O lume întreagă știe că noi de la bun început am înțeles că trebuie adoptat dialogul cuvintelor, dar nu dialogul armelor. Exemple elocvente în acest sens avem destule în ultima vreme: Afganistan, Carabah, Jugoslavia. Președintele Snegur a depus eforturi supraomenești ca orice conflict cu separatiștii transnistrieni să fie rezolvat prin dialogul cuvintelor de pace.
Dar o lume întreagă tot atît de bine știe, că ceea ce se întîmplă azi în Transnistria nu este o divergență etnică, ci este o crudă rebeliune a comuniștilor, este actul de agonie a celui mai odios imperiu din lume - imperiul totalitar rus. Acest imperiu a pierdut țările baltice și acum vrea să-și ia revanșa în Moldova. Despre asta vorbește și azi felul cum e tratată Republica Moldova în ziarele din Moscova, și mai ales de către canalul nr.1 al companiei de televiziune «Ostankino», tot de la Moscova. De altfel noi mai și plătim banii munciți pentru «Ostankino» - chipurile e un canal pentru întreaga C.S.I., - dar de fapt drept «răsplată» sîntem batjocoriți cu îngîmfare imperială.
Eu îi rog pe toți oamenii iubitori de patria noastră Moldova să susținem din răsputeri acum la o oră de grea cumpănă pe dl Președinte Snegur, să susținem autoritățile care s-au apucat, după atîta răbdare, să treacă la acțiuni mai ferme pentru a restabili legalitatea în țară și să alunge toți mercenarii și bandiții care terorizează statul Moldovei recunoscut de o lume întreagă, membru al ONU.
Dacă azi nu vom susține energic republica pentru a curăți Transnistria de cazaci și alți bandiți, mîine vom avea cazaci și în Basarabia, și ei vor face ceea ce dorește liderul fasciștilor ruși Jirinovski - o gubernie rusească.
Ca vicedecan, aș vrea să-mi exprim nădejdea în eroismul tineretului studențesc, cu care lucrez cot la cot în fiecare zi în aulele universitare. Masele de studenți ard de dorința de a vedea cît mai repede operată această tumoare canceroasă, ce o prezintă separatismul transnistrian. Și sînt gata să-și pună la contribuție această ardoare, toate forțele lor tinerești, să-și apere Patria scumpă în integritatea ei, să-i apere demnitatea.
Sursă: Făclia, Nr. 14 (2297), 3 aprilie 1992, pagina 1, coloanele —.
