[R.]: — Domnule Președinte, este pentru […] dată cînd un reporter al revistei [GLAS]UL NAȚIUNII se află în biroul [Dumn]eavoastră pentru a solicita un inter[viu. Si]ncer să fiu, am avut emoții cînd mi [s-a tr]ansmis că ați acceptat să mă primiți [… cre]d că Vă dați seama din ce motive, [nu-i a]șa?
[M].S.: — Nici o problemă, dle Gonța. [Ș]i ca să Vă răspund și eu cu aceeași [sincer]itate, am citit personal ori am fost [infor]mat despre toate cîte s-au scris des[pre m]ine în săptămînalul dvs. Dar acum […] că nu e momentul să ne aducem [amint]e de aceasta, cu atît mai mult cu cît [ne a]flăm într-o situație cînd accentul [trebu]ie pus cu totul și cu totul pe alte [probl]eme. Sînteți de acord cu cele spuse [de mi]ne?
[…] — Absolut, domnule Președinte.
[M.]S.: — Deci, să purcedem la drum.
[…] — Dumneavoastră V-a revenit în is[torie …] rol deosebit de important: de a fi [pri]mul Președinte al statului suveran […] [ind]ependent Moldova, supus la ora ac[tuală u]nei agresiuni armate deschise din […] [R]usiei, a «ambasadorilor ei extraor[dinari …] plenipotențiari» în persoana căză[cimii in]ternaționale și a veneticilor sepa[ratiști s]usținuți de trădătorii localnici. În […] [c]ondiții nemaipomenit de grele pen[tru …] continuați să rămîneți, totuși, un [… fi]del al metodelor pașnice de rezol[vare a c]onflictului din stînga Nistrului. Iar […] [l]a sesiune extraordinară a Parla[mentului] ați chemat la consolidarea tutu[ror forțe]lor democratice, indiferent de cu[loare p]olitică, apartenența națională, confesiune etc., lansînd din nou lozinca «Unire, moldoveni!». Deci, dacă binevoiți, să pornim de la consolidare.
M.S.: — Într-adevăr, astăzi Republica se confruntă cu probleme foarte grave și, spre marele meu regret, trebuie să constat că nu se face totul pentru conjugarea eforturilor tuturor forțelor democratice, fapt care, cred, ar juca un rol important în aplanarea conflictului. N-aș vrea să mă refer prea mult aici la o trăsătură specifică poporului nostru, dar principiul «poarta mea trebuie neapărat să fie mai frumoasă decît a vecinului» este deseori dominant în relațiile interumane. Dar dacă de pe urma acestei întreceri pașnice Republica are doar de cîștigat devenind pe zi ce trece mai frumoasă, apoi atunci cînd în plan politic încep să se manifeste altfel de interese decît cele majore, se zdruncină unitatea neamului.
R.: — Doriți să exemplificați cumva cele spuse?
M.S.: — O pildă convingătoare în acest sens ar fi o secvență filmată încă anul trecut și văzută recent de mine la «Telematinal», în care o femeie spunea pe bună dreptate că prea am uitat noi de locuitorii din stînga Nistrului. Adevăr a vorbit, după mine, acea femeie. De bună seamă, prea puțini și prea rar au fost în Transnistria oameni politici, deputați, scriitori, ziariști, actori, compozitori... Și vedeți la ce s-a ajuns? Și nu constituie oare aceasta un rezultat al dezbinării noastre? Iată de ce avem nevoie de consolidare ca de oxigen, iată de ce am lansat din nou lozinca «Unire, moldoveni!».
Căci să vedeți ce se întîmplă. Acum, cînd se desfășoară acest conflict, o parte dintre oameni stau deoparte, așteptînd să vadă cum vom ieși din impas, unii manifestă o indiferență totală, iar alții (de ce să n-o spun?) acumulează capital politic urmărind din umbră cum se bat cap în cap politicienii. Iar liderii de la «Edinstvo» chiar afirmă că ar fi o iluzie să se creadă că conducerea Moldovei e susținută unanim de toți locuitorii din dreapta Nistrului.
R.: — Nu vi se pare, domnule Președinte, că aceasta e o amenințare?
