Ne-am pricopsit în ultimul timp cu un cuvînt ce conține mult pustiu și durere, cuvîntul refugiați. E născut de război și după acest cuvînt vedem peste 40 mii de oameni suferinzi, oameni care au fost nevoiți să-și lase locurile natale, casele proprii pentru a-și lua lumea-n cap, a-și salva măcar atît cît pot: viața.
Amalgamul acesta de venetici — cazaci, militari, separatiști — spurcă sfîntul nostru pămînt, îl sfîrtecă cu bombe și grenade, distrug casele, omoară floarea nației. Mulți ani am fost terorizați de istorie, astăzi sîntem maltratați avînd o singură vină: că ne-am născut pe-acest pămînt, că l-am înfrumusețat din sudoare și chin.
Fără de margini tristețea din ochii refugiaților; acasă la ei ceasul s-a oprit în loc, fum, dărîmături și alături pomii doldora de vișine și cireșe coapte, caise și piersici rumene. Nimeni nu le atinge, căci chipul morții și duhul rău persistă pretutindeni. Doamne, de ce ne pedepsești așa de crunt!
Persoane de mare reputație politică și socială sapă harnic cu tîrnăcopul azi la muntele păcii. O mînă de criminali din Moscova și Tiraspol au tulburat atît de tare apele, au adus atîta moarte, au deteriorat atîtea localități, încît e foarte greu să depistezi pînă la capăt gradul dobitociei lor, să curmi dintr-odată ambițiile imperiale și cretinismul comunist. Fapt este că adevărul nu e cu ei, prin urmare, nici istoria nu le va ține parte.
În numărul de față al «Moldovei Suverane» povestim despre tragedia, suferințele, gîndurile și doleanțele acestei categorii de oameni cu statut de bejenari. Poate că astfel, vorbind despre ei, le vom putea alina cît de cît durerea.
Refugiații — durerea neamului
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 96 (17966), 11 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.
