PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 11 iulie 1992
Caută în arhivă⌘K
Moldova SuveranăNr. 96 (17966) · Pagina 1 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Relații diplomatice”

Ce vrei să faci?

Relații diplomatice

De Moldova-pres
Textul articolului

În ziua de 8 iulie dl Alexandru Moșanu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu doamna Mary Pandelton, însărcinat cu afaceri al S.U.A. în Moldova.

Diplomatul american a fost informat asupra situației din republică, care în ultimul timp s-a agravat în mod deosebit ca urmare a evenimentelor de la Bender. S-a menționat că Parlamentul Moldovei întreprinde pași concreți în scopul de a se obține încetarea focului, dezangajarea părților aflate în conflict și restabilirea organelor puterii legale. Însă prin acțiunile lor provocatoare separatiștii au agravat și mai mult situația, implicînd masiv în conflict Armata a 14-a a Federației Ruse.

Parlamentul, după cum se știe, a calificat aceste acțiuni drept o agresiune armată împotriva Republicii Moldova.

În cadrul întrevederii diplomatul s-a documentat și asupra activității curente a Parlamentului, asupra problemelor examinate de organul legislativ suprem.

În încheierea dialogului, doamna Mary Pandelton și-a exprimat încrederea că Republica Moldova va soluționa just problemele deosebit de complicate cu care se confruntă la ora actuală. Dl Alexandru Moșanu a mulțumit la rîndul său pentru sprijinul politic, diplomatic și moral pe care îl acordă Republicii Moldova țara reprezentată de domnia sa.

* * *

În ziua de 9 iulie Primul ministru, dl Andrei Sangheli, l-a primit pe însărcinatul interimar cu afaceri al Chinei în Republica Moldova, dl Jiang Benliong, transmite Moldova-pres.

În cadrul discuției avute Jiang Benliong l-a felicitat pe dl Andrei Sangheli cu ocazia alegerii domniei sale ca Prim-ministru al Moldovei și i-a urat succes în această înaltă funcție.

Referindu-se la conflictul armat din raioanele răsăritene ale Moldovei, însărcinatul interimar a menționat că țara sa sprijină pe deplin poziția conducerii republicii, orientată spre reglementarea conflictului prin metode în exclusivitate pașnice.

În timpul întîlnirii a fost relevată necesitatea creării de către Moldova și China a unui grup de experți, care să facă schimburi de vizite, pentru a elabora concepția cooperării economic avantajoase între cele două state.

Sursă: Moldova Suverană, Nr. 96 (17966), 11 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Relații diplomatice”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.1