De cînd e moldoveanul n-a rîvnit la pămînturi străine, nu s-a lăcomit la alte bogății. Dimpotrivă, i s-a pus pumnul în nas și i-au luat, i-au furat ultima bucățică. El însă e bun la inimă și tace, și rabdă toate nelegiuirile de cînd se știe — numai să fie bine. Dar bine nu mai vede nici pînă azi. A fost înglodat în nevoi, războaie, foamete, chin, umilință, înjosire, vărsare de sînge. Aproape aceleași probleme vechi, nerezolvate iată că avem și în zilele parcă pașnice de azi. A fost război, dar el continuă, spre marele regret, și în această vreme de grea cumpănă pentru viața Moldovei, așezată în calea tuturor răutăților.
Am mai așteptat noi vreo dată un astfel de război și încă de la cine și cu ce pretenții ambițioase? În ce hal a ajuns astăzi Transnistria, parte integră din străbunul pămînt, și ce vor mercenarii de aiurea de la populația băștinașă? Ne doare și ne sîngeră inima cînd vedem toate aceste nedreptăți pe pămîntul nostru fără apărare. Sculați, voi compatrioți, să dăm o mînă de ajutor consîngenilor. Uitați-vă cum trec Nistrul, goniți de frică și spaimă femei, copii, bătrîni... Uitați-vă ce fac cazacii mercenari din oameni și pămînt, turbați de sînge și băutură. Bune zile am ajuns...
Și de atîta nu știu cum alții, eu însă susțin întru totul Decretul Președintelui Republicii Moldova «Cu privire la decretarea stării excepționale pe întreg teritoriul Republicii Molodva», precum și Adresarea «Către poporul Moldovei» a domnului Mircea Snegur, Președintele Republicii Aici și acum, fără multă ezitare, e nevoie de acțiuni concrete ș[i] [ur]gente. Bieții polițiști și volun[tarii] din locurile fierbinți ale conf[l]ictului (căci numai ei nu dorm [noap]tea pentru liniștea noastră) cer și roagă în permanență ajutor pentru a ne apăra pămîntul și oamenii lui.
Sursă: Viața Satului, Nr. 14 (4731), 1 aprilie 1992, pagina 3, coloanele —.