M.S.: — Mai degrabă cred că e o preîntîmpinare. Adică noi, rușii din dreapta Nistrului, nu mai sîntem chiar atît de «mult» cu Snegur, cum se crede. De aceea trebuie să chemăm populația la vigilență.
R.: — Să fie oare atît de grav? Doar bănuim noi că nu absolut toți rușii de aici ne susțin.
M.S.: — De bănuit, bănuim. Dar una e să bănuiești și cu totul altceva este cînd, bunăoară, unii rezerviști din satele ucrainene nu se prezintă conform ordinului la punctele de înrolare. Eu nu mai vorbesc de faptul că la ora actuală nu e cine știe ce mare nevoie nici de atîtea fracții în Parlament, care să se considere atotputernice cînd declară: «Noi vom cere demisia...», «Noi vom proceda așa cum vom găsi de cuviință» etc., etc. Deci, trebuie să fim cu toții uniți!
R.: — Căci de dezbinarea noastră au grijă în fiecare zi «TV Ostankino», «Rosiiskie novosti» și alți «binevoitori».
M.S.: — Dar oricît ne-ar prezenta aceștia în imagini denigratoare, trebuie să batem toți în aceeași țintă. Eu unul rămîn un adept fidel al metodelor pașnice de rezolvare a acestui conflict politic...
R.: — Dar nu se poate întîmpla, domnule Președinte, să murim astfel toți pe cale pașnică?
M.S.: — Nu-mi terminasem gîndul, domnule Gonța.
...Dar nu exclud și cer ca Moldova să-și apere demnitatea și integritatea și cu arma în mînă atunci cînd sîntem atacați de dușmani, cînd se trage deja și asupra Dubăsarilor Vechi, Holercanilor, Criulenilor, cînd sînt incendiate mașinile Televiziunii. Da, anume cu arma în mînă! Oricît m-ar critica și batjocori mijloacele de informare în masă din Rusia.
R.: — Domnule Președinte, din cîte sînt informat, liderul rus Boris Elțin n-a reacționat deocamdată nici la una din telegramele și scrisorile Dvs. adresate domniei sale. Cum calificați acest fapt din punctul de vedere al eticii politice, diplomatice și, în sfîrșit, omenești, dacă doriți?
M.S.: — Elțin, de fapt, e o personalitate politică imprevizibilă. El poate spune azi una, mîine poate declara cu totul altceva, poate să nu-i răspundă în nici un fel lui Snegur și nici măcar să-i telefoneze, deși avem legătura telefonică directă. Trebuie să mai spun aici că, din păcate, Elțin are niște sfetnici nu prea buni și onești. Adică, ar zice ei, la ce mai ai nevoie dumneata, domnule Elțin, să-ți mai pierzi timpul și cu un oarecare Snegur.
R.: — Bine, domnule Snegur, sfetnicii sînt sfetnici, dar ceea ce cred ei încă nu e totul. Boris Nicolaevici ar mai trebui și singur să cîntărească lucrurile.
M.S.: — De bună seamă ar trebui, dar... Ieri domnia sa abia declarase că Rusia își va retrage armata a 14-a de pe teritoriul Moldovei, iar la TV Ostankino deja se văicărau generalii ruși: cum adică să ne retragem, încotro, ce ne facem cu soldații care, aproape jumătate, sînt băștinași, unde să ne mai dislocăm?
R.: — Lacrimi de crocodil, domnule Președinte.
M.S.: — Exact. Acum se vehiculează ideea precum că părțile beligerante, combatanții înșiși, adică, s-ar fi înțeles să fie încetat focul. Știți de ce se umflă prea mult această informație? Graciov și C° nu vor să vină la convorbiri la Chișinău, ei ne invită la Moscova. Acum însă să vedeți, combatanții s-au înțeles între ei și, poftim la Moscova. Nu!
R.: — De ce, doar și acolo pot fi purtate tratative?
M.S.: — Încă o dată nu. Ei nu vor să vină la Chișinău pentru că aici nu pot pătrunde separatiștii, iar dacă noi vom pleca la Moscova, acolo neapărat își va face apariția și Smirnov. Eu însă, cu Smirnov, Maracuța, Caraman nu voi sta niciodată la masa de tratative. Cele spuse nu se referă, însă, la întîlnirile de lucru ale miniștrilor de externe ai Moldovei și Rusiei, fie și la Moscova.
