1 APRILIE este o sărbătoare numită în popor foarte diferit, mulți însă neînțelegînd sensul cuvintelor respective. Iată cîteva din aceste numiri, întîlnite în Moldova, pe care le aduce S. Fl Marian în lucrarea «Sărbătorile la români» ([…] II, 1899): Miezul Păresii, Miezii Păresei, Miaza Părese, Miaza Păresime, Miezul Păreții, Miez Păreți, Miezii Păreții, Miez Post ș.a.
Unele dintre numirile acestea au fost utilizate în lucrările lor de către cronicarii și scriitorii clasici români. Vom aduce două exemple. În cronica lui Gr. Ureche «Domnii Țării Moldovei»: «Petru-Vodă îndată după aceea au strîns oaste turcească și ungurească, și muntenească și au încungiurat pre Alexandru-Vodă în curte în Iași și au bătut pregiur curtea din Cișlegi pîn-la Miaza Păresime». La Ion Creangă: «Am dus-o noi așa pînă la Miaza Părese».
Sărbătoarea aceasta cade întotdeauna miercurea la trei săptămîni și jumătate după Lăsatul secului, adică exact la mijlocul Postului Mare. Termenul Miezul Păresii își are explicația sa. Postul Mare se constituie din 40 de zile (atîta cît a postit Iisus Hristos cînd, se afla în pustiu); cele șapte zile ale săptămînii Mari sau a Patimilor (în amintirea chinurilor Mîntuitorului) erau aparte. De aceea Postul Mare a fost numit la început cu un cuvînt latin, anume quadragesima, adică patruzecime, patruzeci (compară cu cincizecimea sau Duminica Mare, Duminica Rusaliilor). De la termenul quadragesima românii au format cuvîntul Paresimi, care de fapt s-a îndepărtat cu mult de la primul. Termenul Paresimi a fost și este, mai ales astăzi, utilizat foarte rar față de îmbinarea de cuvinte Postul Mare. Pe lîngă aceasta, cuvîntul Paresimi aproape că și-a pierdut sensul inițial de quadragesima, căpătînd o etimologie populară, anume Păreți. Dar avem și aici explicație. Miercurea în cauză constituie nu numai mijlocul sau miezul Postului Mare, ci este și ca un perete, ce desparte această perioadă de timp în două jumătăți. De aici numirile Miezul Păreții, Miezul Păreților ș.a.
Miercurea de la mijlocul Postului Mare este sărbătorită de către femei mai mult ca o duminică, pentru că este considerată și ca o zi foarte primejdioasă. Principala tradiție ce ține de sărbătoarea aceasta este interdicția oricăror munci din partea femeilor. Mai cu seamă nu ung pereții caselor și a grajdurilor, nu torc, nu rîșnesc, nu urzesc, nu țes, nu cos. Femeile respectă cu strictețe această interdicție din mai multe cauze. În primul rînd, cred că dacă vor lucra, nu vor avea spor în ceea ce fac. Se zice că femeia care va lucra, nu va mai isprăvi niciodată ceea ce a început, dar va da numai «dintr-un perete în alt perete pînă ce i-a trece ziua».
Într-un răspuns la un chestionar al lui Nicolae Densușeanu se spune: «Cei ce îndrăznesc a lucra în ziua de Miezu Păreții vor fi bulmaci tot anul».
Se mai zice că «femeile serbează ziua aceasta pentru că cu cît au lucrat în post pînă în această zi, cu atît dau înapoi, adică pierd».
În rîndul al doilea, femeile nu lucrează în ziua aceasta, crezînd că în caz contrar vor zace de boala numită de dînsele, «adică începe, mai întîi și întîi, a le durea mîinile și picioarele, apoi oasele și la urma prinde a li se usca carnea de pe lîngă oase și mai ales cea de pe lîngă încheieturile degetelor, pînă le înțepenesc degetele».
În rîndul al treilea, femeile nu lucrează în ziua de Miezul Păresii ca să nu le muște șerpii (ca și cu ocaziile altor sărbători de primăvară — la Alexie, Blagoveștenie ș.a.). Și în ultimul rînd, femeile nu lucrează în ziua de Miezul Păresii ca să nu înebunească ele sau cineva din familie.
Ca să se respecte interdicția aceasta, femeile povestesc felurite întîmplări, unele dintre ele devenind legende, povestiri, adică se folclorizează. Aduc un exemplu. Se zice că o femeie și-a pus în gînd să urzească în ziua de Miezul Păresii. Văzînd aceasta, Dumnezeu i s-a arătat femeii în vis și i-a spus să nu facă acest lucru, căci nu va fi bine. Dar ea, încăpățînată și îndărătnică, n-a ascultat. Și cum a început a urzi îndată și-a ieșit din minți și a început a da:
Tînd încolo, tînd încoace,
Tînd în Miezul Păreții.
Și tot așa pînă a murit. Se zice că de atunci nici o femeie nu mai lucrează în ziua aceasta.
Unicul lucru pe care-l fac toate femeile în ziua de Miezul Păresii este număratul ouălor în vederea vopsirii lor pentru Paști. Le numără ca să vadă cîte au strîns de la începutul postului pînă acum și dacă le vor ajunge pentru Paști acestea și încă aproximativ pe atîtea, pe care le vor aduna pînă la Învierea Domnului; dacă nu le vor ajunge, să știe cîte trebuie să mai cumpere. Fac lucrul acesta și de atîta că, după cum se crede la țară, pe viitor găinile vor face mai multe ouă.
Și încă un moment. Se zice că ouăle făcute pînă la această zi nu sunt bune de pus sub cloște.
În ziua de Miezul Păresii unele femei numără și sculurile de lînă, cînepă, in, ca să vadă cît au tors
Sursă: Viața Satului, Nr. 14 (4731), 1 aprilie 1992, pagina 3, coloanele —.
