Arma șovinismului velicorus a fost viclenia. Săgeata lor otrăvită a fost trufia. Lăudărășenia au implantat-o și în provinciile cotropite. Ascultați numai ce zic cei de la postul de radio Tiraspol: «Cel mai înalt nivel de trai din C.S.I. este în Transnistria». «Umanismul înflorește în Transnistira»,
Iar noi sîntem agresori, fasciști, ucigași.
Ei se preumblă prin cetățile și satele noastre. Noi ne umilim și le cerem pace.
Ei ne împușcă de ne coșesc. Iar noi a cîta oară mai încheiem armistiții.
Trebuie să ne ducem tocmai în palatele turcești ca să-i vedem fețișoara bugetă a celui care apare în fața camerelor de luat vederi și ne amenință mai rău ca un pașă că se va răfui cu noi. Îi fi dumneata puternic, stimabile Boris Nicolaevici. Și Lebedi, noul comandant al Armatei 14 o fi un răzvrătit din zilele puciului, dar noi nu mai credem în onestitatea acaparatorilor. Cine și-a ros grumazul cu un jug de lemn nu-l va mai dori nici pe cel de aur și cu resteie de argint, că în car vor pretinde să stea cei pe care i-am dus o viață în cîrcă.
Am în față niște poze din raiul Transnistriei. Lîngă o mașină de agitație care-i cheamă pe cetățeni să-l aleagă prezident pe Igor Smirnov, un biet rătăcit, ramolit și bolnav, se vede că nu și-a schimbat pufoaica slinoasă încă de pe la 1940, cînd a venit să ne elibereze. Iar încălcările îi sînt de model rusesc: o sandală și un șoșon. O fi șuguit și el cîndva că moldovenii sînt niște opincari.
O casă oblonită și coșcovită de pe strada COMMUNISTICESKAIA nu mai este o fală goală și o traistă ușoară. Este o realitate spre care îi împing amazoanele ce știu rostul dichiselii și al încălzirii căilor ferate cu fesele lor ce-au cucerit toate cazarmele din Europa lagărului socialist. Ofițerul din mijlocul lor le susține entuziasmul și euforia. Iar prin porta-voce le vorbește atamanul Galina Andreeva, tovarășa care a uitat în care parte i-o fi casa.
Oploșiți aici ca puii de găină sub penele unei curci, ei mai incită la rebeliuni și un alt popor care pretinde că ar fi căzut pe meleagurile noastre cel puțin de la facerea lumii și își cere libertate în limba rusă. Mîine-poimîine vor încerca să ne prezinte uluitorul argument: sînt și ei slavi.
Vrem să-i amărîm. Promisiunile slavilor nu țin mai mult de 73 de ani. Slavii fără de sclavi nu se simt bune și pornesc războaie.
Unde le calcă cizma le pare potrivit să-și pună și izba.
Sursă: Glasul, Nr. —, 3 iulie 1992, pagina 3, coloanele —.