R.: — Deci asta era?
M.S.: — Asta. La început, reprezentanții Rusiei nu vroiau să vină la Chișinău pentru a participa la tratative din motiv că a fost invitată și România. Noi le-am explicat în felul următor: românii sînt frații noștri, iar România are în Moldova ineterese cu totul deosebite de cele ale Rusiei; și pe urmă, citiți-ne, tovarăși, istoria de la 1812 încoace și veți vedea de către cine și de unde am fost rupți, transferați, anexați ș.a.m.d. Dar să revin acum la gîndul meu inițial și la întrebarea domniei voastre. Elțin, într-adevăr, se află în mijlocul unor nu prea buni sfetnici. Aceasta se observă chiar și după o simplă analiză a politicii interne a Rusiei. Exemplul cel mai elocvent este congresul al VI-lea al deputaților. Dar nu numai acesta. Nu zic, am și eu anumite rezerve față de Parlamentul Moldovei, dar sînt conștient de faptul că nu trebuie să se producă o scindare între legislativ și executiv, căci din asta precis că nu iese nimic bun.
Cît privește faptul că nu mi-a răspuns nici la o telegramă, nici la o scrisoare de-a mea, cred că e o neglijență. Putea doar cel puțin să-mi telefoneze și să-mi spună s-o mai lăsăm cu propaganda antirusească (lor le place să insiste asupra acestui lucru), iar noi vă vom ajuta să rezolvați conflictul din Transnistria... Nimic, dom'le.
R.: — A propos de consolidare, domnule Președinte. Ea trebuie să aibă loc și pe plan extern, bineînțeles. În acest sens ne bucură mult sprijinul moral și diplomatic pe care ni-l acordă S.U.A., dar de ce credeți că tace atît de multă vreme Ginta Latină? Am în vedere Italia, Spania, Portugalia, Franța. Ori le convine ca românii să fie iarăși scut și spadă în calea nomazilor de la Răsărit?
M.S.: — Recent l-am primit pe însărcinatul cu afaceri al S.U.A. în Moldova. I-am exprimat recunoștința noastră pentru sprijinul acordat. Vă voi spune chiar mai mult: domnul Țîu s-a întors marți de la Lisabona, iar peste o zi deja a primit o scrisoare de la dl Baker în care îl informa despre convorbirile avute cu ministrul de externe al Rusiei, Andrei Kozîrev, ne mai dădea unele sfaturi destul de prețioase. I-am mulțumit, deci, domnului Steers, adresîndu-i exact aceeași întrebare pe care mi-ați pus-o acum Dvs.: de ce tac țările din Ginta Latină?
R.: — A urmat vreun răspuns concret?
M.S.: — Să sperăm că vom fi susținuți și în această chestiune de S.U.A. Vreau, totuși, să revin la convorbirea întreținută cu dl Steers. Cred că domnia sa a înțeles că noi, poate ca nimeni alții, avem nevoie de susținere și protecție. Îi pot bucura pe cititori că în prima decadă a lunii iunie vom încheia cu S.U.A. un tratat economic. Aceasta e un lucru mare pentru Moldova.
R.: — Nu cumva e vorba aici și de rolul domnului Egleberger, care s-a aflat, nu de mult, într-o vizită oficială la București?
M.S.: — Domnul Egleberger a asistat la convorbirea mea cu președintele S.U.A. El ne susține, și pentru aceasta, îi sîntem foarte recunoscători. Cît privește țările Gintei Latine, nu aș vrea să le acuz numai pe ele. Trebuie să fiu autocritic. Merită critică și Ministerul de Externe și alți factori decizionali. Trebuie să urcăm în avion și să plecăm singuri peste tot. Vedeți ce face Akaiev. Azi e în Canada, mîine în S.U.A., poimîine în Germania. Războiul ne încurcă foarte mult. Dar, oricum ar fi, începînd cu luna iunie, vom pleca în asemenea vizite și noi, adică domnii Moșanu, Muravschi și eu. Deci, țările Gintei Latine sînt, deocamdată, pentru noi, o rezeră nefolosită, deși, la nivel de întreprinderi, firme, contacte deja au fost stabilite. Și totuși, întîlnirile la cel mai înalt nivel, conferințele de presă în capitalele Occidentului au o importanță deosebită.
