Dragi consăteni, aș vrea să vă ajut ca să vă lămuriți voi ce înseamnă satul Mălăiești, cum a apărut el pe lume și de ce noi ne numim moldoveni și sîntem frați buni cu românii, adică cu transilvănenii, cu muntenii și cu toți ceilalți. Timpurile vitrege ne-au furat istoria, mai bine zis ne-au lipsit de înțelegerea dreaptă a ei...
Denumirea satului Mălăiești provine, după cum lămurește lingvistul și istoricul Iorga Iordan de la mă-la-iște, loc unde se seamănă mălai. Pe vremuri pe o asemenea mălaiște a luat naștere un sat, numit Mălăiești. Cercetătorul Vladimir Chiriac, consăteanul nostru, a studiat atent harta și a găsit în România încă opt sate Mălăiești.
Cum se întîmpla de se înmulțeau satele cu această denumire? Cînd creștea numărul populației într-un sat și nu ajungea pămînt, venea o zi sfîntă de primăvară și-n ea se adunau la mijlocul satului bătrînii. Alături de ei pe toloacă se adunau gospodarii tineri, proaspeți însurăței, care n-aveau unde-și face case, n-aveau de unde să ia pămînt. Pentru că înainte nu erau 20—30 de ari ca amu, înainte omul trebuia să aibă 50 de hectare ca să poată trăi omenește, să aibă pentru semănătură, pentru imaș, pentru pădure. Acei tineri care n-aveau loc în sat unde să-și facă gospodărie trăgeau la sorți și se mutau acolo unde erau locuri libere. Cui îi nimerea norocul ori nenorocul acela trebuia să iasă din sat și să se ducă să facă alt sat. Ei plecau și numeau noua așezare cu denumirea veche a satului său. Asta se chema roire, adică așa cum roiesc albinele într-un știubei și n-au loc; ele se adună, își găsesc o altă matcă și se duc în altă parte.
Care a fost cel mai vechi sat Mălăiești?
Eu am citit cronicile noastre moldovenești și primul Mălăiești l-am găsit lîngă orașul Iași. Savanții pot preciza lucrul acesta. La vreo 6—7 kilometri de Iași era satul Mălăiești. Cum au apărut «ceilalți Mălăiești» nu știm, trebuie cercetat.
Am în mînă o broșură, în care autorul spune că s-a început satul nostru, Mălăiești, la începutul secolului XVIII, adică după 1700, adică pe cînd au venit rușii încoace. Eu, pe cînd eram de vreo 14 ani, mergeam pe drumul ista odată la deal, în sus, și îl ajung pe un om bătrîn, care era moș Ion Herența, ori moș Ion a Malanii. El îmi spune așa: satul nostru are 400 de ani, pentru că la margine, unde-i șoseaua, bătrînii au văzut, și eu am văzut demult, multe lespezi de piatră care erau morminte turcești. Acolo lespezile s-au păstrat pînă la război, cînd mormintele celea le-au sfărîmat și am construit pe acel loc S.M.T.-ul (stația de mașini și tractoare). N-a rămas nimic din morminte, dar a rămas așa-numita movilă-a Pașei, care-i arată, dar se mai ține. Este movila pe care stăteau străjile turcești. Dar de ce stăteau aicea, și nu în altă parte? Pentru că aici, la noi, la vale, era stăpînirea turco-tatară, iar în deal, încolo, era stăpînirea leșilor, a cnezatului polono-lituanian. De unde s-au luat moldovenii care au venit și s-au așezat aici? Spun istoricii, am cercetat documente multe în Cracovia, am cercetat cronici turcești, editate la Stambul și traduse la București (ele cuprind schimburi de scrisori dintre sultanul turc și regele Poloniei), în care se spune că la acest hotar se făceau multe jafuri. Sultanul cerea regelui să pună capăt jafurilor, Scrisorile acestea sînt de la anul 1541, 1542 și s-au păstrat, în ele sînt amintite satele noastre de aici.
Un mare învățat, Ion Nistor din Cernăuți, a cercetat cînd au apărut satele acestea. El a găsit în arhivele Vienei, în Austria, niște hărți vechi militare, în care era arătat satul nostru, numai că era numit Maloești, cu litere latinești, de cele poloneze, tăiate nu știu cum. Erau trei sate mari Piscul Lung, Ghetros și Mălăiești care toate intrau în pătratul Balta. Istoricii au constatat deci că satul Mălăiești este de la 1541, cînd a fost atestat documentar pe hartă. Rămîne ca cineva să se ridice de aici și să plece la Viena, pentru a găsi în arhive acea hartă. Eu am adus de la Cracovia una din cele mai vechi hărți, din care se vede unde era stăpînirea polonezilor și care era stăpînirea tătarilor. Noi sîntem taman la întîlnire, la hotar.
De ce spun că turcii erau aproape? Turcii au cucerit Tighina, care era cetate moldovenească, a fost la 1538; înainte de asta ocupase Cetatea Albă și făcuse aici baze militare. Unii învățați spun că satele noastre din răsărit de Nistru sînt alcătuite din fugarii de pe malul mării. Arhivele rusești atestă numai perioada de cînd au venit rușii aici, de la 1793. Ei nu-și închipuie că satul e mai vechi de 450 ani, el are poate 500, poate 600 de ani. Dar ca să dovedești trebuie să ai documente, deatîta ne legăm de data atestată în cronici, în arhive. Iar documentul este de la 1541.
Matca satului este acolo, unde sînt rămășițele bisericii vechi, acolo s-a început satul nostru. Primele case acolo au fost, primele morminte acolo sînt. Acolo unde s-a păstrat doar o răstignire, de care mai are grijă un bătrîn. Pe urmă s-au făcut două biserici: acolo una și-n alt capăt de sat alta, care au fost dărîmate. Au venit vremurile acestea noi, vremuri socialist-comuniste, unde s-au distrus toate. Mă bucur că conducerea de azi are grijă să facă biserica.
În timpul primului și celui de-al doilea război mondial s-au pierdut mulți mălăieșteni, în timpul deportărilor, pe foamete, în timpul represaliilor multă lume s-a pierdut. Nevoie și sărăcie a fost destul. Dar am avut și oameni de vază, care ne-au dus faima în lume. Peste tot lucrează azi mălăieșteni. Ar trebui să-i cinstim pe înaintași, să ridicăm poate monument primului învățător din sat.
Asta vroiam să vă spun, doamnelor și domnilor!
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 7 august 1991, pagina 3, coloanele —.
