Eu am satele mele de vie,
Sate de codru,
Sate de rîu,
Dar mai am, dar mai am pe vecie,
Mai am satele mele de grîu...
Ele-mi sînt vetrele mele de aur
Aici dă în floare inima mea —
Mioriță cu dorul în zbucium
Și izvor de iubire sub stea.
Ele-s oazele mele de vise,
Ele, satele mele de gîru,
Din april pînă-n toamnă încinse
Cu răbdări și cu arșiți la brîu.
Ele-s vetrele baștinii mele
Vetre pentru hulub și colac,
Nu mai slăbește flacăra-n ele
Boabele-aici în cetăți se prefac:
Cetate de-arome,
Cetate de pîine,
Cetate de cîntec,
Cetate de dor
Sufletu-aici să-ntomneze-mi rămîne
Mai tînăr renaște-va-ntr-un fecior!
Tinere țarini sub ceruri bătrîne —
Destinul cu-o stea aș putea să vi-l scriu
Noroc! — pentru satele mele de pîine,
Noroc! — pentru satele mele de grîu!
Sursă: Glasul, Nr. 31 (103), 31 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.
