Forțele proimperiale și neocomuniste vor cu orice preț să-și atingă scopurile geopolitice. Știm bine melodia forțelor separatiste — cică li se încalcă anumite drepturi. Ne sînt bine cunoscute și legăturile lor cu centrele șoviniste din Moscova și din alte zone ale Rusiei. De fapt de aici, din aceste rădăcini vitrege și vine tot răul peste capul bietei Moldove.
Dl Mircea Snegur a făcut o analiză retrospectivă a evenimentelor ce s-au perindat în republică, demonstrînd cu prisosință de argumente că dintotdeauna conducerea a depus eforturi susținute pentru lichidarea deformărilor din politica națională, moștenite din trecut.
Un argument incontestabil în această privință îl constituie Legea cu privire la cetățenie, prin care li se permite tuturor locuitorilor republicii, indiferent de naționalitate, care locuiau în Molodva pînă în ziua proclamării suveranității ei (23 iunie 1990), să devină cetățeni egali în drepturi. Așadar ne-am pornit la drum într-un mod onest și cu tendințe numai bune. Dar există forțe cărora nimic nu le convine, căutînd mereu nod în papură.
«Prin decizia Parlamentului, Republica Moldova a aderat la Declarația Universală a drepturilor omului, Acordul de la Helsinki cu privire la pace și securitate în Europa, Carta de la Paris pentru o nouă Europă, la conferințele internaționale privind drepturile minorităților naționale și la alte documente. Anume pe aceste documente se sprijină activitatea noastră legiferatoare, pe aceste principii se bazează munca noastră practică de asigurare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, grupurilor naționale» — a menționat Președintele Republicii.
Dar cîtă vînzoleală au făcut separatiștii cu adoptarea Legii cu privire la funcționarea limbilor. S-au găsit mulți adversari, unii au declarat chiar greve deși Legea adoptată era una dintre cele mai democratice și tolerante în comparație cu documentele similare din alte republici. E vorba, firește, de un moft politic, cu substrat de șovinism. Numai astfel pot fi determinate lucrurile, căci prin nimic, absolut prin nimic nu sînt încălcate la noi drepturile populației de limbă rusă (a rușilor în special). Există școli, pentru ei sînt repartizate 30 la sută din timpul de eter la radio și televiziune, există o sumedenie de ziare și reviste, foarte multe cărți. În Moldova funcționează două teatre profesionale și zeci de teatre ruse ale artiștilor amatori.
Pe bună dreptate dl Președinte Mircea Snegur se întreabă: «În ce țară rușii sînt asigurați cu asemenea condiții pentru satisfacerea necesităților lor spirituale? Și în același timp zi de zi se întețește isteria în jurul chestiunii privind pretinsa discriminare a rușilor în Moldova» Cunoaștem prea bine aceste porniri și aceste manevre politice. Știm că în principiu sînt discriminați moldovenii, care pe parcursul istoriei au fost supuși unei asimilări forțate...
Starea excepțională decretată recent ne face să fim cît mai vigilenți, să căutăm cu discernămînt căile ieșirii din impas. Au murit în lupte feciorii noștri, tineri-tinerei, și sufletul ni-e plin de durere, de tristețe. Dar o nevoie nu vine niciodată singură, ea mai aduce după sine și altele. Deunăzi ne-a picat un oaspete nepoftit, Aleksandr Ruțkoi, vicepreședintele Federației Ruse, care a turnat «benzină» în foc, a venit parcă cu misiunea specială să încurce și mai tare ițele. El a luat drept monedă curată tot ce i-au suflat la ureche separatiștii, a crezut cu adevărat că aici sînt încălcate drepturile lor umane. Pe cînd realitatea e cu totul alta. Se știe prea bine. Nici rușii, nici găgăuzii, nici bulgarii nu sînt defel sînchisiți ori intimidați în viața lor de toate zilele, ei au toate posibilitățile să muncească, să creeze, să lucreze alături de toți ceilalți pentru înflorirea acestui plai.
Anume în acest context dl Mircea Snegur a ținut să accentueze: «Declarăm în mod univoc că nu recunoaștem politica națională bazată pe privilegii și lezări și vom crea de acum înainte toate condițiile pentru dezvoltarea tuturor grupurilor naționale: ucraineni, ruși, găgăuzi, bulgari, evrei etc...»
