Acum nu mai poate spune nimeni cînd și de unde a apărut la Sucleia (Slobozia) Vladimir Labunschi. Dar, probabil, aceasta nici n-are inportanță. Faptul rămîne fapt. A venit în sat cu scopuri nobile, să experimenteze pe solurile bogate în humus ale gospodăriei din localitate diferite varietăți de spicoase, în special, de grîu de toamnă. Absolvise Institutul Agricol și făcea aspirantura. Peste puțin timp se zvoni prin sat că Valoghea Labunschi e candidat în științe agricole și că e numit agronom-șef în gospodărie pentru a materializa concluziile sale științifice în recolte-record pe suprafețe mari. Pentru ce ispravă concretă i s-a conferit titlul științific, lumea așa și n-a mai putut afla, deși el publica regulat în gazeta raională din Slobozia articole în care povățuia specialiștii.
Și cine știe ce s-ar fi întîmplat cu Labunschi, dacă nu se pornea valul tulburărilor social-politice, provocate de pericolul prăbușirii centrului imperial. Din primele zile el s-a declarat adept al apărării cu orice preț a imperiului sovietic. Dar aceștia aveau mare trecere pe atunci în stînga Nistrului. Labunschi a fost de urgență primit în rîndurile partidului comunist și «ales» președinte al colhozului, deputat al poporului din Republica Moldova, deputat al așa-zisei Transnistrii, deputat al Sovietului raional Slobozia și al Sovietului sătesc Sucleia.
De știință s-a dezis totalmente, căci nu vedea nici o perspectivă în ea, iar de gospodărie își amintea doar atunci cînd trebuia să transfere sume enorme de bani la contul greviștilor din Tiraspol, pentru crearea diferitelor formațiuni paramilitare de «apărare» a Transnistriei, organizarea «alegerilor», «referendumurilor», diferitelor marșuri «patriotice». Faima de altădată a gospodăriei încetul cu încetul a început să se topească în flacăra frămîntărilor politice, în care Labunschi juca un rol însemnat, mai ales din punctul de vedere al asigurării financiare a acestora. Colhoznicii au început să se revolte, să-i ceară demisia, dar Labunschi nu-și bătea capul. De partea lui era Tiraspolul, care îi garanta orice acțiune.
Astfel candidatul în științe agricole Labunschi a început să țină discursuri despre istoria și cultura moldovenilor, despre Tricolor și grafia latină, despre popoarele slave, care, chipurile, i-au primit și i-au adăpostit pe moldoveni în partea stîngă a Nistrului. Participa foarte activ la detronarea moldovenilor din posturile de conducere, făcea propuneri concrete în vederea stabilizării cadrelor «de nădejde», iar cîte odată punea chiar în acțiune și pumnii în calitate de argument.
Ceea ce credea el că-i va aduce știința toată viața, i-a adus politica. Avînd deja o casă destul de spațioasă și bună, Labunschi a hotărît să mai cumpere una.
Însă satul începe a se revolta. Oamenii bat la ușa procurorului raionului. Labunschi a înțeles că afacerea nu miroase a bine și... întreprinde măsurile de rigoare. Transformă toate documentele pe numele socrului său — Zakrevschi N. S.
Socru-său avea casă în unul din satele raionului Veliko-Mihailovsk din Ucraina, îi mai rămăsese cîțiva ani pînă la pensie. Se pomenește chemat urgent la Sucleia, unde i se face viză de reședință. I s-au întocmit documente cum că în Ucraina n-are casă, este pensionar și veteran al colhozului din Sucleia și are dreptul de a fi ajutat să-și reconstruiască casa cumpărată. În continuare Labunschi a pus la cale și un contract cu asociația intergospodărească de construcții, care se angajă să-i construiască o bucătărie de vară. În realitate a fost construită o casă de toată frumusețea, cu toate atributele necesare, și nu de asociația angajată, ci de constructorii colhozului, cu materialele luate pe gratis.
Se zice că în ultimul timp Vladimir Labunschi s-a plictisit și de politică, și de știință, și de colhoz. Preferă businessul. Dintr-o călătorie în Germania s-a întors cu o limuzină de marcă străină. Colhoznicii din sat, cărora le-a crăpat răbdarea, sînt deciși să-i spună adio. Vor reuși oare?
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 2 aprilie 1992, pagina 2, coloanele —.
