A VENIT și de data aceasta tot atît de miraculoasă, tot atît de fină și blîndă. Numai că neobișnuit de tristă, înlăcrimată și rănită în plin drum împreună cu meleagul.
Pătimește o lume nevinovată pe pămîntul ei. Și pare că pînă și fulgii sensibili la durerea acestui neam cad pentru a-i răcori sufletul devenit de plumb. Uneori cad mai cu putere, mai mășcați, însoțiți de un vînt bărbătesc, de parcă ar vrea să-i orbească, să-i înnădușe pe toți barbarii de s-au cuibărit pe acest picior de plai. Sau poate că fulgii aceștia pufoși nu sînt altceva decît lacrimi prefăcute în zăpadă, trimise din ceruri unde s-au ascuns lăstarii proaspăt pierduți ai neamului și care, nedovedind să-și ia rămas bun de la părinți, rude, prieteni, vin în aceste zile de primăvară pămîntie pentru a le spune adio, pentru a se mai atinge odată de buzele copilașilor lăsați ca niște mugurași, de fețele iubitelor prefăcute-n stane, de palmele părinților rămași învăluiți de durere.
Se despart bărbații neamului de neam pentru a-și apăra acest meleag cu tot ce ne este drag și scump pe el. Pleacă cu scopuri frumoase; dar soarta omului pașnic deseori e ca o frunză pe apă.. Și mă gîndesc: cît mai are de suferit această palmă de pămînt și cît mai poate fi împărțită?..
Satul Păpăuți, raionul Rezina.
Sursă: Viața Satului, Nr. —, 25 martie 1992, pagina 2, coloanele —.
