Mistificarea a dăinuit la noi mulți ani. Urmările acesteia se fac simțite și azi. Camenca le resimte din plin. E un an de zile de cînd a fost închis podul peste Nistru și nu se prea știe din ce cauză. Dar să răsfoim analele lui 1972. Pe atunci țara toată era în efervescență festivă slăvitului jubileu de 50 de ani de la formarea U.R.S.S. Cum se obișnuia pe atunci, sărbătorile, jubileele, evenimentele urmau să fie întîmpinate cu cadouri în muncă, oferte, dări de seamă zgomotoase și realizări umflate. Astfel a fost urgentată darea în exploatare a podului de piatră, comițîndu-se grave erori de construcție, care au fost date în vileag abia peste două decenii. La 10 iunie 1990 experții s-au pronunțat pentru întreruperea circulației pe pod. Starea deplorabilă în care a ajuns această arteră de comunicație peste Nistru a fost cauzată și de extragerea nisipului și prundișului din rîu, precum și de faptul că în timpul reparației a fost așternut un strat de asfalt de 25 centimetri care a sporit greutatea podului cu 300 tone.
Închiderea podului a cauzat numeroase incomodități pentru oameni. Puterea locală a căutat o ieșire din situație, încheind un contract cu o organizație cooperatistă din Kiev, aceasta a îndeplinit în 11 luni un volum mare de lucru: au montat 12 otgoane, au reparat pilonii și au umplut cu beton crăpăturile. Dar e nevoie ca să fie înlăturat asfaltul. Însă pentru a așterne unul nou cu grosimea de 3 centimetri e nevoie de un bitum de calitate și de alte materiale de construcție. Dar de unde să le capeți? Nu se știe. Iar dacă nu se știe, atunci e greu să spui cînd podul peste Nistru va funcționa.
Sursă: Vocea Poporului, Nr. 16, 23 aprilie 1991, pagina 7, coloanele —.
