În pofida acordurilor cu privire la încetarea focului și retragerea tehnicii militare, la Tighina continuă să se tragă din diferite tipuri de arme. Se trage asupra secției orășenești de poliție, asupra pozițiilor forțelor armate ale Moldovei. Și nu degeaba se spune că glontele (obuzul) e orb. El nu-și alege victima: lovește și în persoane înarmate, dar și în oameni pașnici, în copii, femei și bătrîni. În fiecare zi de la Tighina ne vin vești uluitoare: atîția au murit, atîția au fost răniți.
De fiecare dată, cînd se întreprinde măcar un cît de mic pas pe calea rezolvării pașnice a conflictului din raioanele răsăritene ale Moldovei, de fiecare dată cînd părțile beligerante ajung la înțelegerea să înceteze focul, totdeauna, ca înadins, se iscă o încăierare și... s-a zis cu armistițiul. Ca regulă, de fiecare dată liniștea e tulburată de gardiști și cazaci. Pînă nu demult căpeteniile acestora dădeau vina pe forțele de apărare ale Moldovei, chipurile, ele primele încep să tragă. Însă de cînd au apărut observatori neutri, care pricep destul de bine de unde și în ce direcție se deschide focul, minciuna nu mai are sorți de izbîndă propagandistică, separatiștii văzîndu-se nevoiți să-și schimbe tactica dezinformării. Acum liderii de la Tiraspol declară că cică există la Tighina (și în alte părți) grupuri înarmate de «patrioți ai R.M.N.», nesubordonate nimănui și necontrolate de nimeni. Ele nu se supun ordinelor și acționează din capul lor, deschizînd foc cînd le poftește inima. Radioul de la Tiraspol trîmbițează în patru părți ale lumii că nu gardiștii și cazacii pornesc tiruri provocatoare, ci însăși «populația s-a înarmat și-și apără orașul natal de ocupanții moldo-români».
Logica unei asemenea minciuni gogonate e simplă ca buna ziua și nu e altceva decît o încercare de a prinde pește în apă tulbure. Chipurile, noi (adică liderii separatiști) sîntem bucuroși să rezolvăm conflictul pe cale pașnică, dar, vedeți dumneavoastră, lucrul acesta nu-l dorește poporul. El s-a înarmat și luptă pentru libertate.
Nu zic, poate că și la Tighina, și în alte părți există grupuri necontrolate care-și fac de cap aproape în fiecare noapte. Dar, domnilor tovarăși Smirnov, Marakuța, Karaman, Kițak și toți ceilalți, dacă într-adevăr doriți pace și dacă din cauza «grupurilor necontrolate» (pe care, sînt sigur, voi înșivă le dirijați) nu vă puteți realiza visul, n-aveți decît să luați măsurile de rigoare. Dispuneți la Tighina de miliție, de gardiști și cazaci, care, cică, de asemenea doresc pace și nu se încaieră la bătaie. Ordonați-le să-i neutralizeze pe combatanții acestor «grupuri necontrolate». Ce vă împiedică? Îi arestați (cum ați procedat cu Urîtu, Ilașcu și mulți alții), îi dezarmați, îi închideți și cu asta se termină toată gîlceava.
Dacă constiderați că nu sînteți în stare, că nu vă ajung forțe, că nu vă este îndeajuns armamentul primit în dar și acaparat de la armata a 14-a a Rusiei, căutați ca miliția voastră să ajungă la o înțelegere cu organele legale de interne de la Tighina pentru a acționa în comun împotriva acestor «grupuri necontrolate». De ce n-o faceți? Ce vă împiedică?
Îi întreb pe liderii separatiști și deoarece nu-i am în preajmă să-mi răspundă, încerc să răspund tot eu. N-o fac fiindcă le este convenabil să mențină încordarea măcar într-un singur loc. Pentru a atenționa opinia publică mondială, făcînd-o să creadă că într-adevăr în conflict s-a inclus populația orașului și că ea «luptă împotriva ocupanților». (Moldovenii au devenit ocupanți pe pămîntul lor strămoșesc?). N-o fac fiindcă știu prea bine că anume gardiștii și cazacii, dar nu altcineva, încalcă acordul cu privire la încetarea focului. N-o fac fiindcă nu doresc pace. Și nu vor dori-o pînă cînd veneticul de pe Kamceatka nu se va vedea stăpîn recunoscut al unui stat rusesc rupt cu forța, nu fără concursul unor conaționali de elită ai săi, din trupul Moldovei lui Ștefan cel Mare și Sfînt.
Această intenție, numai că altfel formulată, liderii separatiști au declarat-o, dîndu-și astfel arama pe față, în cadrul conferinței de presă, ținută de ei la Tiraspol în urma întîlnirii cu vicepreședintele Rusiei, tov. Ruțkoi. Acest vechi prieten al separatiștilor (să ne amintim de cuvintele lui «înaripate»: «Republica nistreană a fost, este și va fi!») i-a sfătuit pe tutelați să-i trimită la Chișinău pe deputații aleși în Parlamentul Republicii Moldova din partea raioanelor răsăritene pentru a rezolva problema pe cale parlamentară. Acest sfat, înțelept, de altfel, nu le-a venit pe plac liderilor separatiști și l-au respins, motivînd că cea mai mare parte a deputaților și-au depus mandatele. Un motiv neîntemeiat, deoarece Parlamentul Moldovei n-a discutat și, deci, n-a aprobat nici o demisie a deputaților transnistreni.
După cum sînt informat, imediat după plecarea lui Ruțkoi de la Tiraspol, unul din conducătorii republicii fantome s-a avîntat spre Moscova pentru a se plînge pe «atitudinea neamicală» a vicepreședintelui Rusiei. Interesant, cui se va plînge?
Deci, căpeteniile separatiste resping pacea și nici nu vor să audă de ea pînă cînd ei nu vor fi recunoscuți stăpîni pe acea palmă de pămînt furat. Dar să fim serioși, domnilor tovarăși! Nimeni, decît poate alți secesioniști de teapa voastră, nu se va decde la un asemenea pas. Majoritatea țărilor lumii au recunoscut și recunosc un singur stat legal pe teritoriul fostei R.S.S.M. — Republica Moldova, independentă și indivizibilă, integritatea ei fiind asigurată și ocrotită în plan mondial de statutul O.N.U. și al C.S.C.E., iar în planul C.S.I. — de comunicatul special din 20 martie a. c. al conducătorilor statelor Comunității.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 100 (17970), 18 iulie 1992, pagina 2, coloanele —.
