Am la îndemînă lista de prețuri datînd cu 29 martie a. c. care s-au dublat, s-au triplat după majorarea prețurilor.
E o statistică deprimantă. Holbîndu-se la noile prețuri oamenii în etate își amintesc că chiar în anii grei, 1936 și 1947, sortimentul de mărfuri era mai variat. Poate că o fi fost el cîndva mai bine decît azi, doar conform mărturiei istoricienilor pe malul stîng al Nistrului era în toi «reconstrucția socialistă». Centrul expedia în republică mijloace, instalații pentru dezvoltarea industriei și agriculturii. Volumul producției industriale, bunăoară, a crescut în al doilea cincinal cu 47 procente, depășind nivelul de pînă la revoluție de 26 ori. Către 1940 în republică erau 343 întreprinderi industriale și arteluri cooperativiste. În 1939 fabricile de conserve au dat țării 47 milioane de borcane diferite, ceea ce a constituit circa o jumătate din toată producția de conserve a Rusiei și 7 procente a U.R.S.S. Republica a livrat statului 727 mii decalitri de vin, circa 100 mii centnere de zahăr, 20,2 mii metri cubi de piatră, 7,7 mii metri cubi de cotileți.
În 1946 ramurile de panificație, industriei de conserve, de producere a energiei electrice, de confecționare a cărămizii, tricotajului, încălțămintei, uleiului au atins nivelul de pînă la război. Dar unele ramuri chiar l-au depășit.
Sensul adevărat al politicii de atunci îl știm noi azi bine... Dar totuși, faptul rămîne fapt, deși din republică se ducea peste hotarele ei mai totul, ceva mărfuri mai rămîneau și pentru satisfacerea necesităților locale. Acum în politică și-n economie e un talmeș-balmeș, dar necesitățile vitale nimeni nu le poate anula. Poate că vîrfurile puterii vor găsi cîndva o formulă a fericirii totale și generale, dar ce să facă pînă atunci oamenii care țin pe grumazul lor colhozurile, sovhozurile, comenzile de stat, planurile de întîmpinare (ele iarăși sînt în uz), impozitele, scumpetea și deficitul mijloacelor de producere, majorarea prețurilor, relațiile de parteneri încurcate și toată povara aparatului administrativ?
Ca și pretutindeni, cei din Camenca caută a supraviețui. Să urmărim acest proces referindu-ne la sectorul privat. Raionul n-a fost luat la întîmplare. Faima întreprinzătorilor de aici s-a răspîndit hăt departe. Mai ales la creșterea legumelor timpurii. Particularii se ocupă cu multă tragere de inimă de creșterea nu numai a legumelor, dar și a altor culturi agricole. Semnificative sînt următoarele cifre: o gospodărie individuală produce în medie pe an lapte — 270, carne — 64, cartofi — 429, legume — 496 kg ș. a. m. d. Pe loturile particulare predomină păpușoiul. Anul trecut s-au colectat 10530 tone, cartofi — 1000 tone, legume — 11570 tone, inclusiv 8435 tone de roșii. Mulți din acești indici întrec pe cei medii din raion. Și pe cei din republică, de asemenea. Producția dată a fost obținută cu mai puține cheltuieli, deci e cu cale ca sectorul privat să fie scutit de orice limitări și interdicții, să fie stimulat. În realitate e tocmai invers. Sectorul particular, spiritul întreprinzător al țăranilor se alimentează mai mult din entuziasm. Prioritare rămîn a fi colhozurile și sovhozurile. În raion sînt 21 de gospodării, ele dispun de 36 mii hectare de pămînt arabil. Dar știți oare cît pămînt revine sectorului privat? Numai 10 procente din terenul total (20 ari pentru o gospodărie individuală, cîte 18 ari pentru livezi și plantațiile de arbuști fructiferi, pentru vii — 0,016 ha). Dar coeficientul de pe aceste loturi mici e impunător față de indicii pe raion: lapte — 24 procente, carne — 14, ouă — 80, păpușoi și fructe — 18, legume 36 procente.
Toate aceste cifre le aveam notate cînd am intrat în cabinetul președintelui complexului agroindustrial din Camenca I. V. Tozlovanu.
— În anul curent am repartizat sătenilor încă 500 hectare de pămînt, mi-a răspuns dumnealui la întrebarea privind sectorul privat particular. Apoi mi-a relatat despre problemele cu procurarea peliculei de polietilenă pentru creșterea răsadului, despre dificultățile pe care le întîmpină la strînsul roadei, mai ales a roșiilor.
De fapt, sectorul particular tot a rămas de izbeliște. Desigur, ei ar putea să contribuie mai eficient la realizarea programului alimentar, dar sînt nevoiți să muncească în condiții cînd depind de speculanți în ceea ce privește aprovizionarea, transportul și desfacerea. Numai ei știu de unde capătă și peliculă de polietilenă, carburanți și toate cele necesare. La întrebarea mea de unde, totuși, le capătă, președintele societății raionale agricole V. I. Minașev, a zîmbit, zicînd că asta n-o să ne spună nimeni.
Deși lipsesc multe și e greu să le procuri, totuși în serele grădinarilor particulari răsadul crește de minune. O parte va fi vîndută la piață, alta — sădită pe răzoarele proprii unde mai devreme decît în colhoz legumele dau în pîrg și chiar se coc pe tulpină. Bineînțeles că ne indignează și chiar ne revoltă prețurile la piață. Oare ele pot fi scăzute, spre exemplu în orășelul Camenca? Întrebarea-i de domeniul absurdului în zilele noastre, cînd ditamai statul majorează prețurile la tot și toatele. Totuși am pus această întrebare. Mi s-a răspuns că grădinarul particular urmărește scopul de a cîștiga cît mai multe parale, iar colhozul sau sovhozul trebuie să îndeplinească planul...
În anul trecut ramura legumiculturii a devenit rentabilă numai grație prețurilor înalte. În anul curent raionul e obligat să realizeze 26 mii tone de legume, 18 mii tone pentru industria de conserve, 6 mii — fondului unional. Pentru satisfacerea propriilor cerințe sînt prevăzute 2 mii tone. Dar raionul rămîne cu... ce? dacă nu vom reuși să strîngem la timp roada ca în anul trecut. N-am deslușit răspunsul de la nimeni.
Experiența grădinarilor particulari s-a impus nu numai în raionul Camenca, dar de ce nu este aplicată în sectorul de stat? Mulți gospodari ar vrea să ajute colhozurile, sovhozurile pe o temelie a rentabilității reciproce. Legume produc în raionul Camenca trei colhozuri: «Kotovskii» — 7 mii tone, «Frunze» — 4 mii tone, «Leninskoe znamea» — 3,5 mii. Specializarea le-a cășunat nu puține pierderi acestor unități economice, mai ales în perioada culesului. Ajutorul particularilor e mai mult decît dorit și ar trebui să facă totul ca oamenilor să li se repartizeze pămînt, deoarece avem peste 300 de cereri și acestea vor fi și mai multe. Ar trebui să se înlăture interdicțiile și discriminarea la repartizarea loturilor, să fie împroprietăriți și acei care lucrează în colhoz, precum și cei ce activează la școală, la punctul medical, casa de cultură, comerț, construcții etc. etc. Nu e prea mare deosebirea dintre un locuitor din orășelul Camenca, mai ales de la marginile lui și unul din satul cutare sau cutare. De ar fi numai bunăvoința și grija pentru ameliorarea vieții.
Sursă: Vocea Poporului, Nr. 16, 23 aprilie 1991, pagina 7, coloanele —.
