În ultimul timp s-a vorbit în repetate rînduri despre un masiv război informațional, declanșat împotriva Moldovei de către mijloacele de informare proimperiale, război pe care noi l-am fi pierdut. Deci, învinuirile la adresa mass-mediilor din republică sînt cum nu se mai poate de grave, mai ales că ele au fost făcute LA CEL MAI ÎNALT NIVEL (cum se mai obișnuiește a spune), ceea ce înseamnă că de situația creată este îngrijorată și conducerea de vîrf a tînărului nostru stat.
Trebuie să recunoaștem de la bun început că scopurile pe care și le-au propus mijloacele de informare în masă, care și astăzi se mai consideră «propagandiști, agitatori și organizatori colectivi ai «maselor», — de a induce în eroare opinia publică, de a ne prezenta în fața lumii într-o oglindă strîmbă, de a îndreptăți și a încuraja chiar o eventuală agresiune armată, ceea ce și s-a întîmplat, — în mare măsură le-au atins.
De ce? Care-i cauza? Cum poate fi stăvilită sau ce ar trebui să întreprindem pentru a neutraliza o astfel de agresiune informațională?
A găsi răspunsul la aceste întrebări este cu atît mai important, cu cît atacurile fără scrupule ale presei cu apucături neobolșevice la adresa Moldovei vor continua.
Deci, sîntem puși în situația, cînd trebuie să lăsăm emoțiile și raționamentele diletantice la o parte și să operăm cu categorii ce decurg din realitatea imediată — bună sau rea — pe care o avem. Și încă ceva: bănuiesc, că referitor la întrebările formulate mai sus pot exista mai multe opinii, deci și diferite soluții. Un lucru însă e cert, pentru mine în orice caz: căutările noastre, confruntările de opinii, dacă vreți, trebuie să depășească cadrul momentului actual și în cele din urmă să ajungă la ținta finală: sistemul informațional din Moldova, starea lui de astăzi și de mîine.
Acum cîțiva ani Ami Lennpot, ziarist din Suedia, s-a adresat cititorilor săi cu următoarea întrebare: Cine este jurnalistul — prietenul sau dușmanul dumneavoastră?
E clar că ziaristul suedez n-a urmărit scopul de a-l certa pe cel care emite informația cu individul care o recepționează, dar a făcut aluzie la felul cum stăpînești cuvîntul, la efectul pe care acesta îl poate avea, la responsabilitatea civică a celui care își asumă dificila misiune de a informa lumea despre cele ce se întîmplă în jur.
Or, cuvîntul, dar mai ales cuvîntul tipărit și multiplicat în sute și mii de exemplare, cuvîntul care este adus zilnic pe calea undelor în fiecare casă, în fiecare familie, tăinuiește o forță enormă, o forță care poate nu numai să lecuiască, dar și să maltrateze sufletele umane, să semene răul și ura față de om. Te convingi ușor de acest adevăr ascultînd multe din comunicările și comentariile asupra evenimentelor din Moldova, difuzate de telecompania «Ostankino», citind relatările unor ziariști, care smulg cuvintele «în grabă», cum ar spune Ion Druță, «din cuptoarele supărărilor, din cuptoarele răzbunărilor», relatări găzduite cu atîta generozitate de publicațiile în paginile cărora minciuna și adevărul au devenit noțiuni sinonime.
Se afirmă: cîți oameni — atîtea opinii. Dar tot cert este și faptul că realitatea obiectivă poate avea doar o singură imagine. Și este de datoria jurnalistului să prezinte faptele detectate «în mod conștiincios, păstrîndu-le semnificația autentică, dezvăluind legăturile cele mai importante și neadmițînd denaturările», «să folosească la maximum aptitudinile sale creatoare astfel ca societatea să primească material suficient pentru a-i permite să-și formeze o închipuire coerentă și precisă despre lume». Tezele de mai sus sînt spicuite din «Principiile internaționale ale eticii jurnalistice», elaborate și aprobate în 1983 sub egida UNESCO. Sînt norme cuprinse și în multe alte documente internaționale referitoare la drepturile omului, la activitatea mass-media. Sînt, deci, niște principii etice universale, acceptate de ziaristica democratică mondială, dar numai nu de acei care mai continuă să folosească presa drept instrument de manipulare a conștiinței maselor.
Ce ar trebui să contrapunem politicii de dezinformare?
S-ar părea că soluția e la suprafață. În cazul dacă «Ostankino», bunăoară, induce în eroare opinia publică, făcînd aceasta în mod deliberat, cea mai bună rezolvare ar fi, la prima vedere, sistarea programelor acestei telecompanii pe teritoriul nostru. Sau dacă ziarul «Pravda» ori o altă publicație, pentru care adevărul se rezumă la un singur criteriu — ceea ce corespunde intereselor de clasă, procedează la fel, încetăm s-o mai tipărim și s-o difuzăm la noi și... am scăpat de nevoie?
Și într-un caz, și în altul ar fi un pas greșit.
Și atunci ce ne rămîne de făcut?
