Doamnă Ambasador,
Doresc să Vă mulțumesc pentru susținere și ajutorul acordat în lupta pentru eliberarea deținuților politici din subsolurile tiraspolene.
Vreau să Vă comunic că condițiile în care sîntem ținuți sînt insuportabile. Toți cinci deținuți politici, membri ai F.P.C.D., de la 2 iunie 1992 pînă la 5 august am fost ținuți sub pază în celule la comenduirea militară a armatei a 14-ea a Rusiei (șef M. Bergman). În acest răstimp zilnic și îndeosebi noaptea eram maltratați de către militari ai armatei ruse (în uniformă de parașutiști), fugăriți și hăituiți cu cîini. Eu, de exemplu, aici am fost de patru ori supus pedepsei capitale — împușcat (cu gloanțe oarbe). A. Ivanțoc și T. Petrov (Popa) au fost tratați în mod forțat, timp de o lună de zile, cu preparate chimice (psihotrope), primul mai tîrziu și-a ieșit din minți. «Anchetarea» se efectuează după vechile metode staliniste, prin bătăi, schingiuiri. Condițiile de trai sînt mai rele decît la animale. Mîncare nu mai mult de 500 kilocalorii pe zi. Sîntem plini de păduchi și rîie, la toți s-au acutizat diferite boli. Din aceste motive în răstimpul dat nu ne-a fost permis să ne viziteze nici avocaților, nici corespondenților, nici chiar Crucii Roșii.
La Tiraspol e dezlănțuit un genocid împotriva moldovenilor și îndeosebi a forțelor democratice, care se află în opoziție față de regimul fascisto-comunist instaurat aici.
Doamnă Ambasador,
Vă rugăm să transmiteți Președintelui S.U.A. scrisoarea noastră, pentru a ne ajuta să nu ni se lezeze dreptul nostru elementar — dreptul la viață.
Sperăm că pe căi diplomatice directe între S.U.A. și Rusia se poate rezolva pozitiv problema noastră.
Vă mulțumim încă o dată și scuzați de spațiul scris — este foarte greu de a transmite din celulă aceste rînduri.
Cu adînc respect,
1 decembrie 1992 Moldova, Tiraspol. Camera pentru detenție preventivă a Secției orășenești a afacerilor interne, celula nr. 12.
(«Țara», 8 decembrie 1992)
Sursă: Vocea Poporului, Nr. —, 15 decembrie 1992, pagina 6, coloanele —.