Problemele se cer a fi rezolvate numai în mod civilizat și nu cu ajutorul minciunii, amenințărilor, folosirii mercenarilor și chiar a armatei. Se știe că în prezent toate grupurile naționale și-au creat societățile lor național-culturale, se efectuează măsuri la nivel guvernamental în vederea favorizării culturilor naționale. În repetate rînduri au fost invitați în Moldova experți care au examinat în ce măsură sînt încălcate aici drepturile omului. Au venit specialiști de prestigiu din Norvegia, Danemarca, Marea Britanie și Elveția, s-au deplasat în diferite zone, au stat de vorbă cu oamenii ca în cele din urmă să ajungă la concluzia că statul Moldovei respectă cu strictețe toate cele zece principii fundamentale ale procesului C.S.C.E. pentru dimensiunea umană.
Dar iată că toți sînt convinși de acest adevăr, ce se află la suprafață, numai ei, separatiștii, rămîn mereu nemulțumiți, mereu în căutarea unor închipuite garanții. Se știe nivelul de ospitalitate și bunătate al moldoveanului — el întrecere uneori măsura. Se știe că am împărțit cu cei care ne-au venit masa și casa. Se știe că am dus un trai liniștit de pe pozițiile împăcării și frăției în muncă. Dar iată că cineva de la Moscova nu vrea să recunoască această stare de lucruri. Cuiva îi convine să transforme raioanele de răsărit ale Moldovei într-un cap de pod pentru forțele proimperiale și revanșarde, îndreptate nu numai împotriva Moldovei, dar și împotriva celorlalte state independente, împotriva democrației și libertății. Drept argument incontestabil a servit și vizita lui Ruțkoi la Tiraspol, care nu poate fi calificată altfel, decît un amestec brutal în treburile interne ale Moldovei. El, Ruțkoi, a inventat multe brașoave, dovadă că în spatele lui mai sînt încă mulți de acei cu ambiții proimperiale. Sfătuit de separatiști, el a redus tot conflictul din Transnistria la neînțelegeri cu caracter interetnic, fapt ce nu corespunde nici pe departe adevărului.
Conducerea republicii a avut tot timpul inițiativa de a aplana situația, dar liderii separatiști au tot căutat pricini de gîlceavă. Nu le-au plăcut legile despre limbi, apoi nici simbolul național — Tricolorul; ei au participat și susținut puciul din august, pe urmă au inventat noțiunea de românizare și în jurul ei au declanșat o nouă psihoză în rîndurile poporului. Și-au găsit sprijin și susținere zilnică în mijloacele de presă, în telecompania «Ostankino». Încoace au început să curgă elemente periculoase din diferite colțuri ale Rusiei — a venit căzăcime, pușcăriași, alți oameni rătăciți. Și-n felul acesta conflictul s-a copt, a trebuit să ne apărăm demnitatea, a trebuit să răspundem la atacurile înverșunate tot prin atacuri. Ne apărăm de teroare.
În înflăcăratele sale luări de cuvînt Ruțkoi apără rușii, netînînd cont, că 75 la sută din ei locuiesc în dreapta Nistrului și se împacă mai mult sau mai puțin cu ceilalți locuitori. Aceasta nu-l interesează, se vede, pe acest demnitar al Rusiei. Pe el nu-l interesează nici adevăratele rădăcini ale conflictului. El știe una și bună, are se vede o misiune anume — să creeze aici o republică care să respire rusește.
Istoria le vede, dar nu le iartă pe toate. Drept răspuns la aceste obrăznicii ale lui Ruțkoi în Moldova au apărut în mod spontan multe adunări și mitinguri la care au participat mii și mii de persoane, au fost expediate peste 2000 de telegrame de protest privitor la amestecul brutal în treburile interne ale țării noastre.
La Chișinău și-a ținut recent lucrările reuniunea miniștrilor afacerilor externe ai Moldovei, României, Ucrainei și Rusiei care au făcut serioase negocieri, eforturile lor încununîndu-se cu o Declarație, menită să elimineze pe cale pașnică conflictele din partea stîngă a Nistrului.
În cadrul conferinței de presă dl Mircea Snegur a răspuns la mai multe întrebări ale corespondenților, a argumentat prin fapte concrete în mod detaliat unele acțiuni ale conducerii republicii din ultimul timp. Această conferință a demonstrat în mod pregnant că eșalonul de vîrf al conducerii se află mereu în căutare de noi soluții pentru reglementarea și îmbunătățirea situației grele din republică.
(Cor. «M.S.»).
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 50 (17920), 9 aprilie 1992, pagina 1, coloanele —.
