Mă pornisem, de fapt, la Grigoriopol, dar m-am oprit la Butor. M-a făcut să poposesc aici un pasager, care m-a întrebat: «Mai țineți minte scandalul din 1986?»
Eram cu gîndul la Grigoriopol, la gardiștii, milițienii, OSTK-ul de acolo, care aveau să mă întrebe neapărat, ce caut pe acolo și aveau să-mi verifice actele, de aceea n-am reținut sensul întrebării pasagerului de la bun început, dar cînd m-am uitat mai atent, am văzut o față bine cunoscută.
— Cum vă cheamă? l-am întrebat.
— Ț-s-s-s! duse el degetul arătător la buze, adăugînd în șoaptă, că scandalul poate fi mult mai mare decît cel cu merele dacă observă cineva că vorbesc cu corespondentul.
L-am lăsat pe condrumeț să se calmeze, iar eu m-am deplasat imajinar în acel an 1986. Livada intergospodărească cu sediul în satul Butor a rodit atunci cea mai înaltă recoltă de fructe — cîte 210 centnere la hectar. În total livădarii au strîns atunci 25 mii tone de fructe, și-au onorat obligațiile față de stat, au împărțit și oamenilor, dar, totodată, au lăsat să ierneze sub cer deschis grămezi mari de mere, astfel ca primăvara să fie hrăniți porcii cu ele. Tristă amintire. Mulți au pățit-o atunci în calitate de țap ispășitor, iar cei care trebuiau trași la răspundere au fost avansați în post.
Așa a fost timpul atunci, deși nici acum nu e cine știe ce. Cînd am ajuns la Butor condrumețul a refuzat categoric să mă însoțească pînă la livadă. Mi-a arătat drumul încotro s-o iau, unde să cotesc și unde să mă opresc: «În livadă sînt oameni și ei vor spune totul», zise el la despărțire, fiind cu ochii în patru, de parcă ar fi comis o crimă gravă.
M-am dus așa cum m-a povățuit. Sărmana livadă! Mi-a părut bătrînă ca o babă hîrcă, fără dinți și gîrbovită, dar a împlinit doar 16 ani de la plantare și 10 ani de cînd e pe rod. Se pretindea să-i fie concurent serios primei livezi gigantice din republică — celei din raionul Slobozia. Și avea toate premisele să fie anume așa. În primii patru ani de rod producția medie globală anuală obținută aici depășea 10 mii tone, sau circa 125—150 centnere la hectar, în timp ce livădarii slobozieni recoltau doar cîte 90—100 centnere.
De fapt, nu puteai trece pe traseul Tiraspol—Grigoriopol fără ca să nu-ți fie atrasă atenția de livada bine îngrijită, cu pomii ca niște mirese în primăvară și doldora de rod toamna. Dar s-a întîmplat ceva, acel ceva pe care acum pomicultorii îl numesc «lipsă de spirit gospodăresc», în următorii șase ani recolta medie globală a început să oscileze între 7—8 mii tone de mere la hectar. Cuiva i se păruse atunci că livada trebuie să fie alcătuită numai din culturi sămînțoase pentru că aceste fructe sînt mai lesne de recoltat, păstrat și transportat. Și, după cum i se păruse acelui cuiva, așa și s-a procedat la defrișarea livezilor de vișini, cireși, pruni, care abia intraseră pe rod. Astfel, livada care trebuia să se extindă pe o suprafață de circa 2500—3000 hectare a rămas și pînă astăzi în limitele a 1600 hectare.
Mergeam printre pomi, așa cum mă sfătuise condrumețul, și văzui ceea ce nu văzusem nicicînd altădată: grămezi mari de vreascuri rămase încă de astă iarnă de la curățitul pomilor, buruianul pe alocuri se întrecea cu pomii în creștere... Ba ici, ba colo întîlneam grupe de oameni aflați într-o ofensivă crîncenă cu acest buruian, cu bolile și dăunătorii ce asediaseră livada din toate părțile. Livădarii depuneau eforturi susținute pentru a-i stîrpi, dar efectivul lor era mic, dat fiind faptul că întîrzieseră și cu prășitul.
