După cum am mai anunțat, din inițiativa unui grup de senatori al Parlamentului României, la Banca de credit cooperatist «Bankcoop» S.A., a fost deschis recent un cont, denumit «Contul Moldova», în cadrul căruia se pot depune, în lei sau valută, diferite sume de bani în sprijinul fraților noștri de peste Prut, greu încercați, în prezent, de luptele separatiste și agresiunea străină. Sumele depuse pînă acum în acest cont totalizează peste 4 milioane lei. În continuare, la toate cele 41 de sucursale și 66 de filiale ale băncii, precum și la cele 853 de cooperative de credit din întreaga țară se vor primi sumele de bani depuse de persoane fizice sau juridice, cu condiția ca pe documentele de depunere să se menționeze expres «Pentru Contul Moldova». Pentru operațiile respective nu se percep comisioane. Sumele donate în acest cont vor fi puse la dispoziția Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova, transmite Rompres, preluată de Moldova-pres.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 97 (17967), 14 iulie 1992, pagina 3, coloanele —.
