Străzile orașului sînt pustii, magazinele au vitrinele sparte, casele sînt dărîmate, întreprinderile industriale, alte unități economice în mare parte sînt distruse. Oamenii sînt triști, în priviri li se citește teama atunci cînd încerci să faci legătura cu ei. Cei cîțiva refugiați pe care i-am întîlnit, îmi spun: «Ce năpastă — să te întorci acasă, dar să nu te mai simți ca acasă... Nimic nu mai este ca înainte. Nu te părăsește frica aproape animalică, îngrozitoare că vei auzi din nou împușcături...»
Aflu lucruri stranii. Moldovenii sînt concediați de la locurile de muncă de către autoritățile militare care dau ascultare ordenelor smirnoviste. Un muncitor de înaltă calificare, lăcătuș de profesie, a fost concediat de la o uzină militară numai pentru faptul că este moldovean. Și acesta nu este unicul caz. Medicul-psihiatru al închisorii din Tighina a fost și el concediat pe motiv că nu și-a dat consimțămîntul de a lucra sub «jurisdicția nistreană». A fost dată afară și soția lui, medic pentru copii.
Prigoana autorităților smirnoviste a început din nou asupra populației moldovenești. Se naște întrebarea firească: pentru ce au murit atunci atîția moldoveni?
Dacă a doua zi după încetarea focului pe multe clădiri publice puteai vedea tricolorul, astăzi în locul lui flutură bicolorul «republicii nistrene».
O refugiată îmi mărturisește: «Nu sînt pesimistă, dar acum nu mai pot fi nici optimistă. Cred că nimeni nu se mai gîndește la noi. Moldovenii din oraș și din zonă sînt torturați psihologic de gardiști, de vecinii rusofoni și de diferite forțe prosmirnoviste, proimperiale, care fac cele mai mîrșave presiuni asupra noastră.» Un alt refugiat îmi zice: «Parlamentul Republicii Moldova să voteze reunirea cu Țara pentru a ne salva de pieire? Sînt pe deplin conștient că acești parlamentari, în majoritate neocomuniști și filoruși, mai degrabă se autodizolvă decît să voteze Reunirea. O soluție ar fi varianta anului 1859, varianta Alexandru Ioan Cuza.»
Radioul din Tiraspol anunță că pe data de 14 august va avea loc defilarea «trupelor nistrene». Generalul Lebed a depus jurămînt de credință lui Smirnov. Toate decurg conform scenariului scris departe de malurile Nistrului...
Raioanele Moldovei din stînga Nistrului se află în componența ei numai pe hîrtie. În realitate aici este o parte a Rusiei cu elemente de statalitate — ministere, procuratură, armată, miliție, radio, televiziune, instituții bancare... Toate acestea funcționează grație știm noi cui, dar cert că în dauna Moldovei, a poporului ei. Autoritățile Republicii Moldova au pierdut orice influență aici, iar după război rusofonii cu toți cinovnicii lor au prins o ură și mai mare față de tot ce-i moldovenesc, românesc.
Sursă: Glasul, Nr. —, 14 august 1992, pagina 6, coloanele —.