Ca prin minune se păstrează cîteva suprafețe de culturi sîmburoase unde recolta era promițătoare. Aici și pomii păreau mai bine păstrați și îngrijiți. Numai soiurile timpurii promiteau o recoltă mai îmbucurătoare, dar aceste soiuri erau amplasate pe suprafețe neînsemnate. Livădarii care îngrijeau acești pomi erau totuși optimiști și sperau că recolta va fi ca anul trecut, poate mai mare. Anul trecut ea a oscilat între 68—90 centnere la hectar.
— Oare aceasta poate fi numită recoltă pentru o livadă industrială cum se pretinde a fi livada dumneavoastră, am zis mai mult pentru mine.
— După cum spun cei mai buni specialiști din republică și din raion, livada noastră n-a rodit niciodată acea recoltă pe care ar fi putut s-o rodească, își dezlegă, în sfîrșit, limba un livădar, care spunea că lucrează aici de la începuturi. Am cheltuit pînă acum zeci de milioane de ruble pentru a o sădi, pentru a construi sistemul de irigare, clădiri administrative și de producție, drumuri, dar, după cum sîntem informați, livada ne-a răsplătit de la început și pînă acum doar cu ceva mai mult de 10 mii tone de fructe.
Mă uitam la fețele arse de soare și de vînt, la brațele vînjoase — fețe cunoscute de mai mulți ani. Întrezăream în expresiile acestor fețe o anume descurajare, deziluzie. Alta le era expresia fețelor în acel an scandalos 1986, cînd livada i-a răsplătit cu cea mai înaltă recoltă, dar și atunci le-a căzut bucuria în scîrbă, pentru că la cîrma gospodăriei și a raionului se aflau oameni necinstiți, care își încălzeau mîinile cu munca celor ce osteneau în livadă, făceau învîrteli, în loc să aibă grijă să nu se piardă recolta în livadă. Și atunci tot ei, livădarii de rînd, au fost învinuiți și pedepsiți că, într-un fel, sînt cu gura spartă.
Iar acum... Acum nu mai cred în nimic. În livadă e harababură, în sat și raion — tot așa. Fiecare cu dumnezeul lui. Separatiștii le-au făcut capul dobă cu lucoarea de la răsărit. Cîte generații au așteptat această lucoare, iar ea așa și nu mai vine. Și nici nu poate veni pentru că acolo, la răsărit, tot întuneric e, dar poate chiar mai întuneric ca prin părțile noastre. Acest lucru l-au înțeles bine livădarii din Buto. Și nu numai ei. Au înțeles că fiecare trebuie să trăiască cu lucrarea sa, cu capul și munca proprie, să doarmă după cum își așterne și să mănînce bucatele sale.
Au mai înțeles livădarii și faptul că livada ca atare nu mai poate exista numai pentru ei, butorenii, fiindcă ea nici nu mai este doar a lor. Actuala livadă a fost plămădită pe pămînturile și cu contribuția oamenilor din satele Mălăiești, Speia, Tocmagiu și Teiu. A acestora este livada intergospodărească Moldova cu sediul în Butor. Vasăzică, tot ei trebuie să-i hotărască destinul de mai departe. Butorenii consideră că jumătate din această livadă poate fi repartizată celorlalte sate, fiind convinși că de pe 800 hectare de astfel de livadă se pot obține tot atîtea fructe cîte s-au obținut pînă acum de pe o suprafață de 1600 hectare. Căci ce fel de livadă e aceea, zic ei, care nu asigură o recoltă medie de 200 centnere la hectar!
Nu putem să nu fim de acord cu acest raționament. Am cunoscut în viață multe livezi neindustriale (în satul Doina, raionul Cantemir, Sucleia, raionul Slobozia etc.), stăpînii cărora nu prea se simt la locul lor dacă obțin o recoltă mai mică de 250 centnere de fructe la hectar. Între altele astfel de recolte obțineau și mălăieștenii, speienii, tocmagienii, teienii și înșiși butorenii pînă la crearea livezii intergospodărești. Deci toate iluziile legate de industrializarea producerii fructelor s-au spulberat și oamenii revin la realitatea țărănească.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 103 (17973), 23 iulie 1992, pagina 2, coloanele —.
