Liga femeilor, organizație creștină și democrată, de la înființarea ei s-a dedicat carității confirmîndu-și în fond menirea. Chiar din primele zile de refugiere a populației din stînga Nistrului, la sediul Ligii permanent veneau femei care găseau consolare și sprijin. Atunci pe adresa organizației veneau și bani mai mulți, și ajutoare mai multe. Însă concomitent cu extinderea focarului războiului numărul refugiaților crește. Blocada economică, deconectarea gazului au condus la înregistrarea a mari restanțe în Republică. În consecință, ajutoarele, îndeosebi cele bănești, s-au redus simțitor. Pe contul Ligii se transferă acum sume mici, comparativ cu necesitățile refugiaților. Astfel este imposibil a-i asigura pe toți cei care vin după ajutor.
În una din aceste zile am întîlnit un grup mare de femei, unele cu prunci în brațe, care veniseră la Liga femeilor după bani. Li s-a spus că nu-s bani de vreo cîteva zile, că Liga e o organizație obștească care nu dispune de finanțe proprii. Avalanșa de voci creștea. Femeile își spuneau durerile, cine și ce a avut de suferit. Mai spuneau că ajutoarele venite de peste hotare nu totdeauna ajung la refugiați. Învinuiau conducerea republicii, persoane concrete, care, chipurile, au dorit Tricolor și «limbă latină» și din cauza aceasta e război. Doamnele de la Ligă, cîțiva ziariști încercau să le explice adevărul, care-s motivele nenorocirii abătute asupra Țării. Era lesne de înțeles că în mentalitatea multora de dincolo de Nistru, în anii aceștia de avînt național, schimbări mari nu s-au produs. Dar replica precum că n-au de unde ști nimic, nimeni nu le spune, au găsit-o oarecum corectă. Aceste femei nu prea citesc ziare naționale nici acum, cînd sînt mai aproape de centrul cultural al Republicii. Motivează că nu le au, nici acasă nu le primeau. Ne întrista mult cînd ne reproșau că profităm de viață bună acum cînd ele sînt pe drumuri.
Tragedia constă totuși în aceea că a lipsit cultura în mediul nostru, dezbinarea a avut loc din cauza învrăjbirii a frate cu frate, a neîngăduinței față de aproapele. Astfel nu vom avea izbîndă. Zilele sînt grele. Hoții ne fură din case și din hotare. Fură mulți. O fi un blestem ce trebuie să-l ducă în circă această palmă de pămînt secole la rînd și nu mai are dezlegare. Să ne unim gîndurile întru izbăvire acum, în momente crîncene. Ar fi bine, foarte bine dacă aceste femei refugiate ar fi angajate. Dispoziția să aparțină celor de sus, căci este posibilă o dezordine între cei porniți pe drumul pribegiei.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 97 (17967), 14 iulie 1992, pagina 3, coloanele —.
