[I]storia, nemiloasă cu noi mai întotdeauna, ne-a [h]ărăzit un război al rușilor împotriva noastră. [Nă]dăjduim că e și ultimul. Să nădăjduim, căci […] multe au fost actele lor de agesiune contra […]lor, agresiuni numite pînă mai deunăzi, [eufe]mistic, ba războaie ruso-turcești, ba «uniri be[nevo]le» cu Rusia, ba «victorii ale puterii sovietice», [ba «e]liberări»... Toate însă, toate acestea au fust pur [și sim]plu invazii, războaie de jaf și cotropire a [neam]ului și pămînturilor noastre.
[C]ine ar fi putut crede că barbarii din Răsărit [își vor a]răta colții fioroși și acum, la finele unui secol [atît d]e îndepărtat de întunericul medieval?
[S-]a întîmplat însă și aceasta.
[Ș]i, aproape ca întotdeauna pînă acum, am rămas [ca]și singuri în fața agresiunii rusești.
După luni și luni de vărsare abundentă de sînge [români]esc, absolut nevinovat, au luat atitudine [S.U.]A. Alte mari puteri mai stau pe gînduri..
[N]u vedem nimic suspect în faptul că acolo, în […] multe femei varsă lacrimi de sinceră durere [cînd ci]tesc despre dramaticul final al Annei Karenin, [ori c]ă unii bărbați, tot de acolo, umblă cu dureri de [cap l]a amintirea sîngeroasei scene provocate de [Rasko]lnikov în chiar casa bătrînei cămătărese din [Peter]sburg. Dar cum rămîne cu compasiunea și [cu c]ea pentru lacrimile și sîngele vărsat în chiar [ace]ste zile (nu acum un veac și mai bine!) pe malurile [Nistr]ului? Să nu înțeleagă oare cu adevărat - cel puțin […] state din Occident, că azi sînt agresate orașele [și sat]ele Moldovei Răsăritene, iar mîine, foarte posibil, rachetele și bombele rusești vor avea drept țintă Berlinul, Parisul sau Londra?
Și mai tristă, și mai neînțeleasă ni se pare însă tăcerea celor care au fost umiliți și obidiți, pînă mai deunăzi, de ruși, de sovietici. De ce tac Țările Baltice, ocupate și pîngărite la fel de brutal și mișelește ca și noi, ba chiar în aceiași ani și în temeiul aceluiași act de vînzare-cumpărare a demnității și patrimoniului altor popoare? Finlandezii, să fi uitat ei deja agresiunea rușilor, din iarna lui 1939? Ungurii, să fi dat și ei uitării sîngele lor, cu care hoardele trimise de Moscova au spălat, în 1956, străzile și piețele Budapestei? Iar cehii și slovacii, cum pot urmări, luînd apă în gură, derularea sîngeroasei drame de pe malurile Nistrului? Oare să nu-i fi învățat nimic trista experiență a «vizitei de prietenie», în țara lor, a tancurilor sovietice, în 1968? De ce nu luați atitudine, frați poloni, voi, a căror patrie a fost sfîrtecată de trei ori în sec.18, de muscali, de trei ori - de săbiile căzăcești, în veacul trecut și tot de atîtea ori de tancurile bolșevicilor în acest secol, care se pare că-și dă duhul tot sub semnul agresivității native a imperialiștilor roșii?
Poate că nu dădeam glas acestor frămîntări dacă ne-ar fi lăsat în pace, măcar pe o clipă, vechea, verificata de vreme maximă: «Cine tace - consimte»...
Dar nu putem să nu trăim cu speranța - încă! - că cei înjosiți, cei pătimiți de mentalitatea sucită și de tăișul mereu strălucind al agresorilor din Răsărit se vor solidariza totuși pentru a nu admite ca cel călcat de atîtea ori în picioare să fie pînă la urmă exterminat. Că se vor uni, și cît mai repede. Chiar mîine poate fi prea tîrziu: sabia lui Damocles, made in Tula (sau Moscova, Petersburg, Kuban - n-are nici o importanță localitatea, Rusia-i mare!) se leagănă continuu deasupra noastră, azi fiind ca nicicînd aproape de capetele pe care le vrea retezate.
Sursă: Glasul, Nr. 15 (87), 10 aprilie 1992, pagina 9, coloanele —.