R.: — Aș dori să Vă referiți în continuare, domnule Președinte, și să apreciați rezultatele întîlnirilor de pînă acum ale celor patru miniștri de externe.
M.S.: — În cîteva cuvinte, aș putea spune că reuniunile celor patru lucrează efectiv pentru instaurarea păcii în Transnistria, iar aceasta e tocmai ceea ce ne dorim. E bine doar cînd sîntem informați că «noaptea trecută, schimburi de focuri nu s-au înregistrat», nu-i așa?
R.: — Bineînțeles, însă legea cu privire la referendum, aprobată recent de parlamentul nostru, nu poate să ne joace o festă dintre cele mai neașteptate?
M.S.: — De ce credeți așa? Doar în fiecare țară acționează o asemenea lege și nu e neapărat să fie vorba despre un referendum care să sondeze părerea locuitorilor Republicii cu privire la Unire.
R.: — Dacă e necesar ca toate forțele noastre democrate să pivoteze în jurul Președintelui Republicii, atunci ar fi interesant să aflu ce părere are dl Mircea Snegur despre F.P.C.D., ALIANȚA 16 DECEMBRIE?
M.S.: — Mă bucură faptul, că în situația grea în care ne aflăm găsesc limbaj comun aproape cu toate partidele și mișcările social-politice. M-a bucurat în special ultima întîlnire cu liderii Frontului Popular Creștin și Democrat. Am discutat mult și folositor, practic, toate problemele care ne frămîntă.
R.: — În Rusia, domnule Președinte, se obseră un exod extraordinar al atomiștilor, iar la noi nu sînt folosite cele mai luminate minți, deși avem nevoie de ele mai mult ca oricînd. Mă refer aici, la domnii Vasile Vișcu, Mircea Druc, Petru Lucinschi.
M.S.: — Aș dori ca aceste personalități să se includă cît mai activ în viața socială, politică, economică, cu alte cuvinte, în orice domeniu. Sînt sigur că ar avea de cîștigat întreaga societate. Dar nu toți. Una dintre persoanele numite ar dori o federalizare a Moldovei și pe această bază să obțină consolidarea, recăpătîndu-și autoritatea. Cu astfel de nonsens nu mă pot împăca.
R.: — Dar care este artitudinea Dvs. față de trădători? Căci, mai ales în ultimul timp, avem mulți de aceștia.
M.S.: — Și zi și noapte mă rog lui Dumnezeu să scăpăm odată și odată de ei. Dacă s-ar împlini în sfîrșit visul meu, aș îngenunchea și mi-aș face cruce că am scăpat de aceste vreascuri. Trădătorii, să știți, trebuie nimiciți.
R.: — Aș fi curios să știu în legătură cu asta, următorul lucru: dacă atunci cînd Smirnov și C° se aflau (fiind arestați) la Chișinău, vreun gardian de-al nostru ar fi apăsat întîmplător pe trăgaciul pistolului automat, azi cine era el — erou național, ori un simplu condamnat la privațiune de libertate?
M.S.: — Înțeleg despre ce mă întrebați, dar aș vrea să știe toată lumea că Smirnov și ceilalți bandiți au fost eliberați doar pentru a rezolva conflictul. Din păcate, însă, ei s-au dovedit a [f]i niște indivizi cu totul lipsiți de scrupule și rușine. Recunosc. Am comis o mare greșeală atunci.
R.: — Vorbeați ceva mai sus despre faptul că și în Parlamentul nostru nu prea întotdeauna domină spiritul deplinei înțelegeri. În legătură cu aceasta, doresc să Vă întreb, ținînd cont, bineînțeles, și de situația dezastruoasă în care s-a pomenit agricultura noastră: nu credeți că membrii clubului «Viața Satului» ar trebui să fie un pic mai activi pe ogoare, în vii și livezi, decît în Parlament? Nu vi se pare că «Viața Satului» s-a transformat în VIAȚA STATULUI, dar nu în sensul cel mai bun al cuvîntului cînd e vorba de consolidare?
