Raionul Dubăsari a devenit în ultima vreme o scenă de desfășurare a actelor tragice, prin care culminează confruntarea dintre puterea legală a Republicii Moldova și mercenarii plătiți de cîrmacii veniți și ei din celălalt capăt al lumii. Să fie oare întîmplător acest fapt? S-a vorbit în repetate rînduri despre poziția geostrategică specifică a teritoriului dat, aflat între două focare ale separatismului — Tiraspol și Rîbnița. Fiind populat de circa 38 mii de moldoveni, care constituie mai bine de 80 la sută din numărul total al locuitorilor, acest raion reprezintă o supapă situată foarte incomod între cele două localități. De aceea el a și devenit pentru separatiști ca un os în gît.
Probabil, despre aceasta își dădeau bine seama și foștii demnitari ai republicii. În orice caz măsurile întreprinse odinioară denotă intenții vădite de «diluare» a populației, de «omogenizare» a ei în structura națională proprie altor zone ale Transnistriei
Cu părere de bine, aceste tentative nu au reușit întru totul. Însă faptul că ele au existat în realitate ne-o confirmă chiar presa comunistă din acea perioadă. Un argument în acest sens ne-ar putea servi articolul lui V. Golencovschi «A scitati selo besperspectivnîm» («Sovetscaia Moldavia» din 25.05.1986), în care se analizează dezvoltarea socială a satului Colcova în anii 1980—1985.
Elogiind «grija conducătorilor și organizațiilor obștești față de oameni», autorul recurge la fapte demne de atenția noastră. Mai ales, că ne putem permite și unele concluzii. Să zicem, dacă în anii 1979-1989 populația raionului Dubăsari a sporit cu 1.026 oameni, adică cu 2,5 la sută, fiecare al șaptelea dintre aceștia trăiește la Colcova, sat ce are doar 664 locuitori. Face să relevăm că o asemenea dezvoltare acest sat a cunoscut în perioada cînd o jumătate din numărul localităților raionului sufereau de pe urma micșorării populației.
Ce i-a făcut pe cei veniți aici să se stabilească cu traiul anume în acest sat? După cum rezultă din articolul amintit, pe atunci în Colcova luase proporții construcția de locuințe. Numai într-un singur an (1984) în aceste scopuri s-au cheltuit 1.240 mii de ruble. Iată ce obiecte au fost date în exploatare: un depozit de cereale, o secție de pregătire a furajelor, un garaj (apreciat drept cel mai bun în raion), un atelier de reparații cu încălzire centrală, o cazangerie, 13 case de locuit. Pentru perioada următoare se prevedea înălțarea unei case cu 10 apartamente, a unei ospătării pentru 50 de locuri. Au fost comandate proiecte încă pentru trei blocuri locative a cîte 5 etaje fiecare.
Toate ar fi fost bune, dacă nu erau prea bătătoare la ochi cheltuielile incomensurabile cu posibilitățile unei gospodării recent formate, care de abia își sădise o livadă. Sovhozul «Colcova» aflat în prag de constituire a valorificat doar într-un an cîte 4 mii și ceva de ruble pentru fiecare lucrător al său. O performanță de invidiat și pentru gospodăriile mult mai puternice.
Sînt convins că o bună parte a acestor sume a fost alocată de către instanțele superioare. Și, bineînțeles, cu un scop ușor de intuit. Pentru a înțelege mai bine situația să reproducem un fragment din articolulu lui V. Golencovschi «În anul 1980, cel mai complicat pentru gospodărie, colectivul ei număra doar 60 de lucrători, majoritatea fiind femei. Actualmente aici muncesc peste 300 de oameni: 140 dintre ei au sosit din Dubăsari, Tiraspol, Chișinău, alate localități ale republicii, din regiunile Saratov, Sverdlovsk și Penza...»
Iată unde-i buba. Programul de construcții a locuințelor avea la bază ideea asigurării cu apartamente a celor veniți din localitățile rusificate ale Moldovei sau chiar din fundul Rusiei. Probabil, asemenea planuri au fost elaborate și pentru alte localități ale acestui raion, necontaminate încă pe vremurile celea de «internaționalism», în măsura așteptată de apologeții teoriei în cauză.
Cazul descris constituie, bineînțeles, doar una din mostrele binecunoscutei politici de denaționalizare a neamului nostru, care era deja promovată în localitățile rurale. Totodată el este una din explicațiile situației în care ne-am pomenit astăzi.
P.S. Rog redacția să transfere onorarul ce mi se cuvine pe contul 707703 de ajutorare a refugiaților din Transnistria.
Sursă: Viața Satului, Nr. 14 (4731), 1 aprilie 1992, pagina 3, coloanele —.
