În istoria Moldovei, pe răbojul timpului au fost înscrise, s-au păstrat și au ajuns pînă în zilele noastre multe date remarcabile. Printre ele se înscrie și ziua întemeierii satului Mălăiești.
Se știe că la începuturile lui au stat oameni de viță, gospodari vrednici, creștini cu iubire de neam și de plai. Chibzuite le-au fost cuvîntul și fapta, tari s-au ținut la greu și la bine, la noroc și la cumpănă. Dreaptă le-a fost credința, dacă cele cîteva case au devenit sat, dacă satul a știut să înfrunte veșnicia, nu s-a plecat sub povara destinului, a fost vrednic și a îndeplinit porunca strămoșilor, pentru ca azi, după scurgerea a 450 de ani, să ajungă una dintre cele mai frumoase și mai bogate așezări rurale din Republica Moldova.
Cred că fiecare mălăieștean simte o deosebită mîndrie și o mare bucurie pentru izbînzile generațiilor topite în negura timpurilor. Moștenirea lor materială și spirituală este înmulțită cu hărnicie de urmași, ce s-au născut pe același pămînt și cu înțelepciune și rîvnă se îngrijesc de treburile Țării Moldovei, care în aceeași măsură îi ocrotește prin legile sale.
Chipul și spiritul strămoșilor Vă dau putere, Vă sînt călăuză și azi, cînd libertatea și independența statului se află din nou la grea cumpănă, cînd soarta ne oferă poate una din rarele șanse de a deveni adevărați stăpîni la noi în casă.
Fiecare locuitor al Mălăieștilor trăiește și muncește, fiind animat de nobila aspirație de a lăsa copiilor săi o Moldovă independentă, integră și unită. O Moldovă democratică și civilizată, recunoscută și respectată în întreaga lume.
Multstimați mălăieșteni! Vă felicit cordial cu prilejul jubileului de 450 de ani al satului Mălăiești. Vă exprim profunde mulțumiri și recunoștință pentru munca plină de abnegație și pentru contribuția Dumneavoastră la cauza comună de dezvoltare a republicii noastre.
Sînt convins că și pe viitor Veți face tot ce depinde de Dumneavoastră pentru consolidarea suveranității social-economice și politice a Moldovei noastre iubite.
Vă urez succese, fericire, pace și prosperare.
or. Chișinău, august 1991
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 7 august 1991, pagina 3, coloanele —.
