PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 16 iunie 1992
Caută în arhivă⌘K
Vocea PoporuluiNr. 23 (114) · Pagina 4 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Sîngele apă nu se face”

Ce vrei să faci?

Sîngele apă nu se face

«Căci se vor ridica hristoși minciunoși și proroci minciunoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși». (Sfînta Evanghelie după Matei, capitolul 24)

De Lidia Creciun, or. DubăsariSecțiune Potop pe o palmă de pămînt
Textul articolului

MOLDOVA a avut de suferit pe toate timpurile. Și iat-o din nou în primejdie. Neverosimil, dar de astă dată încearcă s-o destrame oameni care pretind a fi civilizați. Ca și hoardele barbarilor, ca și fasciștii ei nu cruță nici mamă, nici tată, nici copii, nici pasăre, nici frunză, nici pămînt.

Potopul, de fapt, era inevitabil. Căci în sutele și miile de ani de la apariția pe Pămînt a fiarei cu numele de om acesta nu s-a obișnuit să-și asigure existența fără a vărsa sînge, fără a distruge natura. Pentru păcate grele omul e condamnat la suferințe. E prea severă această sentință pentru viață trecătoare. Tristul adevăr e știut de toți. Dar se întîmplă așa că majoritatea muritorilor de pe Terra își jertfește zilele în chinuri și necazuri. Iar veritabila frumusețe, sensul adevărat al vieții vibrează numai în basme, versuri și romane lirice.

Ce zice, oare, inima celuia ce curmă o altă viață de om? Cu cuțitul, cu automatul, cu tancul; cu rachete? Ce simte, oare, acela, care a ucis și ucide, cînd își îmbrățișează copiii, cînd taie hrinca de pîine, cînd pășește pragul bisericii și se închină în fața sfintelor icoane, știind totodată că e gata să extermine un întreg popor?

Cuvintele destinate alinării durerilor și mîngîierii sufletului omenesc par să nu mai aibă nici un sens. Le umbresc noțiuni sinistre: ura, lăcomia, vrajba, dușmănia, corupția, șomajul, sărăcia, moartea. Oare cît e sortit să mai dureze acest dezastru? Cine poate răspunde?

Omul își cere osînda. Ca să apropie Marea Judecată. Aici, pe malul stîng al Nistrului, ea a început. Și aidoma fariseilor ce-au răstignit pe Hristos, în Galileea, păgînimea își bate joc de oameni. Gem, suspină orașele, satele de jale. Sînt triști bătrînii, văzînd ce fac urmașii lor. Aceștia n-au frică nici de Dumnezeu. Nefericesc lumea și se distrează cu arma în mînă. Cafenelele și restaurantele sînt transformate în cîrciume, unde în toiul nopților chefuiesc ofițerii armatei a 14-ea, cazacii, agenții extremiștilor de la Tiraspol, care călătoresc în trenuri, autobuze și caută oameni suspecți. Ei se strecoară și în dreapta Nistrului, unde culeg informații despre situația social-politică.

Pușcăriașii, tîlharii de toată mîna, desfrînații dau busna prin gospodăriile cetățenilor pașnici, sparg ușile beciurilor, sustrag băuturi, produse alimentare, fură păsări, purcei, nenorocesc fete și femei, bagă frica în copii, terorizează tineretul, distrug unitățile economice, dînd apoi vina pe conducerea Moldovei, polițiști, voluntari.

Aflîndu-ne cu domiciliul în Dubăsari, demult nu mai avem parte de tihnă nici în familia noastră. Casa construită cu sudoare proprie e ciuruită de gloanțe. Multe gloanțe au nimerit în pereți, acoperiș atunci, cînd prin oraș mărșăluiau, beți, gardiștii, cazacii. Acum le-au venit în ajutor și apărători cu berete negre. Cică-s din Odesa. Orașul e brăzdat de tranșee. La tot pasul poți vedea oameni înarmați ca pe vremea revoluției din 1917. Intrarea, ieșirea din oraș e strict controlată. Răfuiala pentru nesupușenie urmează pe dată. Cu toate acestea, am reușit să transportăm în dreapta Nistrului copiii...

P. S. Vă dați seama, probabil, că numele real al autorului acestei scrisori l-am înlocuit cu un pseudonim. Dar și așa ni-i în grijă. Nu dea Domnul să locuiască într-adevăr în Dubăsari vreo femeie cu numele Lidia Creciun!

Sursă: Vocea Poporului, Nr. 23 (114), 16 iunie 1992, pagina 4, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Sîngele apă nu se face”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.4