Evenimentele din Transnistria au scos în evidență încă o fațetă a sensului adînc al titlului romanului druțian «Povara bunătății noastre». Am fost buni în 1775, am rămas blajini în 1812, apoi în 1940 și mai încoace, încît toți veneticii, cotropitorii, colonizatorii, altfel zis ocupanții, s-au pomenit dezmierdați cu nume alese — eliberatori și frați mai mari. Cîte unul dintre noi înțelegea totul sau aproape totul, dar cum deschidea gura era dângăluit cu nume odios — naționalist, proromân etc. Am avut și de acei care au încercat să acționeze în sensul despovărării de bunătatea ucigătoare, îi mai vedem printre noi pe Alexandru Usatiuc, Gheorghe Ghimpu, Mihai Moroșanu...
Dar sîntem atît de buni, că am ajuns prostiți cum nu se mai află. Cînd veneticii au pornit greve împotriva hotărîrilor sesiunii a 13-a din august 1989, ne-am sfiit să-i tragem la răspundere. Cînd curajul ocupanților a crescut în zilele puciului din 1991, din aceeași bunătate soră cu prostia am ratat ocazia de a ne curăți de rîia neocomunistă.
Acum e greu, e rău, pentru frații noștri de sînge de la Grigoriopol și Dubăsari e insuportabil. Rușii, în majoritate militari sau foști militari, sînt exponenți fideli ai Moscovei și se simt susținuți de nădejde. Parte de ucraineni au căzut demult sub influența celor dintîi și chiar unii români, lipsiți de conștiința de neam tot din cauza regimului comunist, cîntă în struna veneticilor. Acum li s-au adăugat cazacii, mercenarii de cea mai odioasă speță.
E greu, e rău, e insuportabil, și conducerea republicii n-are prea mult timp la dispoziție. Se cer măsuri absolut urgente de descuibărire a năpîrcilor aduse la noi de regimurile apuse. Măcar acum, cînd răsună cîte o voce în apărarea noastră, ca cea auzită din partea Cazahstanului, să nu întîrziem.
În acest context e extrem de actuală și necesară poziția ocupată pe parcursul ultimelor zile de către conducerea republicii, poziție ce exprimă pe deplin voința poporului nostru însetat de libertate și independență.
Istoria ne-a convins nu numai o singură dată că rusul nu lasă de bună voie ciolanul încolțit. Altfel zis, că procedurile noastre «de conciliere» îl satisfac pe deplin, oferindu-i posibilitatea de a-și manifesta în continuare firea nerușinată și hrăpăreață, înjosindu-ne cum numai el e în stare.
Ajunge să mai fim buni!
E timpul să ne manifestăm demnitatea.
P.S. Rog redacția să transfere onorariul ce mi se cuvine pe contul 707703 de ajutorare a refugiaților din Transnistria.
Sursă: Viața Satului, Nr. 14 (4731), 1 aprilie 1992, pagina 2, coloanele —.