Banală, la prima vedere, dar soluția este cunoscută de cînd lumea: minciuna poate fi combătută doar prin adevăr, doar cu ajutorul adevărului. Oricît de dureros ar fi, dar el și numai el este arma noastră. Adevărul nu poate fi rostit cu jumătate de gură și nici nu poate fi dozat. Noi ar trebui să fim primii care am anunța lumea chiar și despre neajunsurile, chiar și despre greșelile noastre. Altfel, oferind această șansă oponenților noștri, care, preparîndu-le după meniul propagandei bolșevice și recurgînd la anumite trucuri psihologice, le servesc consumatorului de informație, chiar dacă condimentele folosite aduc a hoit.
Mai există aici o latură a problemei, dar ea ține mai mult de profesionismul jurnaliștilor. Mă refer, în primul rînd, la operativitatea și gradul de competență al ziariștilor, la capacitatea lor de a selecta faptele semnificative, la tonalitatea materialelor tipărite sau difuzate. Mă voi opri doar la un singur exemplu. Încă Lenin se tînguia pe timpuri că bolșevicii sînt nevoiți să edifice socialismul nu cu «material uman creat special de noi» (adică de bolșevici), dar cu ceea ce Lenin și adepții lui au moștenit de la capitalism.
A nu ține cont de rezultatele experimentului bolșevic de construire a comunismului cînd pe parcursul mai multor decenii în urma unor acțiuni agresive «complexe» asupra conștiinței oamenilor, mulți dintre concetățenii noștrii s-au trezit într-o situație de disconfort social, ar fi o eroare serioasă. Iată de ce poate că ar trebui să chibzuim mai pe îndelete înainte de a împărți lumea în patrioți și non-patrioți, în mancurți și oameni de bună credință, să manifestăm mai multă răbdare, dar să dăm dovadă și de tenacitate, să ne temperăm nițel tonalitatea multor luări de atitudine, din care dacă am desprinde cuvintele și expresiile dure n-ar rămîne altceva nimic.
Acestea și alte probleme de creație constituie niște chestiuni mai mult de ordin intern, care ar trebui să-și găsească rezolvarea în cadrul Uniunii Jurnaliștilor din Moldova, în colectivele redacționale.
Există însă și o serie de probleme de factură externă, care condiționează de fapt atmosfera din zona funcționării mass-media. La două din ele mă voi opri în continuare.
Cu părere de rău, trebuie să constatăm că fondul legislativ de activitate al mijloacelor de comunicare în masă este imperfect, el nu favorizează activitatea presei în toată plenitudinea ei creatoare. Publicațiile noastre mai continuă să depindă de anumite structuri departamentale și împrejurări conjuncturiste, ceea ce îi împiedică pe jurnaliști să se folosească în măsură deplină de libertatea cuvîntului. S-a mizat și se mai mizează încă mult pe legea cu privire la activitatea presei, faza de naștere a căreia a întrecut orice termene admisibile, deși eu personal rămîn la ideea pe care am înpărtășit-o în paginile acestui ziar la finele anului trecut. Legea cu privire la activitatea presei ar trebui să conțină o singură frază: «Mass-media este liberă și-și desfășoară activitatea în conformitate cu legislația în vigoare». Mai oportună ar fi adoptarea unor acte legislative și normative care ar confirma dreptul cetățenilor la informa[…] facilita accesul lor la […]ția necesară, ar deter[…]rametrii etici ai […] jurnalistice. De fa[…] ce s-a făcut în multe […]dentale, spre care ne […] acum.
Și a doua problem[…]zolvarea căreia depinde […]re măsură ziua de mî[…]temului informațional […]dova. Mă refer la ba[…]rială, la posibilitățile de care dispun mass[…] din republică. Cineva […] putea învinui la o adic[…] vorbi astăzi despre ace[…]bleme, cînd țara […] trece prin greutățile pe […] le cunoaștem, n-ar fi […]. Eu însă consider că f[…] sistem informațional […]ganizat și asigurat cu t[…]le necesare a vorbi […] despre informatizarea […]ții, condiția fundamen[…] aprofundării democrați[…] pur și simplu neserio[…] mult ca atît: dacă astăz[…]nem că noi am pierdu[…]boiul informațional de[…] împotriva Moldovei, […] parte e și vina factori[…] decizie, guvernului rep[…] care n-a susținut la ti[…]sa, scurtîndu-i calea sp[…]rea de cenușăreasă în […] află acum. Este clar că […]astă etapă de tranziție […] economia de piață fără […]ținere materială ef[…] mass-media se vor împ[…] pur și simplu în rezo[…] unor chestiuni mărunte […] de existență. Fără un […] informațional puternic c[…] trebui să se impună mai […] și pe arena internațional[…] greu să aspiri la izbînda […] care ne-o dorim atît de […] în lupta noastră pentru […]văr și dreptate. Chiar […] adevărul și dreptatea s[…] partea noastră.
Sînt necesare schi[…] esențiale și în structura […]lei informaționale a rep[…]cii, în mecanismul ei fu[…]nal. Există și alte prob[…] stringente. Ar fi bine c[…]ganismele departamental[…] resort, investite cu […] drepturi (de fapt, judecîn[…]pă rezultatele pe care […] avem, e greu să identi[…] sfera lor de ocupație), să structureze, să le analizeze, să canalizeze eforturile […]cesare la rezolvarea lor. […]fel putem ajunge într-o […] zi, cînd puținele publicații[…]re vor supraviețui se vor […]sforma în niște organe de mințire...
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 103 (17973), 23 iulie 1992, pagina 2, coloanele —.
