«Începutul țărilor acestora și a neamului moldovenesc și muntenesc, și cîți sînt în țările ungurești cu acest nume - Români - pînă astăzi, de unde sînt și din ce seminție, de cînd și cum au descălecat aceste părți de pămînt a scrie multă vreme la cumpănă au stătut cugetul nostru...
...Zice-va neștine: prea tîrziu este! După sutele de ani, cum se vor putea ști poveștile adevărate de atîtea veacuri? Răspunz: lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minții omenești, scrisoarea, dintru care dacă va nevoi omul, cele trecute cu multe vremi va putea ști și oblici...»
(Miron Costin, de neamul moldovenilor)
...Pînă la 1812 populația românească din Basarabia avea o oarecare speranță că rușii vor părăsi Țara, că ocupația este vremelnică. Și mare a fost durerea cînd s-a răspîndit vestea că prin tratatul de la București Basarabia a rămas rușilor. Sate întregi părăseau Basarabia, ca să treacă de la «eliberatori» din nou «sub jugul turcesc», scrie generalul Kiseleff. Ca să oprească populația care fugea pe capete peste Prut, rușii au declarat că dincolo bîntuie ciuma, ceea ce nu era adevărat, și au stabilit carantină pe malul acestui rîu, interzicînd orice comunicații cu Moldova din dreapta Prutului. Nemulțumirile de toate felurile care domneau în Basarabia, au silit guvernul rus să-i dea Basarabiei o «ocîrmuire» specială, un fel de autonomie provincială. Limba română a fost recunoscută ca limbă oficială în toate instituțiile de stat, pe lîngă cea rusă, iar în unele județe se întrebuința exclusiv. Mai mult, legile și obiceiurile moldovenești, mai cu seamă acele care priveau dreptul civil, au rămas în vigoare. Dar n-au trecut nici doi ani după ce a apărut Regulamentul de la 1818, și rușii au început să încalce acest regulament, să unifice legile moldovenești cu cele rusești sau, mai bine zis, să le înlocuiască pe cele rusești, pentru ca pînă la urmă și limba română, ca limbă oficială pînă la 1833 să fie scoasă din toate instituțiile, în afară de biserică, unde s-a menținut ceva mai mult timp.
O mare nenorocire pentru basarabeni a fost și faptul că și ei erau de aceeași credință cu rușii, ceea ce a dus la o oarecare apropiere a intelectualilor de ruși, la indiferența acestor față de problemele naționale. În problema deznaționalizării, rușii reușind mai mult la popoarele de o credință cu ei. Polonezii, de exemplu, popor slav, înrudit cu cel rus, și-a păstrat naționaitatea și cultura datorită faptului că erau catolici. Ca masă, poporul moldovean este un popor de oameni moi, blînzi, de o factură sufletească egală, înclinat spre meditație. Balada «Miorița» e caracteristică în acest sens. Baciul moldovean, aflînd de conspirația contra lui pusă la cale de baciul vrîncean și cel ungurean, în loc să reacționeze, să se apere atacîndu-i, se resemnează pasiv înaintea morții ca un preot budist, cîntînd moartea în imagini poetice de neîntrecută frumusețe. Uimitoarea delicatețe de sentiment a baciului față de măicuța lui bătrînă, ar fi fost mai virilă, mai vitează prin căderea lui în luptă, iar nu prin întinderea gîtului spre tăiere, ca o găină. Și așa, mai bine o sută de ani, am plîns pierderea acestui scump pămînt unde s-a petrecut o mare parte a istoriei Moldovei și unde Soroca și Hotinul, Tigheciul și Codrii mai vorbesc de voievozii noștri.
