Să ne amintim 1 septembrie 1948. Chiar din prima zi dintre toți noi, proaspeții elevi ai școlii pedagogice din Cernăuți, s-a evidențiat Ștefan Chițac din Ostrița care s-a așezat în prima bancă. Venise îmbrăcat în hăinuțe naționale: izmănuțe și cămășuică de in, încins cu un brîu de lînă în ornamente naționale, desculț. Supus și foarte timid. Am absolvit împreună școala pedagogică în 1952... Apoi soarta, aflată mereu sub barosul minciunii, ne-a pus la grele încercări calitățile morale. Astăzi trebuie să recunoaștem că am fost cu toții robii totalitarismului, am uitat de bunul Dumnezeu, de neam și trecutul lui, am neglijat poruncile nobile și umane ale cîtorva dascăli înțelepți ai școlii pedagogice.
Demagogia falsă, infiltrată cu insistență în sufletele noastre naive, multora ne-a schilodit conștiința. Justificarea venea, probabil, din mizeria traiului părinților, surorilor și fraților noștri, care-și putrezeau viața în băligarul fermelor și pe lanurile desfundate cu sfeclă de zahăr... Peste ani iluzia tinereții s-a lovit de realitatea cruntă, văzîndu-ne amăgiți și dezorientați.
După școala pedagogică Ștefan Chițac a făcut carieră militară. Noi, foștii colegi, ne bucuram de succesele lui și consideram că a fost mai norocos. Atît doar că în timpul întîlnirilor descopeream schimbări în trăsăturile lui de caracter, în modul de a aprecia fenomenele vieții. Astăzi înțelegem: puterea-l face pe om să-și piardă bunul simț și cele mai esențiale calități morale. Sistemul totalitar și despotic stalinist-comunist l-a deformat nu numai sufletul, creîndu-i iluzia unei puteri nemărginite. Anume aceste împrejurări i-au ajutat să avanseze. Multe rămîn învăluite în taină. Bunăoară, participarea pămînteanului nostru cu faimă rea la rebeliunea din Ungaria în 1956. Se zice că în 1968 Ștefan Chițac l-a arestat împreună cu amicii lui sovietici pe A. Dubcec în cabinetul său de lucru la Praga, păzindu-l timp de două săptămîni într-o cetate din Transcarpatia.
Au fost toate acestea fapte de eroism sau de așazis «internaționalism» sovietic? Atît știm: grație lor Ștefan Chițac a urcat nestingherit pînă la gradul de colonel al armatei imperiale. E unul din puținele cazuri cînd șefii de la Moscova au acordat un asemenea privelegiu unui ofițer de origine românească. Pămînteanul nostru pretindea însă la mai mult. Apreciindu-i slugărnicia și sîngele rece, tot Moscova l-a numit ulterior într-un post de răspundere în districtul militar Tașkent.
Mulți flăcăi moldoveni, ucraineni, ruși din nordul Bucovinei și Basarabia au ajuns pe frontul «internaționalist» din Afganistan datorită ție, Ștefan Chițac, pentru ca apoi să se întoarcă la mamele lor în sicrie de metal, orbi, fără mîini sau picioare. Dumnezeu, de care ai uitat, te-a pedepsit pe pămîntul Afganistanului. După ce te-ai însănătoșit ai avut prilejul să te convingi personal că Moscova nu prea crede lacrimilor. Coloneii de naționalitate ruși care te-au însoțit în țară din Afganistan au fost răsplătiți cu gradul de general. Și numai tu, fiind român, erai considerat un om de mîna a treia. De aceea ai rămas cu cele trei steluțe pe umeri. De ce n-ai tras învățăminte din acea împrejurare? Anume atunci a fost momentul care trebuia să te facă să înțelegi atitudinea celor de la Kremlin față de noi, românii, din care viță te tragi și care am fost utilizați și storși ca niște plebei, mereu umiliți și desconsiderați.
Amintește-ți de cîte nedreptăți ai avut parte în cariera ta militară în raport cu colegii ruși, ucraineni. Ș-apoi crezi că gradul de general e mai superior ca bunul nume de om cinstit, onest? Ca o slugă credincioasă ai fost trimis în Afganistan. Ai fost folosit ca o unealtă care nu judecă, ca un robot ce execută automat comanda programată.
În timp ce proaspeții ge[ne]rali au rămas în Uniune, [în] afara pericolului, tu ai fo[st] trimis în iadul cela să u[…] oameni nevinovați. Chiar [ai] crezut promisiunilor scle[ro]ticilor de la Kremlin desp[re] steluța de general? Și acu[m], dacă te-ai pensionat, de [ce] nu-i mulțumești lui Dumnez[eu] că ai rămas în viață? T[…] steluța de general nu-ți [dă] pace? Ți-am văzut de do[uă] ori chipul în emisiunile te[le]viziunii moscovite și ni [s-a] făcut rușine și groază de t[i]ne. După crimele pe care [le] faci în Transnistria, l-ai d[e]pășit chiar pe cel mai odi[os] fascist. Înțelegem că nu [te] poți resemna, nu-ți place d[e]mocrația, preferi totalitarism[ul] și dictatura militară, nu[-ți] place Gorbaciov și marea m[i]nune săvîrșită de el și m[…] ai speranțe în utopia com[u]nistă.
Un singur lucru nu pute[m] pricepe: cum de a-i putut să ridici mîna asupra Moldovei, asupra neamului nostru, asupra părinților tăi, asupra noastră, foștii tăi colegi de bancă, consătenii tăi din Ostrița? Fiecare vorbă ș[i] acțiune a ta lovește în primu[l] rînd în noi, românii din nordul Bucovinei, sîngerînde ș[i] rupte de la trupul Patriei-mamă. Încă haine căzăcești n-a[i] îmbrăcat? Tragi nădejde c[ă] autoproclamatul «prezident» Smirnov îți va da gradul d[e] general? N-am crezut c[ă] poți să devii atît de flămînd, apolitic și josnic. Mulți bărbați puternici au fost blestemați de istorie numai din cauza faptelor lor nesăbuite. Tu dorești să renaști pe pămîntul Moldovei o republică-fantom[ă] comunistă? Un putregai nici în foc nu arde. Ia aminte de acest lucru. Ceea ce ai pălăvrăgit în emisiunea cea mo[s]covită ne face să credem c[ă] ai devenit un monstru, u[n] maniac. Numai un călău poa[te] îndrepta țeava armei în inima propriului său popor, în mamă, în frate, în suror[i].
Sursă: Viața Satului, Nr. 15 (4732), 8 aprilie 1992, pagina 2, coloanele —.
