Dle Secretar General,
Subsemnatul, Ilie Ilașcu, de origine român, cetățean al Republicii Moldova, mă adresez către Domnia Voastră pentru susținere și ajutor.
Fiind unul dintre liderii mișcării de eliberare națională (F.P.C.D.), care în lupta noastră sfîntă ne-am propus drept scop suprem lichidarea sistemului totalitar comunist, construirea unei societăți creștin-democratice bazate pe asigurarea drepturilor omului, reîntregirea pămînturilor românești temporar ocupate de imperiul rus, — am fost nelegitim arestat de către organele de securitate ale regimului fascisto-comunist rus din Tiraspol și învinuit pe nedrept de «acțiuni de terorism împotriva puterii sovietice».
Timp de jumătate de an, cinci patrioți ai Moldovei — membră a O.N.U. — îndură cele mai groaznice chinuri în Tiraspol — pămînt românesc cotropit de imperiul rus cu ajutorul armatei a 14-ea.
La Tiraspol s-a născut cu ajutorul forțelor reacționare comuniste din Rusia un regim fascisto-comunist, care este cu mult mai periculos și poate aprinde în flăcările războiului nu numai România, dar și Balcanii și chiar întreaga Europă. Acest regim, cu ajutorul corpului diplomatic rus, are intenția de a intra și a fi membru al O.N.U.
La Tiraspol, în așa-zisa republică nistreană, se încalcă cel mai elementar drept al omului — dreptul la viață. Încurajat de Rusia, aici s-a dezlănțuit un genocid împotriva populației băștinașe de origine română. Mulți români sînt omorîți, dispăruți fără urmă, arestați numai din motivul că sînt români ori au alte idei politice, toți românii sînt eliberați de la locurile lor de muncă pentru apartenență națională. În aceste teritorii din stînga Nistrului nu are acces nici o misiune internațională, chiar Comitetului Internațional al Crucii Roșii i-a fost interzisă vizitarea deținuților politici și a prizonierilor de război.
Mă adresez Domniei Voastre, ca unui garant al dreptății, democrației și libertății în lume, cu rugămintea de a ne veni în ajutor și a ne lua apărarea.
Cu profund respect,
27 noiembrie 1992 Moldova, Tiraspol. Camera pentru detenție preventivă a Secției orășenești a afacerilor interne, celula nr. 12.
Sursă: Vocea Poporului, Nr. —, 15 decembrie 1992, pagina 6, coloanele —.
