Multe surprize ne-a fost dat să avem odată cu edificarea statului independent și suveran Moldova. Atît de multe încît nu ne mai uimește nici puzderia de bravi polițiști, care înconjoară Parlamentul în zilele ședințelor, nici atmosfera de bîlci, care a devenit tradițională pentru Parlamentul nostru, nici torpilarea unor legi vitale pentru popor, nici adoptarea unor legi «calice», vorba unui țăran șugubăț din satul Horodiște, Rezina, nici chiar intențiile feudalilor parlamentari din clubul «Viața satului» (același țăran din Horodiște, într-o conversație particulară, cînd veni vorba de aportul agrarienilor la opera de edificare a unui stat civilizat, a dat a lehamite din mînă, exclamînd: «Care civilizație, domnilor, dacă se mai află la putere încă un an iștia din «Viața satului», s-a zis cu Țara!»), de a aduce mecanizatorii de pe «moșiile» dumnealor pentru a-i ciomăgi pe cei care în timpuri mai grele nu s-au temut să înfrunte tancurile sovietice.
Or, românul basarabean și transnistrean s-a obișnuit cu «democrația» ca moldoveanul cu sapa. Ultima surpriză, însă, mă refer la sesiunea extraordinară a Parlamentului, care a avut loc la sfîrșitul lunii mai, s-a dovedit prea de tot chiar și pentru nervii cătrăniți ai conaționalilor noștri.
Cui putea să-i vină în minte ideea năstrușnică că parlamentul unui stat independent și democratic cum e Moldova — organ legislativ, constituit din aleșii poporului, care, precum ne-a plăcut întotdeauna să spunem, sînt slugile poporului — va proceda asemenea unei secte care elaborează și adoptă precepte capabile să satisfacă interesele și necesitățile acestei secte.
Altfel, cum am putea explica teama parlamentarilor ca nu cumva măria sa poporul să afle ce pun la cale slugile lui?
Că nu se mai translează în direct ședințele Parlamentului, mai treacă-meargă. De, poporul trebuie să-și știe locul, să muncească sîrguincios întru satisfacerea necesităților slugilor sale, care, ne-am convins în repetate rînduri, sînt destul de mari.
Dar... un parlament democratic să decidă, cu majoritate de voturi, să fie alungați din sală reprezentanții presei naționale și ai agențiilor de presă străine, cu excepția «multstimatului» corespondent al agenției rusești ITAR-TASS, deputatul Angheli... o astfel de decizie l-ar pune pe gînduri chiar și pe cel mai indiferent proaspăt cetățean al statului independent Moldova.
Spunînd «proaspăt cetățean», îi am în vedere pe tovarășii de origine rusească care s-au grăbit să se facă cetățeni ai Moldovei, dar care nu se sinchisesc să declare cu toată impertinența, atunci cînd vine vorba despre o eventuală mobilizare în scopul apărării Patriei de agresiunea rusească: astea sînt problemele voastre, ale moldovenilor. Pe noi nu ne privesc. Deci, dumnealor s-au grăbit să se facă cetățeni doar pentru a acapara, odată cu privatizarea, o bucățică grasă din patrimoniul nostru național, care, pe drept, aparține nouă, românilor, și urmașilor noștri.
De altfel, Parlamentul, ar fi cazul să explice poporului cum de acești indivizi s-au trezit peste noapte cu ștampila de cetățean al Moldovei în pașaport fără ne cunoască limba, ără să aibă obligații față de această țară, care le-a dat (fără prea mari merite), casă și masă, pe care nu le are fiecare băștinaș.
Dar, să revenim la slugile poporului. Să vedeți minune, parlamentarii vorbesc în numele poporului, de care, prin vot majoritar, s-au îngrădit cu șapte rînduri de polițiști. De cine vă temeți, stimate slugi ale poporului? (Nu mă refer la parlamentarii democrați care, o știe toată lumea, sînt în minoritate). Nu cumva de Măria sa poporul?
Admitem, în situația critică în care ne-am pomenit, nu sînt excluse provocările. Or, niște eventuali provocatori pot fi puși la respect de un pluton de polițiști cu pistoale automat, care ar sta de gardă la intrare, dar să blochezi un cartier întreg — e prea de tot.
În zilele sesiunii pot fi văzute scene cu totul caraghioase. Cîte un visător (sau neștiutor al democrației moldovenești) urmîndu-și calea, copleșit de niște gînduri plăcute despre o eventuală majorare a prețurilor pe trotuarul vis-a-vis de parlament, se pomenește înhățat brutal de mînecă și i se șuieră la ureche: pe aici nu e voie să mergi. Ștergi-o, cît nu te-am dus unde se cuvine. Cine știe, o fi fiind și ei, visătorii și neștiutorii, niște spioni sau poate provocatori. Doar nu în zadar domnul deputat consilier Darie avertiza telespectatorii pe data de 29 mai dis-de-dimineață. Fiți vigilenți! Păzea, provocatorii mai vorbesc și românește. Tocmai din aceste considerente sînt mai periculoși decît agresorii care ne omoară tinerii pe malul Nistrului.
Pe aceștia, veniți cu tancuri și rachete din Rusia, îi punem noi repede la respect. Pornesc bravii deputați agrarieni, fiecare în frunte a cîte un detașament de «mecanizatori», înarmați pînă-n dinți, cu tractoare și combine, și toți laolaltă dirijați de tovarășii Moțpan și Andronic (aștept să fiu deferită judecății, mai ales că tovarășul Andronic are deja o experiență bogată în acest sens) și s-a zis cu ocupantul. Ia, ăștia cu vorba lor românească sînt extrem de periculoși. De ei, de acești vorbitori de limbă română, trebuie să ocrotim electoratul prezidențial și parlamentar, nu de alta, dar dacă, Doamne ferește, află adevărul, s-a zis cu grijile și povara puterii...
Acestea fiind spuse, am dori să ne dumerim și noi, electoratul, ale cui slugi sînt slugile poporului? În numele cui și pentru cine adoptă legi, care, de cele mai multe ori, nu sînt nici măcar coordonate cu poporul. Or, grupul de parlamentari conservativi și majoritar e cazul să ceară asentimentul poporului nu numai atunci cînd visează să legifereze o injustiție (mă refer la un eventual referendum în problema fărîmițării neamului românesc), mai ales că mulți deputați au transpirat în perioada dictaturii comuniste și continuă să transpire și în epoca edificării unui stat de drept, dezinformînd și orientînd greșit poporul.
Oare nu a venit timpul să cerem și noi, electoratul din statul independent Moldova, asemenea celor din Lituania, Bulgaria, România etc. să se facă publice dosarele care se păstrează în arhivele KGB-ului și care, intuiesc, ne-ar furniza informații curioase despre unii tovarăși?
Sursă: Glasul, Nr. 23 (95), 5 iunie 1992, pagina 4, coloanele —.
