«Mesagerul» e popular și în [T]ransnistria. M-am convins de [a]cest lucru după ce a transmis [e]pisodul referitor la situația [ș]ubredă a ziarului raional [«]Opinia» din Criuleni. Eu și [c]olegii mei am relatat în fața [a]paratului de luat vederi că nu [m]ai are cine ne susține în aspect financiar, că a apărut pericolul suspendării acestui organ de presă chiar în condițiile stării excepționale. Mare mi-au fost, însă, nedumerirea și indignarea, cînd, chiar a doua zi, această mare nevoie a noastră și a tuturor cititorilor noștri a devenit temă de speculă la... «radio Pridnestrovia». Tovarășa Olga Kondorskaia (care apare în emisie cu pseudonimul Anna Drozdova) a început a vărsa lacrimi de crocodil cu ocazia evenimentului gata să se producă, tînguindu-se, «ce jurnalist calificat e aruncat de autoritățile Chișinăului în stradă», și mai făcînd o «elegantă» (după părerea autoarei) aluzie că așa se procedează în Moldova cu susținătorii fideli ai politicii ei, dar care nu mai sînt «în șea» la ora actuală. Ba mai mult, ea și-a permis un gest «împărătesc», invitîndu-mă la lucru în Transnistria, cu condiția, desigur, că-mi voi modifica întrucîtva platforma ideologică.
Am speranța iluzorie că O. Kondorskaia va citi aceste rînduri (căci, trăind la noi aici mai mulți ani, socotea o ofensă cînd se vorbea în prezența ei în limba băștinașilor; sosită în Moldova din Ucraina, vorbea cu dispreț și despre limba ucraineană — deci e clar cu cine avem de-a face). Doresc doar să descifrez pentru cititori un fapt, comunicat de această tovarășă. Astfel, în contextul cazului cu «Opinia», ea a afirmat că o așa soartă le așteaptă și pe celelalte ziare care promovează politica Moldovei, menționînd, printre altele, că «cititorii dubăsăreni din proprie inițiativă s-au dezis de gazeta lor raională «Drapelul biruinței», făcînd iarăși o aluzie că, chipurile, așa a fost voința cititorilor. O minciună deșănțată! (Probabil, că și toate celelalte «fapte», expuse în emisiunile acestei redacții radio ilegale). O spun autoritar, deoarece gazeta din Dubăsari s-a tipărit tot timpul la tipografia din Criuleni și îi cunosc toată «biografia» (deloc, țin să spun, încheiată).
Ar putea povesti, de fapt, cu lux de amănunte înșiși foștii colaboratori ai redacției în cauză, dar ei acum n-o pot face, fiind nevoiți, ca și multe mii de refugiați, să trăiască departe de casă, iar cei rămași în raion — să treacă în ilegalitate. E clar, deci, cum s-au «dezis» cititorii de această gazetă.
La fel ca și colegii lor din Grigoriopol, jurnaliștii dubăsăreni au promovat cu fermitate, în cel mai curajos mod, linia politică conciliantă a Guvernului Republicii Moldova. Spre sfîrșitul anului trecut, însă, teroarea morală stîrnită de gazeta orășenească din Dubăsari «Zarea Pridnestrovia», condusă de fostul lucrător de partid Atamanenco, a început a se materializa în fapte: fostul redactor Victor Voscoboinic de două ori a fost maltratat de gardiști. A treia oară, prins și băgat cu forța într-o limuzină chiar în preajma casei sale, el a fost dus în afara orașului, scos lîngă o pădurice, pentru «a fi învățat minte».
L-a salvat doar faptul că, smuncindu-se din mîinile bandiților (scurta rămînîndu-le drept «trofeu»), a luat-o în fugă pe un cîmp arat, pe unde automobilul nu putea străbate. Ca prin minune s-a refugiat în partea dreaptă a Nistrului. Mașina, în care se afla împreună cu soția și copilașul abia născut, a fost urmărită, ba și mitraliată.
