Cea mai mare urgie pe fața pămîntului este războiul. Asemenea cuvinte acum pot fi auzite la tot pasul. Războiul înseamnă explozii, foc, moarte, ruine, bejenari — femei și copii fugind de gloanțe și proiectile, de ferocitățile veneticilor agresivi de tot soiul. Acum, cînd subunități ale armatei a 14-ea a Rusiei au pornit și ele cu foc asupra satelor și orașelor noastre, numărul refugiaților din zona de conflict crește cu fiece zi. Oamenii își lasă casele, averea, pomi rodiți din ogradă și pleacă. În urma lor vin cazacii și gardiștii lui Smirnov: să prade, să incendieze, să-i schingiuiască pe băștinașii care n-au reușit să se refugieze.
Desigur, bejenarii au nevoie de ajutor și de sprijin, pe care Guvernul, alte diferite organizații se străduiesc să îl acorde în măsura posibilităților. Recent, printr-o hotărîre a Guvernului Republicii Moldova, a fost instituit biroul executiv al Comisiei republicane pentru coordonarea acțiunilor în vederea asigurării materiale a refugiaților, formațiune provizorie alcătuită din reprezentanți ai diferitelor ministere. În fruntea lui se află dl Ion Ralea, jurist de specialitate. Dumnealui ne-a informat că în funcțiile de serviciu ale «aparatului» său din cinci persoane intră: examinarea și cercetarea minuțioasă a plîngerilor și cererilor cetățenilor refugiați; coordonarea activității de primire, depozitare și repartizare a ajutoarelor umanitare; controlul asupra cheltuielilor efectuate din bugetul republicii, elaborarea diferitelor proiecte de hotărîri în problemele refugiaților etc.
Dl Ion Ralea are într-o mapă mai multe plîngeri și cereri ale celor ce și-au părăsit casele. Le citești și nici nu-ți vine a crede că asemenea lucruri se pot întîmpla în zilele noastre.
Gheorghe G. din Dubăsari scrie: «În noaptea spre 26 martie 1992, pe la orele 3, cazacii și gardiștii ne-au intrat în casă, și au furat tot ce se putea scoate: haine, obiecte de uz casnic, lenjerie de pat, încălțăminte... (urmează o listă de două pagini — red.). Apoi au dat foc casei». Bietul om, pe care din motive cunoscute nu-l nominalizăm, a scăpat cu zile, dar a rămas fără nimic, doar cu ceea ce avea pe el. Și acum cere ajutor de la Guvern.
Veronica A. din același oraș: «Ne-au luat tot ce am avut: frigiderul, televizorul, mașina de spălat, vinul din beci, cîteva covoare și o mulțime de alte obiecte fără de care gospodăria nu-i gospodărie. Pe de asupra ne-au mai distrus și automobilul».
Lidia C. din Corjova a avut un apartament amenajat cu patru odăi. Acum nu mai are nici apartament, nici obiectele din el.
Lui Vladimir R. din Dubăsari i-a fost incendiat garajul: a ars automobilul, alte obiecte strămutate aici din casă.
Lista acțiunilor de jaf ar putea fi prelungită. Mapa conține circa 30 de asemenea plîngeri și toți autorii lor cer ajutor, cer să li se restituie costul averi pierdute.
— Cererile sosite pe adresa noastră, spune dl Ion Ralea, sînt o foarte mică părticică din jafurile întreprinse de smirnoviști. Și oamenii rămași fără masă și casă trebuie să fie ajutați. Toți pînă la unul. Nu numai acei care s-au adresat cu cereri. De acea mai întîi de toate este nevoie să elaborăm un document ce ne-ar permite să determinăm cine e refugiat și cine nu, adică un statut al refugiatului. O problemă primordială este cea cu privire la restituirea averii oamenilor, asigurarea cu spațiu locativ a celor rămași pe drumuri din cauză că le-au fost distruse casele. Sarcina noastră, a biroului, e să studiem situația și să facem propuneri concrete, adică să ajutăm Comisia respectivă, Guvernul.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 97 (17967), 14 iulie 1992, pagina 3, coloanele —.
