În numărul trecut al revistei «Glasul Națiunii» am scris despre cîțiva voluntari, care au declarat greva foamei lîngă monumentul lui Ștefan cel Mare. Că vor veni și alți combatanți de pe poziții în susținerea lor, aflasem mai demult, chiar de la unii dintre ei, deoarece își manifestau deschis nemulțumirea că lipsește o organizare chibzuită pe front, că unii comandanți sînt potențiali trădători și, în sfîrșit, că cele cucerite de ei pot fi pierdute odată cu ratificarea tratatului cu C.S.I., cu promovarea politicii de compromis, ca să nu zicem altfel, cu Rusia și autoproclamații demnitari de la Tiraspol, cu introducerea altor trupe rusești în zona nistreană.
În ziua de marți, 28 iulie curent, i-am întîlnit pe reprezentanții voluntarilor sosiți de la Coșnița, Cocieri, Tighina și Gura Bîcului în fața Parlamentului Republicii, unde au venit să ceară conducerii Republicii socoteală pentru anumite greșeli. Care sînt ele deja le știm cu toții și nu e cazul să le repetăm. Am discutat mai întîi cu cei veniți de la platoul Coșnița: Dumitru Dobrovolschi, comandant de pluton, cu «feciorii» săi, cum se consideră dumnealor, — Gheorghe Roșioru, Dumitru Popescu, Mihai Ion, Gheorghe Gîrdea ș.a. Voluntarii noștri sînt nemulțumiți, în primul rînd, că au fost dezarmați și trimiși acasă. Pacea amăgitoare care se așterne de asupra Moldovei pare a fi, după părerea lor, destul de primejdioasă. Ei se simt datori, în fața ostașilor căzuți, a instaura o pace trainică, a elibera pămînturile pierdute, pentru a nu mai permite să fim umiliți de «frații» mai mari de ieri, și poate de astăzi. Ce i-a făcut, totuși, să vină la Chișinău? Despre aceasta ne-a relatat locotenentul major Vasile Roman, reprezentantul regimentului de pe platoul Cocieri.
— Acum cîteva zile am aflat că în decurs de o săptămînă vom fi dezarmați și trimiși la vatră. În Transnistria urmează să vină șase batalioane din din Rusia, 2 — ale separatiștilor, care vor participa, împreună cu armata a 14-a, la soluționarea pe cale «pașnică» a conflictului. În ziua de vineri, 24 iulie, am convocat o adunare cu reprezentanții a cinci plutoane. S-a hotărît în unanimitate să venim la Chișinău, cu tot cu arme, pentru a ne asigura securitatea personală. Am sosit pe drumuri de cîmp, prin livezi și vii, pînă la capitală, în fața Parlamentului. Imediat a fost convocat consiliul de securitate al Republicii. Mulți credeau că avem de gînd să facem o lovitură de stat. Dar aceasta nu-i adevărat. La momentul critic în care se află țara noastră așa ceva e absolut inadmisibil. Războiul l-au pierdut politicienii, nu cei ce au luptat pe poziții. Pentru Președintele Republicii aceasta ar fi fost o demisie foarte ușoară. În al doilea rînd, dizolvarea Parlamentului ar însemna pierderea oficială a Transnistriei. Sîntem indignați la culme de venirea agrarienilor la putere.
A doua zi, sîmbătă, am avut o întrevedere cu dl Snegur. Dumnealui a vorbit despre o eventuală demisie a domniei sale. Noi i-am explicat că avem cu totul alte scopuri. D-lui ne-a promis că în decurs de o săptămînă toate problemele vor fi soluționate. Între timp, li s-a comunicat combatanților noștri de pe poziții că noi am venit aici să ne odihnim în piață și să facem abuz de băuturi spirtoase, lucru ce nu s-a confirmat. Totodată am aflat că de la Tighina au fost aduse detașamente cu destinație specială pentru a fi folosite contra noastră. Comandanții lor, fiind trecuți prin foc, au înțeles că n-am venit de flori de cuc la Chișinău. Am intrat împreună cu dl Arseni, președintele comisiei pentru drepturile omului și, discutînd punct cu punct, ei au înțeles că acestea sînt și cerințele actuale ale combatanților lor. Atunci am hotărît să creăm un grup de inițiativă în caz că nu se vor lua măsuri concrete în decurs de o săptămînă, împreună ne vom clarifica cu corupția din Parlament și Guvern. Sîmbătă seara am plecat la Cocieri, dar în capitală a rămas un grup de 24 de observatori, care urmau să țină cont de faptul cum vor fi traduse în viață cerințile noastre.dar neajungînd acolo, am aflat că spre regimentul nostru s-a îndreptat și unul din locțiitorii ministrului apărării. A doua zi ei au ațîțat spiritele în cadrul unei adunări că noi, chipurile, nu am fost mesageri la Chișinău a întregului regiment. Într-adevăr, declarația noastră a fost discutată numai de 5 plutoane, celelalte patru aflîndu-se pe poziții. Cînd le-am explicat celorlalți pentru ce am venit la Chișinău, ei au fost de acord cu revendicările noastre și ne-au spus că ne-ar fi susținut întru totul.
* * *
P.S. La 28 iulie am fost pînă noaptea tîrziu în fața Parlamentului Republicii, însă voluntarii așa și nu au fost primiți de către conducătorii țării. Miercuri dimineața, generalul Dabija a venit la fața locului, la monumentul lui Ștefan cel Mare, unde a fost reluată greva de către șase voluntari, și a declarat că ei și colegii lor vor fi dezarmați și trimiși la vatră. Despre felul cum au decurs evenimentele vă vom relata în unul din numerele viitoare ale revistei noastre.
N.R.
Sursă: Glasul, Nr. 31 (103), 31 iulie 1992, pagina 2, coloanele —.
