! m-a prins dorul de Moldova
sfînta ceea-n violet,
i-ați sfințit trupul și vorba
morților, oloi secret!
! dulci femei cu gura dulce
și cu trupul tămîiet,
după al vost' pas m-aș duce
cînd coboară seara-ncet!
! m-a prins dorul de Moldova,
plîng și-n lacrimi o mai văd,
cum dormeam sub ceru-i,
Doamne,
ca în pîntece un făt!
! nu mai doarme zi și noapte
robul tău și la ce bun?
ca fecioarele-i curatu-i
cest anahoret nebun!
! Moartea hrană mi-i, păcatul,
Moartea mi-i păcat dintîi
singur dorm și dorm cu Moartea,
pernă mi-i la căpătîi!
! Cal mă poartă către Țara
Nenoroc,
care vecinic singur nu-i,
plîngeți-l pe cel ce n-are
Moartea și Moldova lui!
! nu-l mai plîngeți pe acela
care vecinic singur nu-i
plîngeți-l pe cel ce n-are
Moartea și Moldova lui!
Sursă: Glasul, Nr. 15 (87), 10 aprilie 1992, pagina 10, coloanele —.
