În ziua de 17 iunie, dl. Mircea Snegur l-a primit la reședința sa pe oaspetele de onoare din orașul Moscova, dl. Vladimir Pleciko, numit ambasador extraordinar și plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, informează Moldova-pres. În cadrul ceremoniei de înmînare a scrisorilor de acreditare, Președintele republicii și solul departamentului de politică externă al Rusiei au rostit scurte alocuțiuni.
Salutînd cu căldură, în numele conducerii Moldovei, sosirea la Chișinău a ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al statului rus, dl. Mircea Snegur și-a exprimat speranța într-o dezvoltare constructivă a relațiilor moldo-ruse, constituite din vremuri străvechi. Domnia sa a menționat că în etapa actuală aceste legături sînt complicate de o serie de probleme legate de conflictul armat din raioanele de est ale republicii, exprimîndu-și totodată încrederea că prezența nemijlocită la Chișinău a unui diplomat cu experiență va ajuta la soluționarea cît mai rapidă a lor.
În cuvîntarea sa de răspuns, dl. V. Pleciko a transmis din partea conducerii ruse salutări și deziderate vizînd consolidarea legăturilor dintre cele două state. Diplomatul rus i-a făcut cunoscute Președintelui Moldovei intențiile ambasadei sale de a colabora în mod activ cu diferite instituții de stat din republică în interesul întăririi bazei de drept a acestor relații. Ambasadorul Rusiei și-a exprimat, de asemenea, dorința ca tot ce-i bun în relațiile între Moscova și Chișinău să se înmulțească, iar ceea ce periclitează aceste legături să fie înlăturate prin eforturi comune.
La ceremonia de prezentare a scrisorilor de acreditare au luat parte dl. Nicolae Țîu, ministrul afacerilor externe al Moldovei, și dl. Anatol Krikunov, consilier superior la Ministerul de Externe al Federației Ruse.
ÎN FOTOGRAFIE: în timpul înmînării scrisorilor de acreditare. Foto de A. Simanovschi, Moldova-pres.
Pleciko Vladimir Iakovlevici
S-a născut în anul 1934. A absolvit Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova. Din 1958 se află la muncă diplomatică în Ministerul Afacerilor Externe. A exercitat toate funcțiile serviciului diplomatic începînd cu cea de secretar al Consulatului General la Bratislava (R.F.C.S.).
A lucrat la ambasadele U.R.S.S. de la Praga și Londra, a exercitat funcțiile de consul general la New York și de locțiitor al reprezentantului permanent al U.R.S.S. pe lîngă O.N.U.
A participat la lucrările sesiunilor Adunării Generale ONU, Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia, ale altor foruri internaționale.
În 1985—1987 a lucrat în aparatul central al Ministerului Afacerilor Externe al U.R.S.S. în funcția de șef al Direcției Consulare. Din septembrie 1987 și pînă în mai 1991 a fost ambasador al U.R.S.S. în Republica Malta. Are titlul diplomatic de ambasador extraordinar și plenipotențiar.
Posedă limbile ucraineană, rusă, engleză, cehă și slovacă.
Este căsătorit. Soția — Pleciko Svetlana Andreevna. Are o fiică — Natalia, un fiu — Iurie și două nepoate.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 84–85 (17954–17955), 20 iunie 1992, pagina 1, coloanele —.
