Națiunea română e una din puținele care în decursul întregii sale istorii n-a pretins și n-a cotropit teritorii străine (de altfel, această tradiție pornește de la geți și daci — strămoșii și predecesorii noștri pe aceste teritorii, părți componente, care au format mai tîrziu etnosul român). Dimpotrivă, întruna românii (am în vedere toate statele românești) au avut ba de înfruntat atacurile cotropitorilor de tot soiul, ba să-și restituie teritorii răpite de către ofensori în numeroase războaie și campanii, cărora nu întotdeauna au știut (sau nu au fost în stare) să le țină piept. Așa a fost și în cazul Basarabiei — recotropită de către ruși în 1940, ea, totuși, rămîne teritoriu populat de români (și niciodată n-a fost în întregime populat de vreun oarecare alt popor). În ziua de astăzi, după o groază de timp în care Moldova a fost supusă dominației despotice și diluării forțate a populației din partea Moscovei, totuși aici majoritatea o constituie românii. Dacă acest pămînt ar fi fost populat cîndva de ruși, majoritatea ar fi constituit-o elementul slavon, care ar fi trebuit să fie sau exterminat sau deportat ca să se creeze proporția actuală. Dar istoria acestui meleag nu cunoaște asemenea fapte din partea autohtonilor. Cu atît mai mult că dacă e să comparăm epoca dominației moscovite, cînd rușii au avut prea destul timp și pentru exterminare, și pentru deportare a populației locale (și chiar au practicat un timp, să zicem așa, ambele metode, dar tot n-au izbutit să schimbe această proporție în folosul lor) cu epoca anterioară cotropirii, cînd pe aici mai că nu era nici iz rusesc, apoi vedem că și aici comparația e în defavoarea lor — faptele, cum zice rusul, e o chestie îndărătnică, și n-ai ce le face, doar dacă pui în funcție calomnierea cea mai obraznică și nerușinată — remediul perpetuu al «diplomației» imperiale ruse. Într-adevăr afirmi că albu-i negru și spui că problema constă în diversitatea criteriilor (avînd în vedere că criteriul corect e cel al tău și doar al tău). Și cine va putea să-ți demonstreze că n-ai dreptate?.. Iar argumentele oponentului le «înfrunți» cu ochii închiși și urechile astupate, și totodată ții într-o mînă armata 14, iar în cealaltă — bîta nucleară: — «cine nu este de acord?!.» Și atunci — pe cine nu convingi tu?..
Dar este imposibil să ne convingă — oricine ar fi — în modul acesta! Căci gata!, timpul trogloditilor, mătăhăirea cu bîta au devenit anacronisme și măsura repulsiei pe care o trezește exclude orișice sprijin din partea opiniei publice mondiale (cu excepția statelor de tipul Serbiei — frate de cruce cu Rusia), din contra... Chestia constă în aceea, că ei înșiși, în decursul deceniilor (?..) de cotropire a Moldovei, au creat situația actuală, în care spectrul posibil al soluțiilor dezlegării contradicției este redus la antagonism — sau-sau, a treia variantă fiind exclusă! Mai degrabă ar reuși să transforme acest meleag în pustiu fără viață (pentru care scop au la îndemînă armamente de exterminare în masă — de fapt cele biologice și chimice deja cel puțin două decenii sînt aplicate amplu în agricultură). Și doar trădarea le poate asigura ofensorilor noștri izbînda cauzei sinistre pe care o urmăresc — am în vedere orișice compromisuri în chestiuni de importanță strategică — așa cum ar fi cedarea Transnistriei sau federalizarea Moldovei; aceasta ar fi nu numai trădarea zecilor de mii de conaționali ai noștri, originari de pe malul stîng al Nistrului, ci și a tuturor oamenilor de națiune română, a tuturor forțelor democratice, antitotalitariste. Spun așa căci, evident, există persoane de răspundere (dar iresponsabile) predispuse la orișice tip de compromisuri — doar să-și mențină privilegiile mizere (unde mai pui că sînt interesați în continuarea acestui război, pentru a-și camufla incompetența și inutilitatea). Pentru ei n-are aface orînduirea, ideologia ori valorile spirituale — toate acestea sînt privite doar ca surse de acaparare și menținere... Nu de alta, dar — știe și cocoșul — cine din preaputernicii (și nu prea) de «azi» nu se afla «ieri» în fotoliu? Adevărat e — prea puțini pentru a-i expune drept exemplu al renovărilor radicale în eșaloanele puterii (măcar că componență, nemaivorbind de structuri și calități, de competență profesionistă) și pentru ca să mizăm pe asemenea preschimbări. Situația (nu numai persoanele) e într-atît aceeași, încît s-au păstrat intacte toate privilegiile caracteristice regimului sovietic, inclusiv aflarea demnitarilor în afara oricărei critici (odioasa «zonă a tăcerii»), și cine se încumetă să încalce acest tabu foarte curînd este nevoit să-și reconsidere opiniile.
Să nu uităm și de impostorii-ofensori de dinafară... De ei, ce vreau să spun — dacă ar fi mai deștepți (îi am în vedere pe alde Smirnov, Caraman, Maracuța etc. — doar toți s-au plasat în afara legii, cel puțin) — dacă ar avea mintea teafără, zic, n-ar mătăhăi atîta cu imaginea răposatului imperiu, pe care, evident, nici chiar așa tămîie cum este armata 14 nu poate să-l readucă la viață. Acești ticăloși — de-ar avea urechi să mă asculte — ar ridica mai bine lozinca alipirii la Statele Unite ale Americii. Atunci nu numai Basarabia ar adera la Transnistria, ci chiar toate teritoriile care odinioară erau imperiul neo-rus, ba poate că și tot ex-lagărul socialist.
Sursă: Vocea Poporului, Nr. 26 (117), 7 iulie 1992, pagina 7, coloanele —.