M.S.: — Vă rog să mă credeți, nu e o întrebare grea pentru mine. Însă, în virtutea faptului că sînt și eu descendent din aceeași ramură a economiei, permiteți-mi să nu răspund la această întrebare. După cum am spus, pledez pentru unirea forțelor, inclusiv în Parlament.
R.: — Vă întîlniți des cu oamenii simpli, domnule Președinte?
M.S.: — Pe atît de des pe cît îmi permite timpul. Dar, apreciez înalt rezultatele lor pentru că îmi permit să cunosc realitatea, din cele mai sigure surse.
R.: — Aveți perfectă dreptate și, dacă îmi permiteți, v-aș povesti în puține cuvinte o întîmplare la care am fost chiar participant.
M.S.: — Vă rog.
R.: — Treceam într-o bună zi pe lîngă monumentul lui Ștefan cel Mare și am observat acolo un grup nu prea mare de oameni care murmurau nu prea îndrăzneț: «Jos Mircea Snegur!». M-am apropiat de unul ce mișca din buze mai încet decît toți ceilalți și l-am întrebat: «Dar de ce jos?» «Precis nu știu», mi-a răspuns cetățeanul dezorientat, «dar totuna jos».
M.S.: — Iată de ce avem nevoie de cît mai multe contacte directe cu oa[…] întîmplă, pentru a-i asculta și a culege de la ei tot ce ar fi de folos pentru societate. Cred că voi fi primul care va anunța într-o bună zi opinia publică că sînt gata să răspund la toate întrebările în sala Palatului Național, și nu în biroul meu.
R.: — Ar fi fantastic, domnule Președinte, dar în cazul în care în Palat s-ar aduna vreo cîteva mii de cetățeni, mulți cîntăreți și actori s-ar supăra pe Domnia voastră.
M.S.: — Bănuiesc că aș primi sute de întrebări dintre cele mai grele, dar asta ar însemna, în ultimă instanță, să cunosc mai bine situația reală, ar fi mult mai simplu să rezolvăm problemele.
R.: — Domnule Președinte, Vă cunoaștem bine ca personalitate politică, dar mult mai puțin ca persoană particulară...
M.S.: — Sînt gata să răspund la orice întrebare.
R.: — De pildă, ce salariu primiți lunar?
M.S.: — Șaisprezece salarii minime. Parlamentul punea problema ca să fie majorat. Eu, însă, domnii Moșanu și Muravschi am decis să rămînem la ceea ce v-am spus.
R.: — Scriitorii îndrăgiți?
M.S.: — Ion Druță (am toată opera editată în grafie latină), Mihail Sadoveanu; ador versurile poeților Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Adrian Păunescu...
R.: — Și Vă mai place?..
M.S.: — ... Pescuitul cu undița, dar cred că pentru mine e deja o iluzie pierdută pentru mai multă vreme.
R.: — Se vede că ați obosit, domnule Președinte...
M.S.: — Cred că nimeni încă nu a observat și nu a simțit tristețea mea în public. Doar acasă. Și doar soția.
R.: — Într-adevăr, numai ea ar putea să Vă liniștească pe românește, cum s-ar zice.
M.S.: — Înțeleg aluzia, dar să știți, dle Gonța, că în familia mea se vorbește în limba de stat, iar soția e cu sufletul și cugetul alături de mine, susține întru totul aspirațiile poporului nostru spre libertate și independență.
Fiul e politolog, fiica a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, cunoaște cîteva limbi străine...
R.: — Doriți să adresați populației un apel, prin intermediul GLASULUI NAȚIUNII?
M.S.: — Neapărat. Aș dori mai întîi de toate, ca în aceste vremuri de grea cumpănă pentru noi să fim solidari cu toții, uniți, lucizi, să dăm la o parte ambițiile personale, să luptăm și să muncim cu toate forțele în numele celui mai scump ideal al neamului nostru: al libertății, independenței și integrității teritoriale.
Noi trebuie să izbîndim și vom izbîndi, căci sîntem o Țară aleasă și blagoslovită de Dumnezeu.
Chișinău, 29 mai 1992
Sursă: Glasul, Nr. 23 (95), 5 iunie 1992, pagina 1, coloanele —.
