În aceste zile e foarte riscant să nimerești în Tiraspol. Riscant și periculos.
În orice moment poți fi oprit. Dat jos din mașină, arestat, bătut, acuzat de toate relele de pe lume numai pentru faptul că îndrăznești să-ți tragi umbra pe această palmă de pămînt moldav.
Dar, se pare, dinspre sud e mai cu putință de a nimeri în inima Transnistriei. Cel puțin așa mi s-a părut, căci numai de două ori ne-a fost oprit autobusul ce se deplasa pe ruta Ștefan Vodă — Tiraspol: odată ni s-au cercetat documentele la podul de peste Nistru din satul Răscăieți, și a doua — la podul de peste rîușorul Turunciuc, lîngă satul Hlinaia, Slobozia. Atît la un pod, cît și la celălalt stau de strajă posturi bine înarmate.
Fortificații pe de-o parte, fortificații de cealaltă. Atîta doar că la postul din Hlinaia se află în permanență cîteva autoblindate.
— Nu ți-e frică? — îl întrebai pe șoferul de la volan.
— Da ce pot să aibă ei cu mine? — îi fu răspunsul.
— Cine ei?
— Pușlamalele acestea smirnoviste.
— Pentru cine pușlamale, pentru cine...
— Iată aici n-aveți dreptate. Gîndiți că toată lumea crede în cele ce scriu ziarele proseparatiste din stînga Nistrului, ceea ce transmite postul local de radio? Majoritatea tiraspolenilor au înțeles deja cine-i Smirnov și cine-i cu dreptate. Pentru a vă convinge v-aș ruga să mă însoțiți în cîteva locuri din oraș.
Era 1 aprilie și mă gîndeam că șoferul, de altfel un vechi cunoscut de-al meu, mi-a jucat festa. Chiar îmi părea rău că m-am lăsat prostit, — de ce nu mi-am căutat eu de treburile mele, mă gîndeam. Dar cînd am ajuns în fața uneia dintre cele mai mari întreprinderi din oraș și am văzut că șoferul mă prezintă gardienilor înarmați pînă-n dinți drept un prieten de al său de la gazeta chișinăuiană, iar aceștia, la rîndul lor, mi-au întins mîna în semn de salut, am înțeles că aici ceva nu-i la locul lui, nu-i curat la mijloc. Am intrat apoi într-o odaie de la etaj, unde vechea mea cunoștință mă informă:
— Iată aici e ștabul nostru.
— Al cui ștab?
— La început eram doar vreo cîțiva care am înțeles încotro bat cu gîndul separatiștii, dar acum...
— Acum, — intră în vorbă Victor, membru al grupului de pază de la întreprinderea dată, — ni s-au alăturat încă vreo patruzeci de «gardieni». Asemenea detașamente de șoc, după cum le-am botezat noi, sînt organizate și la alte întreprinderi.
— Vă cunoașteți unul pe altul la față?
— În detașamentul nostru da. În ce privește celelalte — avem semnele noastre conspirative.
Între timp pe ușă intră un adevărat gardian. Pînă și culoarea ochilor mi s-a părut mai altfel ca la iștilalți.
— Sergentul major al Armatei Sovietice Vasea Gitlan! — mi se înfățișă dumnealui și toți trei au buhnit în rîs. Dar rîdeau, după cum înțelesei mai tîrziu, de noul pseudonim al tovarășului lor, care ca și acești doi și-au făcut serviciul în Afganistan, ca și acești doi a venit să lucreze la întreprindere de la sat încă pînă la armată. Acum iată-l în deplin echipament și e gata să apere interesele...
— Interesele cui? — l-am întrebat.
— Ale noastre, ale moldovenilor, stăpînilor acestui pămînt...
— ... stînd aici, la poarta întreprinderii?
— Nu vă baieți capul, că și aici trebuie să fie băieți de-ai noștri, altfel căzăcimea aceasta multe ce ne poate pricinui. Gîndiți că de flori de cuc pleacă ei din Transnistria în ultima vreme?
N-am știut ce să-i răspund «gardistului» Gitlan, zicînd așa, într-o doară:
— De frică pleacă.
— Anume de frică, căci pe zi ce trece crește mînia băștinașilor față de ei. Iar cei de-i mai simpatizează rămîn tot mai puțini și mai puțini.
— Cum credeți: care-ar fi reacția locuitorimii din Tiraspol la o eventuală ofensivă a trupelor militare naționale?
— Nimeni nu poate ști atare lucruri. Dar noi, patrioții din Tiraspol, o așteptăm zi de zi pentru a ne răzbuna asupra dușmanului țărișoarei noastre. Mulțumim Domnului că ne-au dat arme în de ajuns...
Cînd aceste rînduri erau deja așternute pe hîrtie, m-a telefonat Victor de la Tiraspol, informîndu-mă că atunci seara a dispărut fără urmă șoferul ce mă adusese în cercul cunoscuților săi, cu care se mîndrea atît de mult.
Aceea a fost ultima lui cursă pe malul drept al Nistrului...
Sursă: Viața Satului, Nr. 15 (4732), 8 aprilie 1992, pagina 2, coloanele —.
