[…] mu narodu — da, românizații — net!», «Peregovorî — toliko na urovne Verhovnogo Sovieta» — toate scrise de aceeași mînă. Ce poate spune oare un rusofon despre limba moldovenească, pe care n-o cunoaște, și despre românizare? Despre ce fel de democrație poate fi vorba în timp ce se neagă tot ce-i moldovenesc, se astupă gura moldovenilor care vor să-și expună poziția.
Lucrează deci o grupă de oameni în numele poporului truditor. Mă uitam la cei 200—300 de adunați în fața Sovietului raional și mă gîndeam: poate oare mulgătoarea în miez de zi să-și lase văcuțele nemulse, nehrănite și să vină la miting? Sau legumicultorul, pomicultorul, mecanizatorul — să lase recolta crescută cu atîta sudoare anul împrejur nestrînsă? Sau muncitorul — strungul, medicul — bolnavul, învățătorul — elevii? Ar fi putut oare oamenii aceștea cinstiți și onești să-și părăsească postul? Nu. Ei nu l-au părăsit, și nici nu-l vor părăsi pentru că s-au născut onești și blînzi.
În timp ce spiritele fierbeau o moldoveancă, îmbrăcată în halat de lucru, cu fața arsă de toate anotimpurile anului, văzîndu-mă înconjurat din toate părțile de oameni cu pumnii strînși, îmi șopti la ureche:
— M-a trimis colectivul din brigadă să vă spun: veniți, oameni buni, în cîmp, că avem și noi multe dureri. De ce organizați mitinguri cu aceștia, căci ei de doi ani nu mai ies din mitinguri.
Acesta, anume acesta și era scopul grupului de deputați — să stea de vorbă cu acei care ne hrănesc pe toți. Dar n-a ieșit nimic. Forțele distructive au început să se adreseze în modul cel mai primitiv: «Jos, Jos, Jos!». Adică să fie scoși din lucru toți acei, pe care nu-i aranjează, care le încurcă în realizarea scopurilor lor meschine. Dialogul, cerut cu atîta insistență cu rusofonii din Slobozia, n-a avut loc din simplu motiv că anume ei nu recunosc alt adevăr decît cel de a torpila, de a înnăbuși, de a nega totul. La drept vorbind, clădirea Sovietului raional a fost blocată, iar deputații, veniți din capitală cu intenții frumoase, au fost petrecuți destul de brutal.
Aceeași femeie în halat de lucru s-a mai apropiat odată, de parcă vroia să mă scoată din încercuire, și-mi spuse cu durere:
— Trebuie să știe și moldovenii, care zic că nu le trebuie nici limbă maternă, nici drapel național, că sîngele apă nu se face.
E bine spus: sîngele apă nu se face. Deci, treziți-vă, slobozieni, din somnul secular. În timp ce voi depuneți eforturi enorme pentru a scoate țara din impas, forțele distructive fac totul pentru a încorda și mai mult situația social-politică, pentru a vă lăsa în beznă.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 209, 7 septembrie 1990, pagina 1, coloanele —.
