Iubiți mălăieșteni din anul 2041. În 4 august 1991 noi, locuitorii satului Mălăiești, Republica Moldova, celebrăm 450 de ani de existență a satului nostru. Cu acest prilej vă trimitem un mesaj.
Mălăieștenii s-au zbătut pe acest petic de pămînt, semănîndu-l, scăldîndu-l cu sudori și lacrimi, născînd copii și murind, găsindu-și odihna pe veci în lutul lui fără să știe de unde se trag, cine le sînt strămoșii.
Mălăieștii sînt unul din cele mai vechi sate, așezate la răsărit de Nistru. Ureche, cronicarul, pomenește de cîteva așezări moldovenești mai sus de Tighina. Marele Eminescu în eseul Basarabia citează orașul Dubăsari și mai jos Mălăieștii. La începutul secolului XX istoricul Ioan Bogdan și mai apoi istoricul din Cernăuți Ion Nistor precizează atît pe bază de hrisoave domnești, cît și pe baza unei vechi hărți a unui schimb de scrisori între sultanul turc și regele Poloniei existența satului Mălăiești la 1541...
La sărbătoarea de astăzi, pentru a cinsti memoria înaintașilor, am invitat oaspeți din alte părți ale Moldovei, ce poartă numele Mălăiești (din Rîșcani, Orhei și Criuleni). Au fost odinioară construite două biserici — ambele-s distruse. Am descoperit pînă astăzi doi mălăieșteni care au ajuns oameni de vază: Mihail Mițu, savant-agronom, a studiat la Peterburg, a activat pe insula Sahalin, și Mihail Gribencea, a studiat la Harkov, a activat la Moscova. Pînă în prezent satul nostru numără oameni de știință, pedagogi, specialiști în agricultură, medici, deputați în Parlamentul Moldovei, un scriitor — Vladimir Beșleagă.
În ultima 100 de ani populația a sporit, atingînd cifra de 8 mii de suflete, moșia-i de 10 mii desetine. În cel de-al doilea război mondial au căzut 470 de mălăieșteni. În gospodăria colectivă «Serghei Lazo», condusă de Nichita Cojocaru, se obține o producție anuală de 16 mii tone de cereale, peste 20 mii tone de legume. Astăzi cel mai bătrîn locuitor din sat este moșul Andrei Potrîmba, născut la 23 martie 1903, iar pe cea mai tînără cetățeană, înregistrată la 23 iulie, o cheamă Olguța Furdui.
Iubiți consăteni mălăieșteni din anul 2041. Vă lăsăm acest mesaj cu speranța că atunci cînd se vor împlini 500 de ani ai satului veți marca și voi evenimentul, pomenind strămoșii, spunînd un cuvînt bun urmașilor.
În aceste zile Mălăieștii trăiesc clipe încordate, cauzate de grija pentru destinul satului și al Republicii suverane Moldova. Vă dorim, iubiți copii, să păstrați în lume bunul nume al satului nostru natal!
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 7 august 1991, pagina 3, coloanele —.