Iată, tovarășă Drozdova-Kondorskaia, cum s-au «dezis» cititorii dubăsăreni de redactorul gazetei lor raionale. Cîteva săptămîni după aceasta gazeta mai continua să apară cu străduința și curajul doamnei Ina Vlasenco, care trecea podul păzit de gardiști și cazaci (numai ea știe cîte ofense a suportat din partea acestor bădărani neciopliți cu biografii criminale), venea la noi la redacție și aici își dactilografia, corecta și plasa materialele în pagini. Cla[…] lucru, gazeta proaspăt tipărită pătrundea peste Nistru, la Dubăsari și în alte localități cu foarte mari dificultăți, chiar în mod clandestin. De oficiu poștal — nici vorbă, căci pe loc tirajul «dispărea» aproape în întregime. Cînd la Dubăsari mai activa poliția Moldovei, mai era cum era, dar după asedierea ei stăpîni absoluți au devenit în raion gardiștii și cazacii (cu excepția satelor Corjova, Cocieri și Roghi). Văzînd că gazeta mai apare, cîțiva gardiști turmentați au dat busna acasă la dna Vlasenco, care, în toiul nopții, s-a ascuns de criminali într-un dulap. Aceasta a și salvat-o, ba și canistra cu vin propusă «oaspeților» de soț. Gardiștii, beți-criță, au lăsat casa în pace, avertizîndu-l la despărțire pe stăpîn că e obligat să le «dea de știre» cînd se va întoarce acasă «tvoia rumînca» (de fapt, rusoaică get-beget).
Așa a fost silită să se refugieze la Chișinău cu copilul și dna Vlasenco. Soțul i-a rămas acasă, căci acum așa-s «legile» în Transnistria: în locuințele părăsite, nitam-nisam «izbucnesc» incendii, dar nu înainte de a intra pe acolo cazacii, luîndu-și «v poriadke ăkspropriații» mobila și celelalte bunuri agonisite o viață, pentru a le împacheta în containere și a le expedia pe Don, sau de pe unde i-a adus «sentimentul patriotismului».
Și totuși aș vrea să-i comunic tov. Kondorskaia că ziarul raional din Dubăsari există — se numește «Patria» și e făcut (sub egida executivului local, care funcționează la Cocieri) de corespondenți voluntari. În lipsa informației veridice (pentru descoperirea în casa cuiva a vreunui ziar al Republicii Moldova stăpînul o poate păți grozav) «Patria» este așteptată cu nerăbdare de oamenii muncii din satele raionului. Pînă la urmă timpul va arăta, de cine cu adevărat se vor dezice cititorii.
Și o altă minciună gogonată transmisă tot atunci la radio de Kondorskaia. Chipurile, tipografia din Criuleni a refuzat să mai tipărească ziarul raional «Prietenia» din Grigoriopol (unde, apropo, și activează de fapt tov. Kondorskaia). Explic cititorilor «Moldovei Suverane»: acum cîteva luni redacția locală a fost luată cu asalt de femeile și veteranii proseparatiști, colectivul fiind silit să-și părăsească localul. Și-a reluat în schimb activitatea tov. Kondorskaia, concediată ceva mai înainte din lucru pentru pregătirea materialelor ce ațîțau vrajbă interetnică, Tovarășa, împreună cu secretarul de redacție, care-și trădase colectivul, au început a edita (în continuare) un ziar cu un mesaj absolut opus celui precedent, deși denumirea ziarului — «Prietenia» — a fost păstrată. Cîtă vîlvă au trezit în rîndul cititorilor primele lui numere! Erau învinuiți pe nedrept, din neștiință, jurnaliștii plecați, deși ei de acum nu mai activau. Se înțelege că tipografia din Criuleni a refuzat categoric să tipărească un ziar separatist, camuflat cu fosta denumire, dar, care, de fapt, era unul nou, apărut peste noapte, cum apar în prezent și altele la comanda lui Smirnov. (Aceasta a fost, de fapt, și metamorfoza fostului ziar de bună credință «Nistru» din Camenca. Și straniu lucru, de ce pînă acum mai este asigurat berechet cu hîrtie... tot din fondurile republicii, în timp ce ziarele fidele Guvernului se închid, neavînd-o cît de puțină? E poate și o lacună, dar tare mă tem că cineva o creează intenționat, cum se mai fac multe la Chișinău. M-am convins deja...).
Și ultima, tov. Kondorskaia. Cît privește mărinimoasa invitație la lucru de partea voastră: spre deosebire de dumneata, nu-mi schimb concepțiile. Și dacă m-aș reîntoarce la gazeta din Camenca sau la cea din Dubăsari, unde am lucrat o perioadă de timp — poate cea mai frumoasă din biografia mea de ziarist — m-aș întoarce atunci cînd aș putea lucra cu aceleași concepții. Sper că nu mai [e]ste mult pînă la reîntoarcerea acelor timpuri — și la Dubăsari, și la Grigoriopol, și la Camenca.
De fapt, stimez orice opinie, chiar dacă e opusă opiniei mele personale. Doar minciuna n-o accept. Îmi aduc aminte că și dta erai solidară cu acest punct de vedere. Atunci: cînd erai sinceră?
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 77 (17947), 9 iunie 1992, pagina 6, coloanele —.
