Acum moș Ion Bărbăcaru, frumos și viguros la cei 66 de ani ai săi, și-a lăsat mustața înspicată de fire albe să se zburlească și să fie aprig, neogoit și drept în fața lui Dumnezeu. L-am cunoscut la sfințirea mănăstirii Căpriana. Venea cu un coș de colaci tocmai de la Bălăbănești ca să-i împartă printre minieri. N-am crezut că-l voi revedea peste cîteva săptămîni în cadrul acelor prime emisiuni de sîmbătă și duminică I.C.M. I-am ascultat cîntecele de bărbăție: TRICOLORUL, PE AL NOSTRU STEAG E SCRIS UNIRE, MIHAI VITEAZUL. O voce de bariton aducea sacrele cuvinte:
Pe al nostru steag e scris:
Unire
Unire-n cuget și simțiri
Și sub măreața lui umbrire
Vom înfrunta orice loviri.
Acela-n luptă grea se teme,
Ce însuși e rătăcitor,
Iar noi, uniți în orice vreme,
Vom fi, vom fi învingători.
Întîmplarea avea să ne întretaie cărările chiar la baștina lui. Se porăia pe lîngă niște stupi și în acel zumzet paradisiac l-am văzut mai tras la față, dar resemnat și sigur că mare este Dumnezeu. Mare și ocrotitor. Căci numai printr-o minune cerească avea să reînvie din morți.
Într-un tîrziu, pe la al doilea cîntat al cocoșilor, se trezi cu 17 inși mascați lîngă patul lui. Aceștia l-au legat burduf, i-au pus căluș în gură și au început să-l chinuie ca să le arate unde-și ține banii și icoanele de preț, icoane rare rămase moștenire de la preoții prigoniți de hăitașii regimului comunist.
Moș Ion le-a dat tot ce-a agonisit în această viață doar cu cele două mîini ale sale și cu brațele harnice ale soției. Că le-a plăcut să aibă și seră, și prisacă. Și nici să le treacă prin minte că vor fi atacați mișelește cu gaze paralizante.
Dar cel mai dureros este că s-au pomenit neajutorați de anchetatorii de la poliția din Criuleni, care s-au grăbit să dea dosarul la arhivă, iar pe cei suspecți să-i achite din lipsă de probe.
Moș Ion Bărbăcaru bănuiește că această crudă tîlhărie și răfuială are alte motive, mult mai adînci decît faptul că ar fi avut agonisiți niște sfanți. Răfuiala vine din marea lui dragoste față de Dumnezeu și acest popor, căci nu i-a scăpat nici o mare adunare națională, iar cînd a avut prilejul, n-a tăgăduit că este român și recunoaște o singură Patrie.
Sursă: Glasul, Nr. 26 (98), 26 iunie 1992, pagina 10, coloanele —.
