîta timp – pace și înțelegere – nu a fost realizat. Pe pămîntul Moldovei se varsă sînge. Cel mai trist, însă, e că această situație a putut să fie evitată, dacă factorii de decizie de la Chișinău acționau la timp ascultînd glasul celora care, trăind zi de zi în iadul de la Tiraspol, Tighina, Dubăsari știau, simțeau, vedeau că fiara se trezește și prinde la puteri. Numeroasele comisii de conciliere au avut un singur rezultat: am cedat treptat în toate pozițiile arătînd că ne temem cu orice preț, chiar cu prețul propriei libertăți. Acum nu avem nici liniște, nici pace, nici libertate.
Răspunderea pentru viețile pierdute -- nici nu le numără nimeni -- o poartă deopotrivă și Tiraspolul și Chișinăul. Unul pentru actele banditești, celălalt pentru inactivitatea și indiferența criminală.
Cerem să fie trași la răspundere asasinii, să fie oprit conflictul acum, cît mai poate fi localizat și nu s-a transformat într-un nou Karabah. Sîntem la noi acasă. Și ne vom apăra. Dar vai de cei care ne vor aduce la situația de a ne salva viețile copiilor cu furcile și topoarele, creînd grupuri de conciliere și chemînd la răbdare nu vom obține nimic. Sau avem un guvern și o conducere care sunt în stare să ne apere, sau să-și dea demisia. Situația mai poate fi salvată. Se pot încheia urgent tratate cu Rusia și Ucraina (de ce nu se fac vizite la Kiev pentru a opri circulația armamentului?). Se pot chema armate ale O.N.U., dar cel mai sigur lucru ar fi Reunirea imediată.
Fiind conștiente de pericolul ce ne amenință pe toți, L.D.C.F.M. cere să fie oprite vărsările de sînge din stînga Nistrului și să fie luate măsuri categorice în legătură cu evenimentele din Tiraspol, Dubăsari și alte orașe colonizate din estul Basarabiei. Cei ce hotărăsc astăzi soarta Moldovei ar trebui să se gîndească nu numai la propria viață și propriile fotolii, căci «Moldova nu este a voastră, ci a nepoților nepoților voștri!» Așa a spus Ștefan cel Mare și nu vom permite ca acest lucru să fie uitat.
Sursă: Glasul, Nr. 10 (84), 6 martie 1992, pagina 2, coloanele —.
