Cor.: Doamnă Lefter, care a fost motivul destituirii dumneavoastră din post?
T. Lefter: La 12 noiembrie m-a chemat V. Kogut, președintele executivului din Tighina, și mi-a declarat că populația orașului n-are nevoie de emisiunile redacției naționale radio, referindu-se totodată la decizia corespunzătoare a sesiunii sovietului orășenesc. Iar mîna dreaptă a lui Kogut, binecunoscuta A. Ogli, președintă a comitetului de grevă din Tighina, mi-a reproșat: «Cred că ne vom simți bine și fără emisiunile în limba moldovenească». Chiar în aceeași zi au fost schimbate lacătele la uși. Colegei mele de la redacția rusă i-au înmînat chei noi, eu însă din acel moment am devenit șomer.
Cor.: Ați întreprins ceva pentru a contesta decizia autorităților?
T. Lefter: M-am adresat procurorului orașului, domnului L. Toderaș, însă intervenția dumnealui n-a fost luată în seamă de către liderii separatiști.
Cor.: Dar vocea Chișinăului e emisă astăzi în oraș?
T. Lefter: În preajma evenimentelor tragice de la Dubăsari au fost suspendate toate emisiunile radiodifuziunii naționale cu caracter informativ. Tighinenii au posibilitatea în prezent de a asculta doar muzică populară. În rest — în emisie rămîne Tiraspolul, Moscova și redacția rusă a radiodifuziunii orășenești.
Cor.: Ați încercat să vă angajați la un alt lucru?
T. Lefter: Desigur, însă mulți mi-au refuzat. Se tem să nu fie persecutați. Dar nici eu n-aș dori să-i pun într-o situație neplăcută pe unii conducători care eventual ar fi căzut de-acord să mă angajeze.
Cor.: Știu că soțul dumneavoastră, Leonid Lefter, e fondatorul ziarului independent «Tighina». Date fiind circumstanțele create, poate e cazul să vă găsiți refugiul în activitatea acestui ziar, fiecare număr al căruia conține și articole semnate de Tatiana Lefter?
T. Lefter.: Mă obligați să ironizez: ziar la care în prezent colaborează doar fondatorii: familia Lefter. Ceilalți colaboratori — o evreică și doi moldoveni — ne-au abandonat, înfrînți de presingul psihologic și amenințările directe ale separatiștilor. Se epuizează și optimismul nostru. Sîmbăta trecută (14 decembrie) ziarul «Novoe vremea» a publicat un articol semnat de un oarecare Șeremetinko, deputat al așa-zisei Republici Moldovenești Nistrene. Autorul susțiune că două școli de medicină (cea din Tiraspol și cea din Tighina) sînt un lux de nepermis pentru «tînăra republică» și deci în baza celei din orașul nostru se propune a fi deschisă o facultate de medicină a universității lui Iakovlev. La fel se propune și deschiderea unei facultăți de construcții a aceleiași universități în baza S.M.T.-52, al cărei director este soțul meu. Zău, nu știu la ce poate duce asemenea «simbioză» a învățămîntului superior cu cel mediu de specialitate și profesional. Un lucru e cert: separatiștii vor recurge la cele mai absurde tertipuri pentru a-i lăsa fără serviciu pe domnul Melnic, directorul școlii de medicină și pe soțul meu, numai din simplul motiv că sînt moldoveni și nu le este indiferentă soarta acestui pămînt. Dacă evenimentele într-adevăr vor lua o asemenea întorsătură, familia noastră va părăsi orașul, în care condițiile de trai și activitate devin, pur și simplu, insuportabile. Cu zi ce trece mă conving că nimănui nu-i pasă de soarta moldovenilor de pe această palmă de pămînt basarabean.
Sursă: Sfatul Țării, Nr. —, 4 ianuarie 1992, pagina 3, coloanele —.