Pămîntul vechii Dacii nu mai putea suporta. Răbdarea urmașilor romanilor, romani care n-au supus popoarele ca să le prade, ca barbari sau să le extermine ca asiaticii, sau să le deznaționalizeze ca slavii, ci le supuneau ca să le cîrmuiască în ordine și legalitate, lăsîndu-le să se dezvolte după firea lor, la adăpostul steagului roman, într-o «pace romană», civilizatoare, păzită de puterea armatelor biruitoare și dîndu-le ca premiu de cumințenie dreptul de a fi «civis romanus», răbdarea acestor urmași ajunsesc la margini. În constituția lui psiho-fizică, poporul român poartă o lumină călăuzitoare înnăscută, lumina geniului politic moștenit de la poporul-rege, care a creat lumea dreptului și a dat omenirii conștiința practică a respectului legilor - acest fundamentum regnorum. Moștenirea aceasta este mai prețioasă și mai sigură decît toate achizițiile experienței proprii ale unui popor. Ea e chemată să cîrmuiască evenimentele, să-i fie călăuză în negura nepătrunsă a viitorului. O geană de lumină se arată cînd la 14 august 1916, armata română intră în marele război pentru întregirea neamului, prilej pentru românii Basarabiei constituiți în Republica Democrată Moldovenească (1917), cu patrioții Inculeț, Ciuhureanu și Halippa în frunte, avînd ca parlament Sfatul Țării, să proclame la 27 martie 1918 Unirea Basarabiei cu România.
Țara noastră, buna noastră țară, azil vestit pentru cei asupriți în țările lor. Ospitalitatea românească a fost recunoscută și apreciată de toți străinii care ne-au cunoscut. Un vechi cîntec polonez spune: «Dacă vrei să trăiești liber, treci în România...». Războiul mondial din care s-a născut o Românie nouă, Românie întregită după drepturile ei etnice, nu a fost ca războaiele din trecut, un conflict dintre două țări pentru ambiții trecătoare. A fost conflictul dintre două principii de organizare a lumii. A învins ideea libertății naționalităților și a dreptății. Pe această bază s-a așezat omenirea nouă, după ce cutremurul luptei popoarelor a făcut să cadă în bucăți mari împărății clădite pe asuprire și s-au reparat mari nedreptăți. Pentru basarabeni reparația a fost doar de 22 de ani!..
Veac de veac hoardele barbare s-au învolburat din stepă asupra țării noastre și tot de acolo s-a înălțat, cu amenințarea pustiirii morale, flagelul comunist și fără Dumnezeu al sovietelor rusești. De un pătrar de secol, ele pregăteau o și mai cumplită năvălire în Europa spre a semăna prăpăd și ruine ca hoardele asiatice de odinioară - agresiunea din iunie 1940, sfîșiind hotarul nostru de la N[…] Ceremuș. «Popoarele mici - spunea un filozof […] nu se pot sprijini pe rude tari, sînt sortite pieiri[i] […] sînt incapabile să se mențină în luptă pentru exis[tență] împotriva vecinilor mai puternici. Singure vor […] marile națiuni, iar dintre cele mici, numai cele in[…] să întemeieze un stat național independent»...
Veacul XX nu se va sfîrși fără să asist[ăm la] deznodămîntul acestor drame a istoriei univers[ale]. Hoardele de lași se vor lăsa manipulate fără [re]zistență, iar trupele de viteji vor sucomba glori[os în] luptă. Supraviețuitorii se vor bucura de poses[ia] deplină a drepturilor lor naționale. Viața e o lup[tă], iar puterea de viață dă dreptul la viață... «Nicio[dată] n-a avut mai mult înțeles ca acum, nici n-a s[unat] mai dramatic chemarea lui Andrei Mureșanu «D[eș]teaptă-te, române, din somnul cel de moarte!»
Pentru ca somnul de azi să nu devină în ade[văr] somnul morții, e necesar să luăm hotărîrea de a s[…] negurile vieții primitive, a ne freca pleoapa de amor[țeala] Orientului, a ne încorda pentru marele efort al [ci]vilizației. Și cum toate acestea nu ne vor veni de-a g[ata] nici prin sprijinul altora, trebuie să fim conștien[ți]: cheia succesului este în noi și numai în noi.
Sursă: Glasul, Nr. 15 (87), 10 aprilie 1992, pagina 10, coloanele —.
